Dumnezeule… Dacă exişti, salvează-mă şi îţi promit că voi crede în tine…

pomul-lemnul-sfanta-cruce

Un ateu a căzut de pe o stâncă. În timp ce cădea el s-a prins de o mică rădăcinuţă. A rămas astfel atârnat între cer şi prăpastia de sub el, ştiind că nu va mai rezista multă vreme.

Atunci, i-a venit o idee.

– Dumnezeule!, a strigat el cât îl ţinea gura.

Tăcere! Nu i-a răspuns nimeni.

– Dumnezeule, a strigat el din nou. Dacă exişti, salvează-mă şi îţi promit că voi crede în tine şi că îi voi învăţa şi pe alţii să creadă.

Din nou, tăcere! Subit, s-a auzit o Voce ca de tunet care l-a făcut aproape să dea drumul la rădăcina de care se ţinea:

– Aşa spun toţi atunci când se află la greu!

– Nu, Doamne, nu!, a strigat el, cu ceva mai multă speranţă. Eu nu sunt la fel ca alţii. Nu vezi, am început deja să cred, acum, când ţi-am auzit şi vocea. Nu mai trebuie decât să mă salvezi şi voi proclama pretutindeni numele Tău, până la capătul pământului.

– Foarte bine, a răspuns Vocea. Te voi salva. Dă drumul la rădăcina aceea.

– Să dau drumul la rădăcină?, a strigat omul, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. Mă crezi nebun?

Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. (Matei 17,20)

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.