Informații ȘOCANTE din Norvegia: Pornografia este prezentă în școli încă de la 12 ani. De teama Barnevernet, o mamă și-a lăsat copilul să sângereze pentru a nu se interpreta că poate i-ar fi provocat chiar ea, rana



copii-scoala-copil

Multe s-au spus și s-au scris despre sistemul de protecție al copiilor din Norvegia sau Barnevernet, așa cum mai este cunoscut în România, mai ales după apariția cazurilor Bodnariu și Nan. Pe 16 aprilie, în mai multe orașe din România, Europa, America dar și Australia, vor avea loc proteste pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu.

Unul dintre cei care au cunoscut realitățile norvegiene îndeaproape, românul George Alexandru (Alexander) a fost nevoit să părăsească jobul din Norvegia după ce a dezvăluit cum se petrec lucrurile în această țară.

Acum, afirmațiile lui George Alexander sunt întărite de mărturia unui alt român, de data aceasta cetățean american. Avocatul Petre (Peter) Costea, ce profesează de peste 25 de ani în SUA, a vizitat Norvegia la finalul lunii februarie. Acesta a povestit, pe pagina sa de facebook, câteva dintre impresiile cu care a rămas despre această țară și sistemul ei social.

Printre altele, acesta a povestit că în Norvegia, copiii sunt învățați de mici despre relațiile între persoane de același sex, iar pornografia este prezentă în școli încă de la vârsta de 12 ani. Mai mult, copiii sunt chestionați zilnic asupra vieții de familie, inclusiv în chestiuni banale, precum mâncatul dulciurilor sau discuțiile dintre părinți. Părinții sunt obligați să se izoleze de copii o perioadă de timp și nu au voie să îi întrebe despre ce au făcut în acel interval.

„Copiii sunt invatati in scoli ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex si casatoriile homosexuale sunt normale si, incepind cu varsta de 12 ani, vizualizeaza pornografie la orele de clasa. Copiii vin acasa cu fata plina de rusine, confuzie, si se pling parintilor. Au dificultati cu stimularea sexuala produsa lor de vizualizarea pornografiei la scoala. Cind copiii ajung la varsta de 14 ani parintilor li se impune sa le acorde copiilor „timp liber” in fiecare zi. In „timpul liber” parintilor nu li se da voie sa puna intrebari serioase copiilor lor, de exemplu „ce faci”, „unde mergi”, „la ce te uiti”? Nici sa le dea de lucru pe linga casa. Timpul liber e desemnat, mi s-a spus, sa permita adolescentilor sa „se descopere personal” si sa-si descopere „identitatea”. Un parinte mi-a descris frustrarea si indignarea vecinului sau care nu putea sa-si intrebe fiica ce face cu prietenul ei in camera ei in fiecare miercuri dupa masa. Nici nu putea spune baiatului sa plece acasa”, a scris Peter Costea.

O altă întâmplare șocantă arată cât de mare este teroarea la care sunt supuși părinții de către autorități. O mamă a preferat să-și lase fiica să sângereze, decât s-o ajute, de teamă că trecătorii și autoritățile ar putea interpreta gestul ca unul de ascundere a faptei. Mama a așteptat ca autoritățile să ajungă la fața locului și să acorde primul ajutor copilei.

„Am mai auzit o poveste care practic m-a socat. O mama si-a dus fiica la mall, fata a spart o fereastra, s-a taiat, si a inceput sa sangereze. Mama a facut poze si a solicitat celor din jur sa scrie declaratii ori sa-i fie martori ca nu ea a cauzat vatamarea fetei. Nici mama nici cei din jurul ei nu au sarit sa ajute fata de teama sa nu fie acuzati de violenta. Interventia a fost lasata pe seama autoritatilor odata ajunse la fata locului”, a notat Costea.

Iată textul postat de Peter Costea pe facebook:

Am petrecut 66,6 de ore sau cam asa ceva in Norvegia spre sfarsitul lui februarie 2016. A fost prima mea calatorie acolo. Am aterizat in Oslo cam pe la amiaza intr-o miercuri, si am plecat pe la cam putin dupa 6 dimineata sambata urmatoare din Bergen, un oras pe coasta de vest a Norvegiei. A fost o calatorie rapida care, insa, mi-a deschis ochii spre Noua Norvegie, unde familia, casatoria, cresterea copiilor si drepturile parentale s-au transformat in ceva ce pina acuma umanitatea nu a vazut si istoria nu a cunoscut, inclusiv realitatea socanta ca minorii si copiii pot fi luati de la parintii lor, si chiar decazuti din depturile de parinte, fara ordin judecatoresc.

Un caz umanitar

De-a lungul anilor m-am obisnuit sa aud ori sa citesc frecvent despre Norvegia. Mai tot ce am auzit ori citit provenea din mass media. Nu imi amintesc vreodata sa fi citit ceva negativ despre Tara Vikingilor. Ca avocat care a practicat avocatura de multi ani in Houston, am dat in judecata multe companii mari norvegiene pentru clientii mei. Asta m-a familiarizat, intr-o masura limitata, cu Norvegia, cultura ei, oamenii ei, si afacerile ei internationale. A fost suficient, insa, sa-mi dau seama de magnitudinea prezentei economice a Norvegiei in Texas. Deasemena, am cunoscut, tot prin intermediul litigiilor judecatoresti, manageri ai marilor companii norvegiene care fac afaceri in Texas.

Frecvent am citit si date statistice despre Norvegia. Norvegia e in topul tarilor din perspectiva multor categorii relevante si importante: sanatate, educatie, prosperitate economica, nivelul de trai, longevitatea vietii, si alte categorii similare. Rapoartele publicate de ONU dovedesc asta. In plus, Norvegia are bine cunoscutul fond suveran care inca e evaluat la cam 800 de miliarde de dolari, dupa ce a ajuns la peste 900 de miliarde in 2008 inainte de declansarea crizei economice mondiale si colapsul pretului petrolului.

Cu toate acestea, in doar 66,6 de ore, multe din impresiile mele privind Norvegia s-au schimbat. Sau, mai bine zis, mi-am format si alte opinii. Din nefericire, mai toate au fost negative si au fost cauzate de motivul pentru care am mers in Norvegia: un caz de rapire oficiala a copiilor de catre autoritatile norvegiene. Cu luni in urma, am acceptat un caz umanitar, pro bono, care implica Norvegia. Este un caz pe care astazi, dupa multa munca de cercetare si investigatii, il numesc, asa cum ziceam, un caz de rapire oficiala de copii. In noiembrie 2015 Barnevernetul, echivalentul serviciilor de protectie a copiilor in SUA (ori Romania), a rapit, fara ordin judecatoresc, cinci (5) copii de la o familie romano-norvegiana care locuiste in Naustdal. Cazul era de expertiza mea imediata, incalcarea drepturilor civile. Cind am auzit vestea pentru prima data m-am scandalizat. Dar indignarea mea curind s-a transformat in frustrare pentru ca, dupa ce am investigat cazul, am ajuns la concluzia ca religia familiei a influentat confiscarea celor cinci (5) copii.

Am auzit, de-al lungul anilor, despre avocati occidentali bine cotati, care au luat cazuri umanitare pro bono in tari straine, dar acele cazuri de obicei implicau tari din Lumea a Treia. Sistemul de segregare rasiala al Africii de Sud – apartheid – vine imediat in minte. Nu doar pentru ca era la moda pentru avocatii occidentali sa ia cazuri umanitare acolo, dar si pentru ca eu personal am trait experienta sistemului apartheid. Am petrecut vreme de un an acolo predind relatii internationale si diplomatie la Universitatea Witwatersrand din Johannesburg in 1989. Asta a fost cu doi ani sau cam asa ceva inainte de prabusirea regimului apartheid. Am fost martor, si inca imi amintesc clar, ca departamentul nostru de relatii internationale era vizitat frecvent de avocati straini care pledau diferite cazuri umanitare si atrageau atentia societatii internationale asupra detinutilor politici din Africa de Sud.

Putin am anticipat eu ca, dupa 25 de ani de avocatura, voi fi si eu implicat intr-un caz umanitar international, dar, straniu, nu in Lumea a Treia ci in Norvegia, tara care, dupa cum ne informeaza datele statistice si mass mdia, nu greseste niciodata, si unde totul merge bine. In alte cuvinte, o tara perfecta, un Eden in coltul de nord-vest al Europei. Ce am descoperit, insa, dupa ce am petrecut 66,6 ore in Norvegia, dupa ce am citit si m-am familiarizat cu legile Norvegiei privind familia si bunastarea copilului, si dupa ce am discutat cu foarte multi oameni, inclusiv oficialitati guvernamentale, a fost o parte intunecata a Norvegiei. Un aspect pe care putini norvegieni vor sa-l recunoasca, putini oameni in afara Norvegiei il cunosc, si unul pe care mass media nu il promoveaza si nici nu e interesata sa-l promoveze.

Conversatii si teama de Barnevernet

Conversatiile pe care le-am avut in Norvegia mi-au deschis ochii si m-au deranjat. Oricum ar fi inceput discutiile, in mod inevitabil ele continuau si se terminau discutind experientele personale ale interlocutorilor mei cu Barnevernetul, ori experientele colegilor ori prietenilor lor cu Barnevernetul, institutia norvegiana care inspaiminta pe cei care au copii si care pretinde sa functioneze pentru bunastarea copiilor. Am descoperit insa ca realitatea este tocmai inversa. Obiectivele frumos aranjate pe hartie in legile Norvegiei privind Barnevernetul inseamna, in viata cotidiana si reala, mizerie pentru familii si copii.

Am dat peste citeva familii de romani pe coasta de vest a Norvegiei. In mod inevitabil, conversatiile ne-au dus la Barnevernet. Mi-au spus ca autoritatile scolare chestioneaza copiii, in mod rutin, privind subiecte personale despre viata de familie: maninca copiii dulciuri acasa? Ori beau bauturi racoritoare dulci? Parintii se cearta intre ei? Sunt copiii batuti? Ce feluri de discutii se poarta in familie? Citi frati si cite surori au? Invatatorii spun copiilor sa nu spuna parintilor ca li se pun astfel de intrebari la scoala.

Urmeaza apoi subiectul educatiei sexuale. Copiii sunt invatati in scoli ca relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex si casatoriile homosexuale sunt normale si, incepind cu varsta de 12 ani, vizualizeaza pornografie la orele de clasa. Copiii vin acasa cu fata plina de rusine, confuzie, si se pling parintilor. Au dificultati cu stimularea sexuala produsa lor de vizualizarea pornografiei la scoala. Cind copiii ajung la varsta de 14 ani parintilor li se impune sa le acorde copiilor „timp liber” in fiecare zi. In „timpul liber” parintilor nu li se da voie sa puna intrebari serioase copiilor lor, de exemplu „ce faci”, „unde mergi”, „la ce te uiti”? Nici sa le dea de lucru pe linga casa. Timpul liber e desemnat, mi s-a spus, sa permita adolescentilor sa „se descopere personal” si sa-si descopere „identitatea”. Un parinte mi-a descris frustrarea si indignarea vecinului sau care nu putea sa-si intrebe fiica ce face cu prietenul ei in camera ei in fiecare miercuri dupa masa. Nici nu putea spune baiatului sa plece acasa.

Copiii reactioneaza in mod diferit la presiunea care vine din partea invatatorilor. Multi dintre ei se plang parintilor de intrebarile care li se pun la scoala, iar altii refuza sa le discute. Unii norvegieni cu care am discutat subiectul erau usurati deoarece copiii lor au ajuns la o varsta cind mintilor lor nu mai puteau fi manipulate de invatatori si copiii fie ca refuza sa raspunda intrebarilor fie ca dadeau un raspuns dinainte stabilit de genul: „totul e bine acasa”. Acesti copii sunt destul de mari sa inteleaga ca daca spun lucruri rele despre viata de familie vor fi luati de Barnevernet de la parintii, fratii si surorile lor, si nu-i mai vor vedea pina ajung la varsta de 18 ani.

Un parinte mi s-a plans ca a fost certat de autoritatile scolare pentru ca nu si-a lasat copilul sa participe la evenimentele de halloween organizate de scoala copilului lui in noiembrie 2015. Onomasticile copiilor pot deasemenea sa fie un cosmar pentru parinti. Copiii, nu parintii, alcatuiesc lista invitatilor la onomastica. Lista e uneori alcatuita impreuna cu invatatorii, apoi e data parintilor, si parintii trimit invitatiile. Parintii nu au voie sa obiecteze ori sa refuze sa invite pe cineva care e pe lista de invitati ai copilului. Deasemenea, copiii aleg tortul. Parintii nu pot obiecta, dar invatatorii pot. Obiectii sunt uneori facute cind invatatorii cred ca tortul ales de copil ar fi prea dulce. Unii parinti, mi s-a spus, au fost certati de autoritatile scolare pentru ca nu au permis copiilor lor sa participe la anumite evenimente organizate de scoala. Acest aspect e ingrijorator mai ales pentru parintii religiosi si traditionali care refuza sa permita copiilor lor sa participe la evenimente ori actiuni care nu sunt compatibile cu valorile ori religia parintilor.

Un incident mi-a fost impartasit de o familie romana din Bergen care s-a petrecut in decembrie 2015. Comunitatea crestina romana de acolo a organizat o sarbatoare de Craciun pentru copii si, cum se obisnuieste in toata lumea cu aceasta ocazie, copiii au fost deghizati ca ingeri, pastori, si Maria si Iosif imbracati in imbracamintea traditionala de atunci. Evenimentul s-a tinut intr-un mall. Norvegienii care treceau pe linga au devenit suspiciosi si intrebau de ce copiii erau imbracati cum erau. Erau ei oare abuzati? Sa cheme politia, au zis altii?

Teama de Barnevernet, insa, e profunda si afecteaza chiar si cele mai inocente situatii. De exemplu, mi s-a spus ca daca un copil se loveste si face o vanataie, e riscant sa-l duci la clinica medicala. Clinica va trebui sa raporteze vanataia la Barnevernet si la politie. O investigatie va fi demarata pentru a determina daca vanataia a fost cauzata de parinte ori de vreun adult care ar fi abuzat copilul. Si, daca copilul descrie o varianta a incidentului care a cauzat vanataia diferita de aceea a parintelui ori a adultului, parintele da de necaz. Se presupune ca parintele a cauzat vanataia prin bataie si parintele trebuie sa convinga autoritatile ca nu a fost asa. Pedepsele sunt grele daca parintii nu informeaza autoritatile privind vanataia copilului ori nu-l duc la clinica. In situatiile acestea, suspiciunea ca parintele a fost violent cu copilul devine si mai pronuntata. Dupa cum se vede, se pare ca in Norvegia, cel putin intr-o oarecare masura, a fi parinte este a avea statutul unui criminal suspect.

Am mai auzit o poveste care practic m-a socat. O mama si-a dus fiica la mall, fata a spart o fereastra, s-a taiat, si a inceput sa sangereze. Mama a facut poze si a solicitat celor din jur sa scrie declaratii ori sa-i fie martori ca nu ea a cauzat vatamarea fetei. Nici mama nici cei din jurul ei nu au sarit sa ajute fata de teama sa nu fie acuzati de violenta. Interventia a fost lasata pe seama autoritatilor odata ajunse la fata locului.

Articol relatat de portalul activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. elenapapapetrou spune:

    Nu inteleg ce inseamna acele ore 66,6? a-r trebui sa dati mai mare importanta atunci cind postati ceva,si daca se poate cit mai mult rezumat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *