Pr. Calciu despre Pr. Iustin: “Cel mai tare, după duh, monah al mănăstirilor româneşti”



Parintele-Gheorghe-Calciu-si-Parintele-Justin-Parvu-720x480

“Am hotărât să mergem fără popas până la mănăstirea Sfinţilor Arhangheli de la Petru Vodă. Am o dragoste deosebită pentru această mănăstire şi o pietate deosebită pentru Părintele Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii, probabil cel mai tare, după duh, monah al mănăstirilor româneşti, mai ales acum, când părintele Cleopa s-a dus la cer, printre sfinţi. După ce am părăsit şoseaua, maşina se mişca încet, cu precauţie, ca un cal de munte care caută cu grijă unde să-şi pună piciorul: drumul era de ţară, cu pietriş şi pietre mai mari aruncate la întâmplare, zdrobite şi azvârlite pe margini de roţile căruţelor, ale maşinilor şi tractoarelor, făcând din drum o adevărată osteneală pentru maşină şi pentru domnul Preşedinte, şoferul nostru de lux.

Înainte de a fi fost arestat, aveam obiceiul să merg, din când în când, la Sfânta Mănăstire Crasna, care nu avea drum de acces pentru maşini aşa că o parte din drumul spre ea se făcea cu piciorul. Minune mare, bucurie deplină. Nici un turist, nici un vântură lume, numai credincioşi şi pelerini. Aveam acolo o dragoste duhovnicească: un elev de-al meu de la seminar, care se călugărise. Îl chema Stângă. Fusesem cu câţiva elevi de-ai seminarului la călugărirea lui. În timp ce eram în închisoare, Dumnezeu l-a chemat la scaunul episcopal. Să-i dea Dumnezeu o cât mai autentică minte arhierească, o dragoste fără limită pentru Iisus şi pentru Sfânta Fecioară, grijă pentru Biserică şi pentru credincioşi, să fie un ierarh asemenea Sfântului Nicolae şi Sfântului Spiridon.

Mergeam acum, nu pe jos, ca la Crasna, ci cu maşina şi încercam aceeaşi bucurie ca atunci, deşi nu mă osteneam, dar ştiam că drumul acesta prost, gropile acestea şi noroiul cern pe vizitatorii mănăstirii ca o sită deasă, nelăsând să treacă decât pe cei cu credinţă. Pe vale venea un tânăr citind dintr-o carte, poate îşi citea canonul de spovedanie şi împărtăşanie. Intram într-o altă lume cu oameni care se îngrijau de mântuirea sufletului lor. Femei bătrâne cu traiste pe umăr, cele mai multe ţinând de mână câte un copil sau chiar doi, urcau încet şi cu opriri dese. Fiecare pas era, de fapt, o rugăciune, chiar dacă nu era rostită, fiecare pas spre mănăstire era, fără îndoială, un urcuş spre desăvârşire.

Am ajuns pe înserat. Începuse Vecernia. Trebuia să-l întâlnim pe Daniel, un tânăr din biserica noastră, care se repatriase cu soţia şi copilul cu aproape un an înainte. Daniel a venit mai târziu.

Se schimbaseră multe lucruri, mai apăruseră clădiri noi, dar nu le prea luam în seamă, pentru că, ceea ce nu se schimbase de fel, era aceeaşi adâncă duhovnicie pe care o cunoscusem cu doi ani înainte. Oameni care se grăbeau spre biserică pentru a prinde privegherea, alţii care stăteau în şir la uşa chiliei Părintelui Iustin să se spovedească. Tot ca în trecut, această coadă lungă de penitenţi aşteptând mărturisirea păcatelor şi iertarea începea dis de dimineaţă şi, după miezul nopţii, erau tot atât de mulţi. Părintele Iustin şade în scaunul de spovedanie câte 17 ore în şir. De aceea am spus că este cel mai tare călugăr contemporan, căci puterea aceasta de a sta acolo, nemâncând şi nebând aproape nimic, vine de la Dumnezeu.

Manastirea Petru Voda a Parintelui Justin Parvu Marturisitorul

Manastirea Petru Voda a Parintelui Justin Parvu Marturisitorul

În jurul mănăstirii s-au aşezat câţiva tineri intelectuali, care şi-au cumpărat acolo casă şi pământ şi care ţin de mănăstire cu duhul. Îndemnul cumpărării vine de la Părintele Iustin care doreşte să aibă în jurul mănăstirii numai vecini credincioşi, dar acest îndemn se dovedeşte acum un adevărat dar de înainte vedere, căci acum, cu noua constituţie a guvernului, orice străin  poate cumpăra pământul din jurul mănăstirii şi să trântească acolo o crâşmă, o discotecă, sau alt locaş de desfrâu, pentru că dracul nu numai că nu zideşte biserici, dar şi pe cele care există vrea să le distrugă. Noua constituţie dă dreptul oricărui străin să cumpere ce vrea şi unde vrea, nimic nu protejează patrimoniul spiritual al ţării.

Am participat la slujba de noapte. Din când în când, câte un credincios care, probabil, îşi mai amintea de mine venea să-mi sărute mâna, sau câte o maică. Am observat un lucru ciudat şi nu cred că ceea ce voi spune acum îşi are sursa în pietatea deosebită pe care o am pentru părintele Iustin, care ar putea să-mi influenţeze sentimentele: Când mergi într-o mănăstire de călugări, şi când ei trebăluiesc prin curte, şi când slujesc în biserică, sunt aceiaşi. La Petru Vodă este ceva deosebit: monahii aceştia tineri, în biserică par aerieni, parcă ar fi coborâţi dintr-o altă lume, au în ei ceva îngeresc. Nu vreau să spun că ei sunt îngeri, dar atmosfera de credinţă instituită în această mănăstire, şi nu numai de către părintele Iustin, ci, mai ales, de puterea credinţei pelerinilor, monahii iau chipuri îngereşti în biserică. Daniel cu Măria şi cu copilul lor Pavel, care este şi finul meu de botez, au venit la biserică. M-am bucurat să-i văd. Pavel m-a întrebat dacă am venit cu maşina mea şi s-a întristat când i-am spus că nu, dar i-a trecut repede. În timpul privegherii a adormit în braţele mamei sale. Mai erau şi alţi copii, care stau în căminul pe care mănăstirea l-a construit pentru ei. Sunt copii de ţărani săraci din jur, copii buni, pe care mănăstirea îi îngrijeşte pe durata şcolară, le dă mâncare, adăpost, încălţăminte şi îmbrăcăminte şi pe care îi va susţine pe toată durata şcolarizării, până îşi vor face o meserie, unii, iar alţii, până la facultate, inclusiv. Erau copii mici, care-şi făceau cruci dese, îngenuncheau şi se rugau şi, în curând, cei mai mici au adormit şi ei. Îi supravegheau cu dragoste şi grijă nişte măicuţe.

La sfârşitul privegherii, ne-am dus să-i sărutăm mâna părintelui Iustin. Era trecut de mult de miezul nopţii. Părintele i-a binecuvântat pe penitenţii care erau în stare să stea acolo toată noaptea pentru spovedanie şi i-a îndemnat să vină a doua zi dimineaţa. Am stat vreo oră de vorbă, am mâncat ceva şi am mers să ne culcăm într-o odaie pe care ne-o rânduise părintele stareţ. Era o odaie cu trei paturi, cu o fereastră în spate şi cu uşa care dădea pe un cerdac comun. După o călătorie îndelungată şi după privegherea de noapte, lungă şi ea, ne-am odihnit bine, fiecare în patul lui. A doua zi ne-am sculat dis de dimineaţă pentru slujbă. Am găsit penitenţii înşiraţi la uşa chiliei părintelui stareţ.

Soarele răsărea şi lumina din plin biserica. Era ca şi cum ne-am fi întors cu circa 500 de ani înapoi şi ochii noştri priveau miraţi o mănăstire proaspăt zidită de Ştefan cel Mare. Biserica aşa arată: pictată în exterior ca cele din secolele anterioare, cu scenele cunoscute din viaţa Mântuitorului, cu chipurile sfinţilor la care se adaugă o serie de sfinţi noi, cu scena Judecăţii din Urmă, care ocupă peretele de vest in­tegral, într-o clipă te simţi transportat în lumea de credinţă fierbinte a secolelor anterioare, la creştinismul genuin al strămoşilor noştri şi la dragostea lor de cele sfinte.”

Calatoria Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa “prin duhul Romaniei”, 2003

Marturia reprodusa de Marturisitorii.ro a fost selectata de Adrian Alui Gheorghe in volumul comemorativ publicat de Doxologia – Părintele Iustin Pârvu o misiune creştină şi românească – disponibil pentru comanda online la Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Foto: ParinteleJustinParvu.Ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *