Părintele Galeriu mi-a schimbat viata!



96535_parintele-galeriu

« Eu sunt unul din « peretii » care-L mărturisesc pe HRISTOS din învatatura Părintelui Galeriu. »

Motto: Celui ce a slujit şase decenii la Altarul Mântuitorului Hristos făcându-L cunoscut pe Cel ce stăpâneşte peste viaţă şi peste moarte, nu doar păstoriţilor săi, ci şi nenumăraţilor credincioşi cărora le-a oferit cuvânt ziditor prin intermediul televiziunii şi radioului sau prin multe conferinţe ţinute în România şi peste hotare.
Daniel-Patriahul Bisericii Ortodoxe Române

Asa este . Si atunci ca si acum la 9 ani de la mutarea sa la cer , samanta propovaduirii lui rodeste. Peste tot, in fapte cotidiene sau solemne  , învataturile parintelui sunt lucratoare in noi si prin noi.

Am fost la Iasi . La racla Sfintei Parascheva mi-am amintit cuvintele Parintelui despre « materia care nu se supune firii. » . In incendiul la care si racla se topise flacarile inconjurau « a ocrotire »sfintele moaste.

Cu ani in urma la racla Sfantului Dimitrie  fusesem ferm admonestata de parintele slujitor de atunci , Cretu Ieronim : « daca nu sarutati sfintele moaste sa nu mai mergeti la Sfantul !» Dumnezeu a avut mila de mine . M-am nimerit  la Manastirea Curtea de Arges la un ceas de vizita a unui înalt ierarh, ocazie cu care  a fost descuiata racla Sfintei mucenite Filofteia. Am fost invitata si eu cu copii sa sarut sfintele moaste ; m-am apropiat  cu teama si mireasma sfinteniei mi-a umplut ochii de lacrimi si inima de bucurie. Fapte  întarite de cuvintele parintelui :  « materia care nu se supune firii. »

La Craiova m-am dus si la catedrala unde m-am inchinat la moastele Sfantului Nifon, Sfintei Tatiana si Seghie si Vach.

Sfântul Nifon mi-a amintit de cuvintele întaiului ucenic , Sorin Dumitrescu  care zice   «tocmai decesul parintelui (Galeriu) din 11 august 2003 gireaza originea celestă a semnului din 13 august al aceluiaşi an (curcubeul) . »  Si legat  de Sorin Dumitrescu , pictor academician si profesor iata ce-mi zice Lucian , fost student al Părintelui Galeriu, acum de veghe la racla Sfantului Nifon. «A zis Sorin Dumitrescu intr-o conferinta ca Parintele Galeriu nu a avut auditoriu pe masura si ca a vorbit la pereti. Spuneti-i  va rog  ca « eu sunt unul din « peretii » aceia care-L marturisesc pe Hristos din învatatura Parintelui Galeriu. » »

O frumoasa indignare ! Asa a si zis parintele . Acesta este si  testamentul lui « M-am străduit să vă  aşez în suflet credinţa, voi să o mărturisiţi ! » Da,  o marturisesc  atatea ucenici (ingineri, medici, profesori  economisti ) care fie  ca au facut a doua facultate , teologia fie ca s-au calugarit . Toti marturisesc «Parintele Galeriu mi-a schimbat viata ! ». «Si eu am fost ucenica Parintelui Galeriu » este sinonim cu  «Si pe mine m-a iubit Parintele Galeriu ».«Iar la el iubirea însemna respectul. »

Ca fiecare ucenic al Parintelui ascultand radio Trinitas , tresar de bucurie daca-i aud vocea (cum a fost rostirea Troparului Nasterii Domnului), ma bucur sa-i vad  portretul  in emisiunea Universul credintei pe  Tvr 1 si sunt  fericita cand  vad o emisiune moderata de  părintele Cristian Galeriu  la Tv Trinitas). Mult ma bucur atunci cand este citat de un ierarh. Cand facea calatoria sa misionara , la sfarsit conferentia la Galati , spunand celor apropiati ca a luat si binecuvantare arhiereasca. Cand vre-un vladica se smerea pentru tineretea sa in fata profesorului de o viata , Părintele zicea «ierarhul e tanar , dar harul e batran »!

L-au iubit ierarhii . La slujba de înmormântare din 13 august 2003 erau  10 ierarhi si peste 100 de preoti. « In ochii lor, lacrimi. Acum stiu si pot sa va marturisesc : si ierarhii plang ». Si ierarhii il poarta in suflet si-i citeaza cuvintele din viul vietii in cuvantari si in fapte .

Părintele a ramas in mintea si sufletul tuturor acelora care l-au cunoscut. Daca ar fi sa plângem vremelnicia am zice ca aceasta ucenica . «De neuitat au ramas clipele, orele, zilele , anii de la Biserica  Sfantul Silvestru, de neuitat tremurul si cutremurul din glasul parintelui Galeriu, de neuitat diminetile de duminica in care aparea la usa diaconeasca de miazazi a catapetesmei sa dea binecuvintarea ; de neuitat, ca orice lucru care nu se va maiîntoarce niciodata.»

             Dar daca ne gandim la bucuria si darul  ce l-am primit cunoscandu-l, ascultandu-l si modificandu-ne vietile in lumina celor primite , atunci sa spunem  Slava Domnului! Intrebati care e cea mai de pret învatatura primita de la parintele Galeriu,  raspunsurile sunt diferite , functie de unicitatea ucenicului :

  • „O, iubitilor, – în adânc, propriu-zis nu exista moarte, nu exista desfiintare, – existenta omului e un suis continuu” au fost primele cuvinte pe care le-am auzit din gura Parintelui Galeriu, si-atunci am stiut ca nu suntem singuri.
  • „Nimeni si nimic nu poate distruge niciodata chipul lui Dumnezeu din om. Ultimul ratacit, ultimul criminal, înca mai are in el chipul divin intact. Noi nu ne gandim la asta, cand intram în relatie cu alti oameni. Ii judecam dupa epiderma, nu dupa chipul dumnezeiesc. Pentru ca altfel ne-am purta cu mai mare atentie si delicatete fata de ceilalti, care sunt, si ei, purtatori ai chipului lui Dumnezeu. Se pierde doar asemanarea cu Dumnezeu, din pricina pacatelor noastre, dar nu si chipul”.
  • Problema capitală nu este nici suferința, nici chiar moartea… ci a nu fi despărțit de El, Cel care a biruit și suferința și moartea prin cruce și înviere; cu Tine, Doamne!
  • “Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa cea dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa cea neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi, după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci, o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!”  – Părintele Constantin Galeriu

Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi, cu al Sau Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor!

Asa graieste imaginea de pe site-ul dedicat Părintelui Galeriu si care se straduieste sa fie de folos studentilor de la teologie si nu numai. In lupta pentru o informatie mai eficienta , mai eficace si mai “curata” , Internetul trebuie sa fie de folos Orodoxiei.

Argentina Gramada Dragu

Sursa: lumeacredintei.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *