Fiecare dintre voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare

soti casatorie biserica nunta

”Dar şi în ceea ce vă priveşte, fiecare dintre voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doar dragoste, ci şi respect. (…) Nu există lucru mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe bărbat îl şi iubeşte. Îl respectă ca pe capul ei şi-l iubeşte ca pe un mădular, de vreme ce şi capul este tot un mădular al trupului. Aşadar, în felul acesta Dumnezeu a stabilit ca femeia să i se supună bărbatului, ca să existe pace şi înţelegere între ei.

Căci nicăieri unde sunt mai mulţi stăpâni nu există pace. Unul trebuie să fie stăpânul. Aceasta o observăm peste tot. Oricum, acolo unde există oameni duhovniceşti există şi pace. De pildă, primii creştini ai Ierusalimului erau 5000 de oameni, dar aveau o inimă şi un suflet. Şi nimeni nu considera că vreunul dintre bunurile lui era doar al său, ci se supuneau unul altuia. Acest lucru arată înţelepciune şi respect faţă de Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de AurProblemele vieţii, Editura Egumeniţa, pp. 111-112)

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.