Duhovnicul cel “nevăzut”



Foto: cuvantul-ortodox.ro

Părintele Dionisie Ignat de la Albac, despre părintele Rafail Noica

”Duhovnicul cel “nevazut” de Bogdan Lupescu “

(titlul replicii reia titlul articolului Duhovnicul cel “nevazut” din Formula AS, n.n.)

Voi scrie următoarele rânduri, nu cu revoltă dar cu adâncă mâhnire care nu este doar a mea personală, dar şi a tuturor celor ce-l cunosc pe părintele Rafail Noica şi a multor cititori ai revistei Formula „AS”, în legătură cu articolul publicat în nr. 43 din 13-20 noiembrie 2009, fără acordul părintelui Rafail, articol total eronat care nu face decât să dezinformeze şi să creeze un duh legendar-păgânesc, cu iz vrăjitoresc.

546cre2Poţi găsi în această revistă-magazin tot ce vrei, de la politică la bârfele din Hollywood, de la mituri şi vrăji la rugăciuni „tămăduitoare “, de la reţete culinare la tratamente medicale, reclame, muzică, OZN-uri, orice pentru a umple “rafturile”. Foarte mulţi iubesc şi citesc această revistă, însă oamenii nu sunt „mărfuri” de aşezat în raft şi de vândut cu doi bani. Poate unora le face plăcere, ba chiar doresc să li se facă publicitate într-o astfel de revistă, dar unora nu le place. Şi dacă nu le place cum îndrăzneşti să pui în raft o „marfă furată”, căci asta aţi făcut punându-l pe părintele Rafail în această revistă şi încercând să-i schimbaţi “ambalajul”, dându-i o imagine de basm ieftin, aproape fachirică, fără acordul părintelui.

Ca fost preot slujitor în satul Lăzeşti cunosc nu numai casa părintelui, cu care am locuit împreuna ani buni, ci şi oamenii şi împrejurimile şi pot da mărturie concretă de exagerările acelui articol şi anume:

– În primul rând dacă dl. Lupescu l-ar fi văzut pe părintele ar fi ştiut că nu are ochii negri, ca atare nici măcar pe fotografiile luate de pe internet nu s-a uitat cu destul profesionalism.

– În al doilea rând nici părinţii Vitalie şi Natanail nu ştiu că sunt închinoviaţi la Essex, având în vedere că unul e preot căsătorit în Basarabia.

– Alt lucru „tras de păr” sunt distanţele, mai lungi sau mai scurte în realitate parcurse de unele personaje din basm, ca părintele diacon Gavril Trifa şi de reporter călare pe caii năzdrăvani, în funcţie de jarul pe care-l mâncau şi de fantezia lui Făt Frumos.

– Pe diaconul Gavril Trifa îl cunosc de 12 ani şi chiar eu l-am trimis să vorbească cu părintele, care în 2002 încă mai primea pe cei ce doreau să vorbească cu el. A stat două ceasuri şi a ajutat la lucru acolo în aşteptarea părintelui, care l-a primit cu drag, cum primea pe oricine şi a vorbit 30 minute. Nu a stat acolo patru zile, de altfel nici nu avea unde, cum reiese şi din articol.

– Cât despre „pigulitul “ florilor, ce să mai spun, în 16 ani de când merg la părintele nu am văzut flori în geam, iar de unde l-a întâmpinat sora Sofronia pe dl. Lupescu, nici prin absurd nu ar fi putut vedea veranda din faţa casei (care nici nu există ) şi de unde chipurile a ieşit Părintele.

– Iar despre „episcopii” englezi sau francezi, ţin să precizez că au fost doi călugări franciscani veniţi cu un părinte din Bucureşti şi care mai întâi au trecut pe la mănăstirea noastră. Le-am spus că părintele Rafail nu primeşte pe nimeni şi că acum nici nu este în ţară. Nu au vrut să înţeleagă şi totuşi au urcat. Acest lucru l-am spus şi d-lui Bogdan Lupescu.

– În ce-l priveşte pe Înaltpresfinţitul nostru – Andrei şi aşa zisa „interdicţie”, chiar eu l-am condus la părintele în luna ianuarie 2009 şi este primit oricând, ca ierarh al locului cu a cărui binecuvântare părintele locuieşte aici.

– Şi dacă veni vorba de binecuvântare, a socoti o binecuvântare mai presus decât „o mie de liturghii” este o mare blasfemie şi un „şut în burta” părintelui pentru care mii de binecuvântări şi cuvântări ale orişicui nu valorează cât O SINGURĂ Liturghie. Oare acesta este rezultatul celor două mii de ani de creştinism cu care ne lăudăm, dar care e amestecat cu tot soiul de “tradiţii şi obiceiuri” păgâne? Oare atât am înţeles în două mii de ani din mesajul lui Hristos, încât nu putem face deosebire între sfinţirea apei şi stingerea cărbunilor, între a purta o sfântă cruce la gât şi a purta o aţă roşie? Spunem Tatăl nostru de nouă ori şi stingem nouă chibrituri şi credem că am făcut o rugăciune ortodoxă?

– Din cât cunosc eu oamenii din Lăzeşti, nu cred că s-a pus cineva în genunchi pentru o binecuvântare, căci i-am învăţat cum se cere şi cum se ia o binecuvântare.

Cât despre vederea părintelui pe muntele Găina, mă mir cum de nu a spus că stătea pe un nor cu picioarele încrucişate, ca fachirii. De fapt nici nu a călcat vreodată pe acolo, iar d-lui Bogdan îi atrag atenţia că mai ales moţilor le place să „ciufulească”, adică sa râdă subtil – spunând basme cu moroi, strigoi si alte personaje fantomatice – tuturor celor dornici să-i asculte, darmite să le mai şi publice.

– Dacă numai dintr-un articol reies atâtea neadevăruri şi date eronate, ce să mai spun despre atâtea informaţii pe care nu le poate verifica nimeni. Din păcate oamenii mai şi plătesc pentru ele. Ce să facem? Am fost minţiţi mereu şi oamenii s-au obişnuit cu minciuna ca şi cu o haină. Aş mai avea multe de îndreptat la articolul d-lui Lupescu, al cărui talent scriitoricesc nu-l pun la îndoială, dar dacă scrie aşa frumos poveşti şi basme s-o facă folosind personaje imaginare. De altfel este o încălcare a bunului simţ să scrii despre cineva fără a-i cere acordul. Şi pentru aceasta sunt legi, însă orice om cu bun simţ nu se va angaja într-o astfel de “luptă’.

– În încheiere cei care l-au cunoscut pe părintele Rafail sau îl cunosc, cei care l-au ascultat sau îl ascultă, cei care i-au citit cărţile sau traducerile ştiu că părintele nu este ce a vrut dl. Bogdan Lupescu să arate. Nu este făcător de minuni, nu este înaintevăzător sau altceva din ce-şi închipuie unii. Este un om ca şi tine ca şi mine, însă care sigur trăieşte mai smerit ca noi.

75687614

– Iar celor ce în urma acestui articol ar încerca să urce la părintele, le spun nu urcaţi – n-o să vă primească. Nu pentru că „nu te poţi apropia de el”, ci pentru că în Trupul lui Hristos – Biserica – suntem multe mădulare, fiecare cu rostul lui şi care nu se împiedică unul pe altul. Părintele Rafail este şi el un mădular al acestui Trup, care are rostul şi treaba lui. Să nu-l împiedicăm să-şi împlinească rostul, unde, cât şi cum ştie el şi cum a primit binecuvântare de la Capul Trupului – Hristos.

P.S. Dragă Bogdan, îmi pare rău că nu m-ai ascultat. Poate vei ajunge un mare reporter sau scriitor, dar încearcă să fii obiectiv şi mai ales să nu calci în picioare intimitatea nimănui. Cinsteşte-i pe toţi ca să fii cinstit şi de oameni şi de Dumnezeu (Asta pentru că tot vroiai un cuvânt de la Părintele).

Cu drag,

Ieromonahul Dionisie Ignat,

Mănăstirea Sfântul Ilie, loc. Albac, judeţul Alba.

Sursa: Radio Reîntregirea   

Pr. Dionisie Ignat

În 1999, a hotărât Înalt Preasfinţitul să mă numească preot aici şi am adus patru măicuţe de la Mănăstirea Clocociov, judeţul Olt. Începutul a fost destul de greu. Maicile, toate patru, dormeau pe o dormeză, eu am dormit pe o uşă pe nişte bolţari. Aveam un bordei în care ţineam sculele şi am scos sculele afară şi ne-am instalat noi în locul uneltelor. Încet, încet, cu lacrimi şi cu efort, a început să prindă contur. Chiar de Sfântul Ilie, în 1999, biserica era ridicată şi acoperită. Prin 7-8 august 1999, am început lucrările la chilii şi în noiembrie era terminată casa cu chilii. Am încercat să obţinem fonduri, sponsorizări. Toţi ne spuneau: „Părinte, aţi început târziu, deja am ajutat pe alţii, nu mai avem de unde să vă dăm” şi, aşa, totul o mers pe banul văduvei. Părintele duhovnic spunea: „E, dacă ai hramul Sfântului Prooroc Ilie, atunci du-te şi apucă-te de lucru că el este Înaintemergătorul celei de-a doua veniri şi te va ajuta”. Şi atunci, de la părintele, am avut prima donaţie de 300 de lire sterline, cu care am acoperit bordeiul în care stăteam şi de atunci vă spun că de multe ori am văzut minuni prin care Dumnezeu ne trimitea ajutor fie material, fie financiar, dar erau perioade în care nu aveam bani şi maicile insistau să meargă cu colecta. Mergeţi la biserică, vorbiţi cu preotul, dacă vrea să organizeze o colectă în parohie, bine, dar prin pieţe, pe la colţuri de stradă, aşa ceva, nu! Şi aşa a rânduit Dumnezeu, de mult ne-am ajutat din pomelnice de la oameni, colectele care erau de la oameni. Sponsori prea puţini, nu prea am avut, să zic că au donat bani extraordinar de mulţi.

Aici, când am venit eu în zonă, în 1992, oamenii, glumind, mă speriau: „Părinte, aici e şapte luni iarnă şi cinci luni, frig”. Şi cam aşa era. Noi, din octombrie nu mai puteam lucra, că deja e frig şi îngheţa. Erau opt luni în care orice bănuţ care venea îl păstram, apoi cumpăram materiale. Când venea meşterul, din mai până în octombrie, lucram.

Părintele Dionisie Ignat de la Albac merită căutat!…

Sursa: lumeacredintei.com



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *