În chip inexplicabil, lumina nevăzută ne dă o simţire a prezenţei dumnezeieşti înăuntrul nostru

Păcatul nu este încălcarea standardelor etice ale societăţilor umane sau ale vreunei prescripţii legale. Păcatul ne taie de Dumnezeul Iubirii Care ni S-a arătat ca Lumină în Care nu este nici un întuneric (conform cu 1 Ioan 1, 5). Faptul de a ne privi realitatea noastră jalnică e un dar ceresc, unul din cele mai mari care există. El înseamnă că am pătruns deja într-o oarecare măsură în sfera dumnezeiască şi am început să contemplăm – existenţial, nu filozofic – omul aşa cum este el în gândul lui Dumnezeu dinainte de creaţia lumii.

Oroarea de a ne vedea pe noi înşine aşa cum suntem e ca un foc mistuitor. Cu cât mai sever îşi face acest foc lucrarea sa curăţitoare, cu atât mai aproape de agonie e durerea noastră spirituală. Şi totuşi, în chip inexplicabil, lumina nevăzută ne dă o simţire a prezenţei dumnezeieşti înăuntrul nostru: o ciudată prezenţă tainică ce ne atrage spre ea, spre o stare de contemplaţie, despre care ştim că e autentică pentru că inima noastră începe să zvâcnească zi şi noapte în rugăciune.

Arhimandritul Sofronie

Extras din ”Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice”, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, pag. 48

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *