La câte resurse avem, ne permitem să facem câte-o Catedrală a Mântuirii în fiecare județ. Dacă nu s-ar FURA!

marian_munteanu

Fostul lider al studenților care au protestat în Piața Universității în 1990, Marian Munteanu, a discutat despre problemele Bisericii Ortodoxe și recentele proteste la adresa comunității creștine din România. Într-o emisiune de la Realitatea TV, Marian Munteanu a afirmat, printre altele, că România are resurse pentru a construi câte-o Catedrală a Mântuirii Neamului în fiecare județ, citat de activenews.ro.

„La câte resurse avem, putem construi câte-o catedrală de-asta în fiecare județ. Și nu s-ar simți. Dacă nu s-ar fura. Toate costurile astea de care ne plângem, înseamnă nimic. O donație pe care ai dat-o într-o după-amiază pentru că ai avut chef. Avem niște resurse enorme, dar nu știm să le folosim, să le gospodărim” a spus el.

Într-un alt moment al emisiunii, Marian Munteanu a transmis un mesaj fără echivoc asociațiilor și grupurilor seculariste și atee din România.

„Țara asta are biserici pentru că oamenii au dorit să le construiască. Ele sunt fizic, tehnic, în proprietatea parohiilor.Au lăsat moșteniri, au donat bunuri tocmai pentru ca să întărească această instituție în care ei cred. Trebuie să respectăm lucrul ăsta. Îi aud pe câte unii: ‘dar de ce au ăia atâtea construcții?’. Dar ce facem, trebuie să-ți dau ție socoteală pentru ce fac cu banii mei? Sunt atâția milioane de oameni cinstiți care putem dona Bisericii un hectar de pământ, să zicem. Care-i problema? Cui aș vrea s-o dau? Nu știu cărui grupuleț care vrea să desființeze religia? Ei, uite că nu! Oamenii ăștia care-s nemulțumiți de felul în care se comportă poporul român trebuie să înțeleagă – deși avem multe bube, că poporul român este un popor creștin. Să se înțeleagă acest lucru. Să nu mai încerce să lupte inutil. România este o țară creștină și așa va fi. Fie că le place unora, fie că nu le place. Și să mai știe acești oameni, că dacă se va prăbuși ordinea creștină, România va fi ultimul loc unde se va prăbuși creștinismul. Am dat probe în istorie: românii au renunțat la orice, doar ca să-și păstreze credința. Au renunțat la tot. Asta însă n-au cedat-o. Pe două lucruri s-au concentrat românii. Au avut două lucruri în vedere: să-și țină pământul și să-și țină credința în Hristos. Și asta o s-o facă în continuare. Pentru că dacă nu o s-o facem, n-o să mai fim. E o chestie de firesc, e natura existenței noastre”, a tunat Munteanu.

httpv://youtu.be/63BajbVttpE

loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Marius V Dumitru spune:

    Un om cu o gandire extrem de sanatoasa! O emisiune excelenta,pacat ca a fost la o ora mult prea tarzie avand in vedere importanta mesajului!

  2. Liliana spune:

    Rostul romanilor in iconomia lui Dumnezeu-marturisirea dreptei credinte mintuitoare a Ortodoxie ,predania integrala a Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti .Pina la sfirsitul veacurilor,pina la Parusia.Prin aceasta fiinteaza orice roman autentic.Daca enunta la asta,nu mai exista.Cind spui roman,spui automat-crestin,adica ortodox.
    Orice vor face ca sa ne stearga de pa fata pamintului,Biserica Domnului Nostru Iisus Hristos va ramine vesnic.Si Din Biserica sintem si noi ,romanii.De aceea vor sa ne desfiinteze.Nu vor reusi.pentru ca Biserica lui Hristos nu poate fi biruita!
    Ca traim sau murim,ai Domnului sa fim!
    Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.