Dumnezeu îi pedepsește aspru pe părinții care-și neglijează copiii



copii

Si nimeni nu poate spune ca nu e un lucru important acesta, pentru ca Dumnezeu pretuieste foarte mult buna-crestere a copiilor. De aceea a si pus în firea omului o dorinta atât de puternica: iubirea si grija fata de copii. A voit ca purtarea de grija a parintilor fata de copii sa fie o necesitate naturala cu neputinta de biruit. Apoi, Dumnezeu ne-a dat legi prin Moise cu privire la cresterea copiilor, a rânduit sarbatori, poruncind parintilor sa-si învete copiii ce este sarbatoarea si sa le dezvaluie toate tainele ei. Vorbind, prin Moise, despre Pasti, de pilda, zice: „În ziua aceea sa spui fiului tau si sa zici: Acestea sunt pentru cele ce a facut Domnul cu mine, când am iesit din Egipt” (Iesirea 13,8).

Vorbind apoi despre întâietatea primului nascut dupa legea mozaica, a Vechiului Testament, Dumnezeu zice: „Când, însa, te va întreba dupa aceea fiul tau si va zice: Ce înseamna aceasta?, sa-i spui: Cu  mâna puternica ne-a scos Domnul din pamântul Egiptului, din casa robiei. Ca atunci când se îndaratnicea Faraon sa ne dea drumul, Domnul a omorât pe toti întâii-nascuti în pamântul Egiptului,   de  la  întâi-nascutul oamenilor pâna  la  întâi-nascutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe întâi-nascutul de parte barbateasca si pe tot întâi-nascutul din fiii mei îl rascumpar” (Iesirea   13,14-15).  Cu  acestea un  parinte  îsi  conduce  fiul  spre cunoasterea lui Dumnezeu. Copiilor, Dumnezeu le porunceste de asemenea în multe locuri din Biblie sa aiba grija de parinti si îi cinsteste pe aceia care se poarta cu respect fata de cei ce le-au dat nastere; pe acestia Dumnezeu îi face înca si mai dragi parintilor, în schimb,   pe   cei   nerecunoscatori   îi   pedepseste.

Când   cineva   ne încredinteaza un copil si ne face responsabili pentru el, ne obliga sa-l ocrotim si sa ne purtam cu el cu cea mai mare grija prin cinstea pe care ne-o arata lasându-l în grija noastra. Si noi îl ocrotim daca nu pentru altceva, macar de rusine si de teama de a nu-i trada încrederea, fiindca ce are el mai scump se afla în mâinile noastre. Daca, însa, acest om este mânios si se aprinde mai iute decât unii la ocari si daca mai e si înclinat sa dea pedepse aspre, cu atât mai mult suntem îndemnati sa ne facem datoria.

Dumnezeu la fel a facut. Numai ca El a mai adaugat o a treia legatura, dar poti s-o consideri chiar pe primul loc, legatura de rudenie, legatura naturala dintre parinti si copii. Dumnezeu a dat-o ca sa-i oblige pe parinti sa nu-I dispretuiasca poruncile si sa nu se simta împovarati de obligatia de a creste copii. Si voind   sa   împiedice   slabirea  acestei   legaturi   din  cauza  purtarii necuviincioase  a  copiilor,  voind  s-o  împiedice  sa  se  destrame, Dumnezeu a consfintit-o dând pedepse si lasându-le si parintilor dreptul de a-si pedepsi copiii. Astfel El a lasat prin lege sa se supuna copiii, parintilor, care au dreptul sa fie severi cu ei, dar, în acelasi timp a pus în parinti iubirea pentru copiii lor.

Mai exista si un al patrulea mod în care Dumnezeu i-a legat foarte strâns pe parinti de copii. Pentru ca nu-i pedepseste numai pe copii când nu se poarta cu recunostinta cu parintii lor, si nu-i lauda numai pe ei când se cumintesc, ci îi pedepseste sau îi lauda si pe parinti odata cu acestia. Ii pedepseste aspru pe parintii care-si neglijeaza copiii si îi lauda pe cei ce, dimpotriva, se ocupa de ei.

Chiar si pe Eli, pe batrânul preot care era de altfel plin de virtute, Dumnezeu l-a pedepsit doar pentru ca nu si-a crescut fiii cu destula grija, în schimb, pe patriarhul tuturor, pe Avraam, El l-a cinstit în chip deosebit tocmai pentru marea grija cu care si-a educat fiii. Dumnezeu i-a spus lui Avraam prevestindu-i darurile multe si mari pe care avea a i le face: ” … l-am ales ca sa învete pe fiii si casa sa dupa sine sa umble în calea Domnului si sa faca judecata si dreptate…” (Facere 18,19).

V-am spus toate acestea ca sa învatam ca Dumnezeu nu va fi îngaduitor cu cei nepasatori cu copiii lor, de care El se preocupa foarte mult. Nu numai ca nu le va trece cu vederea nepasarea, dar se va mânia foarte tare, cum s-a vazut în pildele aratate.

De aceea apostolul Pavel ne îndeamna mereu: „Si voi, parintilor, nu întarâtati la mânie pe copiii vostri, ci cresteti-i întru învatatura si certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Si daca noua ni s-a poruncit sa veghem asupra sufletelor lor, pentru ca vom da socoteala, cu atât mai mult va da socoteala tatal care le-a dat nastere, i-a hranit si împreuna cu care locuiesc sub acelasi acoperis.

Asa cum nu se poate dezvinovati si nu poate cere iertare pentru propriile sale pacate, tot asa nu se poate dezvinovati pentru pacatele copiilor. Tot apostolul Pavel ne-a aratat-o. El a legiuit cum trebuie sa se poarte parintii cu copiii lor, de vreme ce au putere asupra lor, si le-a spus ce li se cere neaparat, cerându-le de asemenea si sa aiba grija de ei, pentru ca nu exista iertare daca copiii se distrug din pricina greselilor lor.

Extras din „Parinti, copii si cresterea lor” – Sf. Ioan Gura de Aur, 



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *