Preot catolic conceput în urma violului: „Mi-am iertat tatăl şi i-am ascultat confesiunea”

Luis Alfredo Leon Armijos

QUITO, Ecuador, 12 februarie 2014 (LifeSiteNews.com) – Un preot catolic ecuadorian a povestit că a fost conceput în urma unui viol, când mama sa avea 13 ani. Acesta nu numai că şi-a iertat tatăl, dar l-a şi spovedit.

Anul trecut, într-un interviu acordat publicaţiei catolice ACI Prensa, Părintele Luis Alfredo Leon Armijos, de 41 de ani, a mărturisit: „Aş fi putut sfârşi într-un tomberon, dar mi s-a dăruit viaţă”.

Mama sa, Maria Eugenia Armijos, lucra la o casă din Loja, Ecuador, pentru a-şi ajuta părinţii, care aveau şapte copii. Avea doar 13 ani când proprietarul casei, profitând de faptul că erau singuri, a abuzat de ea şi a lăsat-o însărcinată.

Familia a respins-o. „Nu voiau să nască, aşa că au lovit-o în burtă şi i-au dat diverse băuturi avortive”, povesteşte preotul.

Fata a fugit la Cuenca, unde l-a născut pe Luis Alfredo, care, din cauza tinereţii mamei, a venit pe lume cu probleme respiratorii.

În cele din urmă, tânăra s-a întors la Loja, unde tatăl copilului a avut grijă de ea şi de bebeluş. „M-a recunoscut şi a acceptat să aibă grijă de noi, dar asta nu înseamnă că se înţelegeau bine”, a povestit preotul catolic.

„Au mai avut trei copii împreună, dar relaţia mea cu el a fost rece.”

La 16 ani, invitat la o întrunire catolică, copilul l-a întâlnit prima dată pe Hristos .

La 18 ani s-a hotărât să intre la Seminarul Teologic din Loja, fiind apoi hirotonit la 23 de ani, cu permisiunea specială a episcopului local, deoarece era foarte tânăr.

Doi ani mai târziu, părinţii lui s-au despărţit, iar mama sa i-a povestit prima dată cum fusese conceput.

Leon şi-a dat seama că Dumnezeu l-a lăsat să se facă preot ca să nu judece şi să ierte: „Îl judecasem destul pe tata pentru toate”, spune el.

După mulţi ani, el a primit un telefon de la tatăl său, care trebuia să facă o operaţie. „Era speriat şi mi-a spus: «Vreau să mă spovedeşti»”, povesteşte Părintele Leon.

„I-am spus: «Tată, meriţi Raiul şi viaţa veşnică». I-au dat lacrimile”, mai spune preotul catolic.

Tatăl acestuia s-a împărtăşit apoi pentru prima dată după 30 de ani.

„Poţi ajunge să-ţi cunoşti povestea şi să-ţi urăşti viaţa. Să-L judeci pe Dumnezeu, cum am făcut şi eu. Dar am descoperit că iubirea Lui veghease tot timpul asupra vieţii mele. Tot ce am e primit în dar. Viaţa însăşi este un cadou preţios de la Dumnezeu”, îşi încheie povestea Părintele Leon, care este în prezent paroh la biserica San Jose din Loja, Ecuador.

Articol relatat de portalul stiripentruviata.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.