REIKI – terapie sau ocultism?

reiki

Eléni Androuláki – profesor universitar

1. Noțiunea de terapie

 V-ați gândit vreodată cât de alterați sunt termenii pe care îi folosim astăzi? Cât s-au îndepărtat cuvintele de conținutul lor inițial? Cum a ajuns cuvântul ”terapie” să însemne orice altceva în afară de actul medical valabil și științific?

Orice practică îndoielnică, orice metodă absurdă și periculoasă este numită azi ”terapie”. Cercetătorii Noii Epoci, desigur, au semnalat de mult timp că ”terapia” se află în centrul viziunii Noii Epoci, a cărei dogmă fundamentală este că ”putem să ne vindecăm pe noi înșine, pe ceilalți, omenirea și planeta noastră”. Oamenilor Noii Epoci le place să se numească pe ei înșiși ”terapeuți”, ”iluminați”, ”existențe binecuvântate”, ”lucrători ai luminii”. ”Sunt una cu lumina. Sunt plin de lumină. Sunt luminat de lumină. Sunt lumina lumii”[1]. Oameni care trăiesc experiențe subiective, înșelătoare, realizează foarte multe pseudo-terapii, proclamând cu orgoliu că se află în sinergie ”cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu îngerii, cu Puterea Supremă, cu Universul, cu Energia etc. pentru binele întregii umanități”. Oameni care se mișcă foarte repede prin intermediul anumitor rețele organizate, pentru a atrage mulțimi de oameni, adesea acoliți-victime neinformate.

 2. ”Terapiile energetice”

 O mare parte a terapiilor Noii Epoci, care se află azi în mare expansiune, fac parte din categoria așa-numitelor ”terapii energetice”. Aceste ”terapii” au ca centru energia, nu însă energia pe care o recunoaște fizica, chimia, biologia, ci o energie ipotetică sau metafizică, care nu se detectează științific și care nu are nici o legătură cu mecanica, cu electricitatea sau cu nucleii atomilor[2]. Este vorba de o energie new-age-istă, aflată în afara oricărui control, studiu sau măsurare științifice, care este sesizată doar de ”terapeuți cu capacități speciale de a debloca, de a armoniza, unifica, coordona, alinia, echilibra și canaliza”[3] această ”energie” și astfel de a ”vindeca”. În cuvinte simple, fiecare boală este considerată rezultatul perturbării acestei ”energii universale și vitale”[4] și terapiile energetice se presupune că:

  1. măresc energia disponibilă pentru a fi folosită în terapie,
  2. facilitează cursul normal al energiei în tot câmpul energetic prin îndepărtarea ”blocărilor”,
  3. schimbă cantitatea sau/și calitatea energiei,
  4. creează o mai mare simetrie și echilibru în câmpul energetic sau/și
  5. restructurează câmpul energetic[5].

Orientativ menționăm unele din ”terapiile energetice” foarte răspândite azi în Grecia: homeopatia cu medicamentele ei ”energetice”[6], diferitele terapii bioenergetice, acupunctură și acupresură[7], siatsu, tsi-kung, tzorei[8], reflexologia, diferite terapii ale aurei, Aura-Soma, terapia craniosacrală[9], ayurveda, terapiile cu esențe de flori, terapia prin remediile florale Bach – ingredientele și modul de acțiune ”se explică” doar prin intermediul metodelor ”energetice”, precum fotografierea Kirlian – cromoterapie, cristaloterapie, terapia de la distanță, aromoterapia, polaritate, terapia sau contrabalansarea chakrelor[10]*, atingerea terapeutică, terapia prin prana și alte metode asemănătoare[11].

3. Reiki: terapie sau ocultism?

 ”Reiki, atingerea care vindecă”, ”Lumina, Energia și Dragostea din Univers acum direct în mâna voastră! Trăiți-vă propriile posibilități de folosire a energiei cosmice și extindeți-vă capacitățile în domeniul perfecționării și al dăruirii către semenii voștri”. Cu aceste cuvinte ne cheamă să învățăm reiki două dintre foarte numeroasele broșuri publicitare pe această temă. Reiki este un termen de proveniență japoneză și înseamnă ”energie universală, vitală”, ”energie vitală direcționată spiritual” sau ”putere divină” (“God-Power”). Se afirmă că ”reiki este o holistică extrem de veche, o metodă energetică de terapie, o tehnică naturală, simplă și sigură de transmitere a energiei vitale, universale printr-o simplă atingere a mâinilor”. ”Este o terapie alternativă, holistă pentru trupul, mintea și spiritul omului”. ”Este un sistem holist de terapie care atinge toate nivelele de existență… pe care le abordează în același timp și astfel le echilibrează… Este energia cosmică «inteligentă» care conduce spiritul la experiența totalității, [aduce] armonia în suflet, terapia în trup… Eliberează întregul potențial al capacităților, particularităților și harismelor noastre… Dezintoxifică, curățește, armonizează”. ”Trezește forțele autoterapeutice ale individului, micșorează sau elimină durerea, oferă o profundă relaxare”, ”ne ajută să ne iubim sinele”… [12]. În general, se afirmă că vindecă toate bolile sufletești și trupești, ”vindecă chiar și gândurile și sentimentele noastre”, ”nici o boală nu se împotrivește metodei reiki”[13] în afară de cazul în care bolnavul – se spune – se împotrivește terapiei[14] sau boala trebuie să rămână din ”motive karmice”[15]!

În altă parte citim că ”reiki este o cale spirituală”[16], ”este o metodă de autorealizare”. Și că ”prin ajutorul puterii reiki dobândim posibilitatea de a uni cerul cu pământul; ”este o terapie originală, care se bazează pe puterea spirituală a universului, că nu se poate compara cu nici o altă cale spirituală din lume”[17]! Este vorba – spun ei – de ”o artă terapeutică sfântă”[18], de o ”știință sacră” pe care o poate exercita ”oricine este stăpânit de dorința de a vindeca și de a se vindeca”, după ce, desigur, mai întâi ”se armonizează cu Izvorul Universal al Energiei”[19] și devine ”canal prin care curge energia vitală universală”.

Reiki-ul tradițional este cunoscut și ca ”Reiki Usui” sau ”Sistemul Usui de terapie naturală”[20], pentru că se consideră că a fost redescoperit la începuturile secolului al XX-lea de către budistul Mikai Usui pe durata unei ”experiențe de iluminare”, după o perioadă de post și meditație în Muntele Kurama – munte sfânt pentru budiști[21]. Multe dintre informațiile care au circulat și se difuzează despre Usui și mișcarea sa sunt pline de exagerări și inexactități istorice. De exemplu, Usui, cunoscut ca «Dr Mikao Usui», nu era medic[22], nu a fost niciodată decan al unei facultăți, nu a fost nici măcar student. Și, contrar, iarăși, celor scrise în diferitele sale biografii, nu era creștin și nu avea nici o legătură cu creștinismul. Părțile aparent creștine ale reiki-ului s-au adăugat ulterior, în America, ca reiki să fie mai ușor acceptat în țările creștine”[23]. Anumite surse chiar menționează că inspiratorul metodei reiki făcea parte dintr-o grupare ocultă care se ocupa cu parapsihologia și spiritismul[24].

Calea spirituală reiki se ”sprijină pe genealogie”[25], are o ”linie inițiatică”. Se spune că Usui a transmis reiki multora și „l-a uns pe Tsuziro Hagiasi, ofițer al flotei japoneze de război, ca mare învățător reiki… A fost cel care a adus reiki-ul din Japonia în Statele Unite”[26] inițiind-o pe H. Takata, care la rândul ei a uns-o succesoare pe nepoata sa, Fillis Furumoto[27], și astfel reiki s-a răspândit în Apus. Astăzi, reiki a evoluat în foarte multe tipuri: reiki angelic, karuna reiki, komio reiki, reiki tibetan, reiki zen, reiki Kuntalini, SKHM (sekem-seisim), reiki laitarian, merkaba, saballa, terapia ridicării, reiki aur, karsa-tei, am-la, reiki ADN, reiki cristalic, reiki al Sinelui Superior, reiki al delfinilor, reiki Kabala, dream-reiki, merlight-reiki, reiki psihoterapeutic etc., care coexistă cu o mulțime de sisteme energetice, precum SRT (terapia răspunsului spiritual), terapia conștiinței holistice, EMF (echilibrarea câmplului electromagnetic), Aura-Soma, psihologie energetică, reprezentare sistemică, reconnection etc.

4. Inițierile

     Reiki, ca și multe alte terapii energetice, presupune anumite ”sincronizări”[28]. ”Sincronizările” care au loc pe durata inițierilor ”au ca scop să îl facă receptiv pe cel ce învață la energiile terapeutice, să mărească sincronizarea cu «mintea cosmică» și să intensifice receptivitatea”[29]. ”Ceea ce face pe cineva să transmită reiki sunt inițierile. Acestea sunt miezul unei clase reiki”[30]. Prin inițierile pe care le face un învățător inițiat (master), omul ”devine un canal prin care curge energia vitală a universului”[31]. ”În reiki nu învățăm pe cale intelectuală. În reiki «devenim». Devenim reiki prin intermediul inițierilor”[32].

La primul grad au loc patru inițieri ale discipolului ”pentru a se conecta la sursa reiki”, ”pentru a i se deschide canalele terapeutice esoterice și a deveni un receptor al reiki”[33]. Cei care au cunoștințe despre ocultism sau au discernământ de la Duhul Sfânt înțeleg cu ușurință că acest lucru nu este altceva decât deschiderea către energia demonică și conectarea cu o sursă demonică. Într-adevăr, pe durata inițierii unii ”văd reiki-ul ca culoare… Alții aud sunete sau văd diferite imagini”[34]. Alții au simțit o ”energie neagră”[35] etc. ”Încă de la prima inițiere simți că reiki începe să curgă înăuntrul tău”[36]. A patra inițiere se pecetluiește, așa încât reiki să rămână pentru totdeauna cu tine[37]. În al doilea rând, discipolii învață anumite teorii fundamentale, locurile unde trebuie să pună mâna și anumite tehnici oculte de bază. Cele 21 de zile de după inițiere sunt considerate ”sacre” și noul inițiat primește îndrumări despre cum să aprofundeze inițierile. Pentru că, desigur, ”nu modificați sistemul ca să-l faceți să vi se potrivească. Ci vă schimbați voi înșivă, ca să vă potriviți sistemului”[38].

Destui, mai târziu, trec și la gradul al II-lea, care conține alte trei inițieri și trei ”simboluri mistice sacre”: Simbolul Puterii, Simbolul Terapiei Afective și Noetice și Simbolul Terapiei de la distanță”[39].

Acum se deschid mai mult și direcționează ”energia” către stări și către persoane absente. De obicei, la al II-lea grad, încep să conștientizeze existența spiritelor călăuzitoare ”care participă la fiecare terapie reiki”[40]. La al II-lea grad ”învață despre spirite călăuzitoare și despre felul cum comunică cu acestea și cum le folosesc în terapiile lor”[41]. Anumite centre, precum ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”[42] predă cât se poate de clar că ”îngeri, entități ale luminii și spirite călăuzitoare în reiki (Reiki spirit guides) vă stau la dispoziție ca să vă ajute… Cu cât vă deschideți mai mult naturii reale a reiki, cu atât vă pot ajuta mai mult spiritele călăuzitoare ale reiki… Vă pot ajuta să dezvoltați practica dumneavoastră, direcționând clienții către dumneavoastră și ajutând în terapie”[43]. Unii maeștri numesc reiki-ul o formă de channeling[44] și descriu cum îi conduc spiritele în timpul când fac ”terapii” reiki. Și cum îi pun în legătură cu diferite tipuri de ”energii terapeutice”[45]. Însă ”problema este că spiritele channeling-ului despre care afirmă că sunt entități pline de lumină, înțelepciune, trimise de Dumnezeu, sunt spirite mincinoase, pe care Scriptura le recunoaște drept demoni”[46].

În continuare, pentru unii urmează și gradul al treilea, gradul de maestru și învățător. Deținătorii acestuia îi pot iniția pe alții. Aici lucrurile avansează foarte mult, dat fiind că acest grad cuprinde o inițiere în plus, și al patrulea simbol, Simbolul maestrului care ”ne pune în legătură cu Sinele esoteric și superior, cu Sinele nostru divin, și ne unește cu izvorul reiki”[47]. Simbolul maestrului funcționează în mod clar la nivelul spiritelor. La al treilea grad, învățătorii ”atribuie spiritelor controlul deplin al terapiilor, care sunt călăuzele lor”[48], care ”direcționează tot ce se petrece [în lume]”[49].

 5. Modul de ”terapie”

      ”Terapeutul” îl pune pe bolnav să se întindă, spunându-i să închidă ochii. Nu trebuie să își scoată hainele, pentru că ”reiki trece prin orice”[50]. Ceasul însă trebuie scos, ”pentru că bateria emite vibrații care pot perturba vibrațiile reiki”[51]! ”Terapeutul” începe să dialogheze folosind ”meditația Gassho”, o tehnică japoneză tradițională pe care o învăța Usui. În continuare aplică tehnica ”reitzi” prin care ”se corelează (comunică) cu sursa energetică cosmică” și se numește ”puterea reiki”, al cărei ”instrument” devine. După care începe ”terapia” încercând prin intermediul tehnicilor ”de purificare a spiritului” să rămână în starea de meditație[52].

”Terapia” sau ”sesiunea individuală”, care durează în jur de 45-90 de minute, are loc prin ”atacul mâinilor” ”terapeutului” în anumite locuri ale trupului. ”Mâinile sunt poziționate în 12 sau mai multe poziții care corespund chakrelor principale ale trupului”[53]. Chakrele sunt presupuse centre de energie spirituală ale trupului, potrivit religiilor orientale. Ipoteza metafizică este următoarea: ”cele 7 chakre concentrează energia eterică (subtle), o transformă și o furnizează organelor și părților corespunzătoare ale trupului. Când sunt folosite tehnicile reiki… este canalizată Energia Vitală Cosmică prin intermediul diferitelor chakre, pentru a se restabili armonia în funcționarea chakrelor”[54], lucru care este considerat echivalent cu sănătatea. În acest demers, ”terapeutul” vede noetic, zugrăvește sau poziționează în locurile suferinde simboluri energizate care i-au fost date pe parcursul inițierilor sale[55]. De obicei rămâne 3-5 minute în fiecare punct, în afară de cazul când ”este îndrumat în mod diferit”. ”Reiki este o energie foarte înțeleaptă. Se canalizează într-acolo unde este nevoie de ea”[56]. Și astfel, prin intermediul ”atacului mâinilor” și al ”terapiei chakrelor”, se vindecă, chipurile, toate afecțiunile trupești și sufletești, are loc autoterapia, sunt vindecați oameni în absență, animale, plante, lucruri, situații, trecutul, se încarcă baterii, este curățat calculatorul de viruși etc.[57] Și ”sesiunea” se încheie după ce ”terapeutul” îi mulțumește energiei reiki[58].

La sfârșitul terapiei, receptorul (bolnavul) este informat că ”este posibil să se simtă mai rău după primele terapii reiki” și, într-adevăr, bolnavul poate prezenta accese emoționale și alte reacții despre care i se spune că sunt ”reacții autoterapeutice”[59]. Însă din studiile realizate (de psihiatri, psihologi, teologi) și din mărturiile personale ale unor bolnavi se poate trage concluzia că este vorba de probleme psihologice sau/și emoționale corespunzătoare celor care rezultă din practicarea meditației[60].

 6. Reiki: terapie sau ocultism?

 Reiki-ul a pătruns în Grecia în ultimii 25 de ani. În 1994 nu exista nici o carte despre reiki în limba greacă, în schimb astăzi circulă la scară largă cel puțin 20 de cărți pe această temă. Una dintre acestea se adresează copiilor și într-un mod foarte atrăgător îi inițiază pe copii în reiki și tehnicile sale. Îi îndeamnă pe copii să găsească un învățător pentru ”a vă iniția în primul grad și a vă arăta modul cum să folosiți reiki-ul”[61]. Cartea aceasta a venit – se spune – ”pentru a acoperi nevoia tinerilor cu interese spirituale din noua generație – care au fost numiți indigo, cristalini, curcubeu ceresc sau copii ai noului veac – de a avea propriile lor cărți”[62]. Prin paginile vesele, în culori, ale cărții, copiii sunt învățați cum să transmită energie reiki și învață că reiki îi ”ajută” să se liniștească, să alunge nervii, să scape de stressul examenelor, să își relaxeze mintea după studiu, să se concentreze, să își aline durerea, să aibă o sănătatea mai bună, să comunice mai bine cu ceilalți, să se simtă mai aproape de îngerul lor protector…[63]. Programele reiki pentru copii, care deja funcționează de mulți ani în străinătate, au venit și în țara noastră. O importantă școală privată din provincia Attica făcea reclamă în urmă cu câțiva ani la programe reiki pentru copii și adolescenți. Maeștri reiki greci au găsit modalități ca prin jocuri, pictură, colaje etc. să facă inițieri reiki și copiilor. Inițierile au loc de obicei de la vârsta de șapte ani. Un alt maestru al reiki-ului angelic, ”consilier terapeutic” Aura-Soma și specialist în channeling, organizează în diferite orașe ale Greciei (în școli, facultăți, asociații culturale etc.) ateliere pentru copii, cu titlul ”Curcubeul: o cheie magică în viața noastră”. Atelierele se adresează copiilor de șase ani, având loc în paralel ateliere corespunzătoare pentru părinți, cadre didactice, terapeuți etc.

În mai 2006 a venit în Atena și învățătorul budist Hiakuten Inamoto, ca să ne învețe sistemul japonez Komio Reiki. Învățătorul budist a declarat cu sinceritate că ”scopul real al reiki este luminarea sau trezirea”[64]. Pe scurt, Grecia s-a umplut în ultimii ani de ”terapeuți” reiki și de practici similare. Unii dintre aceștia funcționează ca învățători independenți, dar cei mai mulți sunt implicați în rețele precum ”Rețeaua de terapeuți și consilieri de autoperfecționare” din care fac parte învățători și terapeuți de terapie alternativă reiki, yoga, ayurveda, aromaterapie, terapie florală, Aura-Soma, acupunctură, Shiatsu, reflexoterapie, homeopatie, iridologie, terapie craniosacrală, arte marțiale, psihoterapii etc. Pentru a se consolida și extinde, sunt susținuți de asociații și federații de terapeuți holiști și sunt recunoscuți juridic în diferite moduri. Un astfel de demers îl face ”Asociația pentru dreptul de alegere a tratamentului terapeutic”. În plus, s-au întemeiat și în țara noastră așa-numitele ”universități deschise”, ”academii” și ”facultăți” de reiki și alte psihoterapii. În același timp, crește numărul ”congreselor, seminariilor, atelierelor” de ”autoperfecționare, autoterapie, de terapia planetei”, vacanțele alternative reiki etc. în diferite insule. Deja de 25-30 de ani au loc în fiecare an în străinătate ”Congrese internaționale de trezire spirituală”, în timp ce în Grecia vara trecută a avut loc ”Al VIII-lea Festival de Trezire Spirituală” organizat de Angels House University, ”o universitate deschisă care a fost înființată de îndrumătorul Învățătorilor Înălțați și al Regatului Angelic” (!) pentru a instrui în domeniul reiki-ului angelic și nu numai, prin seminarii și călătorii inițiatice. În curând va avea loc al VII-lea Festival Panelen Reiki din Atena.

Să subliniem că promovarea reiki se face prin intermediul uniunilor internaționale și a rețelelor care au membri în multe țări ale Europei, Americii și Australiei. Orientativ le menționăm pe următoarele, dintre care unele au și membri ”terapeuți” greci: Rețeaua reiki (în 26 de țări)[65], Asociația reiki, Uniunea Internațională Americană Reiki (cu mai bine de 10 000 de membri la nivel internațional)[66], Uniunea Internațională Reiki, Uniunea Profesioniștilor Reiki (cu mii de membri în 50 de țări)[67], Uniunea Mondială Reiki, Uniunea Internațională a Terapeuților Naturiști, Uniunea Internațională a indivizilor care fac ”sincronizări”, Rețeaua de Terapie de la distanță și altele. În 2007 s-a înființat și Asociația Panelenă Reiki.

7. Consecințe și pericole

      Probabil că urmările cele mai puțin importante sunt cele economice. În reiki nu este valabil cuvântul ”în dar ați luat, în dar dați”. O ”sesiune” reiki costă în jur de 40-80 de euro. Inițierea în primul grad costă 200-300 de euro, inițierea în gradul al doilea 300-500 de euro, în timp ce inițierea în gradul al treilea poate să ajungă și până la 10 000  de euro. Se eliberează deci chitanțe? Și ce spune legea despre terapia de la distanță? Totuși, sfatul unor învățători este ca reiki să se autodefinească ”tehnică de relaxare”, așa încât să se evite problemele juridice[68]. Ce spune legea despre escrocherie? Cum îndrăznesc unii să numească reiki-ul ”medicină energetică” sau ”terapie”? Cum poate fi terapia o metodă care ”nu folosește nici medicamente, nici instrumente”? ”Folosește doar privirea, suflarea, mângâierea, lovituri ușoare și atingerea. Acest lucru vindecă bolile”[69]. Ce urmări vor exista dacă bolnavul crede că reiki vindecă toate câte spune că vindecă, de exemplu ”hemoragii, afecțiuni cardiace, epilepsii, pneumonii, diabet, hepatite, cancere etc.”[70] Întârzierea diagnosticării medicale și a intervenției medicale adesea costă vieți.

Dacă facem abstracție de cazurile de escrocherie, când unii doar declară că practică reiki în timp ce în realitate nu o fac, celelalte ascund serioase pericole duhovnicești. Sunt riscurile teribile ca urmare a deschiderii față de ocultism. Iată ce scrie o fostă terapeută reiki, Marcia Montenegro: ”Inițierea și caracterul mistic sunt dovadă a sistemelor oculte. Credința în invocarea, controlul, îndrumarea sau canalizarea unei energii nevăzute care nu poate fi măsurată sau detectată științific și pentru care nu există nici o dovadă biologică sau de alt tip este o altă marcă clasică a ocultismului… Reiki-ul are caracteristicile unei practici oculte”[71]. Cercetătorul Elliot Miller declară că ”nu găsim nici un motiv serios pentru a crede că energia medicinii energetice este materială și științifică, însă avem multe motive să suspectăm că, dacă într-adevăr există (și cred că există) această energie, ea este suprafirească și demonică… Această energie este parte integrantă a ocultismului – unde apare elementul ocult, este prezentă și ea, iar acolo unde este prezentă, va apărea inevitabil și elementul ocult… Prin urmare, este mare pericolul de a nu putea fi folosită decât dacă utilizatorul este la rândul lui folosit (adică un pion și o victimă a forțelor demonice și a escrocheriei)”[72]. Așadar, avem de-a face cu o energie demonică, care îl folosește pe ”terapeut” și care foarte clar îl influențează și pe cel ce primește terapia, pentru că la ”terapie” participă activ amândoi – terapeutul și bolnavul[73]. Treptat se înțelege că în spatele acestei energii se ascund diferite spirite călăuzitoare, care sunt prezente și călăuzesc inițierile și terapiile[74]. Laurelle Gaia, directoarea departamentului de instruire a învățătorilor reiki de la ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”, dezvăluie: ”Când am nevoie de îndrumare… invoc simbolul terapiei de la distanță și cer să mă ajute energia reiki ca să mă conectez cu îndrumătorii mei. Când simt că energia curge, pun o anumită întrebare, rămân foarte liniștită și sunt atentă la ceea ce ascult. De obicei nu aud voci, ci le SIMT… Când fac terapii reiki și găsesc o zonă a corpului care are o blocare și simt că avem nevoie de mai multe informații, folosesc aceeași procedură de conectare cu îndrumătorii mei pentru a primi respectivul răspuns”[75]. Unii cercetători caracterizează reiki drept ”magie terapeutică”, adică magia care folosește drept camuflaj terapia și, așa cum spunea pururea pomenitul Părinte Antonie Alevizópoulos:”terapeutul” reiki, Johrei etc. este ”un fel de medium, de canal pe care îl folosesc spiritele pentru terapii[76].

Problema este că natura demonică a acestei energii sau identitatea demonică a spiritelor de regulă nu este percepută, dat fiind că viclenia demonilor depășește orice deșteptăciune sau viclenie a noastră. De aceea, și pentru că uneori poate părea că are loc vreo terapie, oamenii cred sau simt că ”energia terapeutică atotputernică” este bună sau divină. ”Reiki este pentru mine Dumnezeul pe care îl simt în mine”, ”reiki este Dumnezeul care trece prin trupul nostru”[77], ”reiki nu poate face nici un rău” etc. Astfel, în loc să fugă departe de spirite, oamenii sunt înșelați de acestea, sunt orbiți de ele și le acordă încredere[78], așa că spiritele dobândesc putere asupra lor. Acest lucru se petrece, desigur, doar când omul se deschide elementului ocult; de aceea Scriptura în mod repetat ne avertizează să nu avem nici un amestec cu ocultismul.

Pericolele pot fi sintetizate în felul următor:

  1. Înșelare duhovnicească, înrobire și dependență de spirite[79]. Dumnezeu este surclasat la o energie, o putere impersonală, care, chipurile, poate fi manipulată prin tehnici oculte pentru a obține scopurile terapeutice dorite. Trezirea oricărei energii oculte ne pune în contact cu ”entități demonice, care au ca scop înșelarea și posedarea duhovniceacă”[80].
  2. Renunțarea la calitatea de creștin. Deși se subliniază că reiki ”se adresează unor oameni de orice religie și credință”, că ”nu se opune creștinismului”[81] și, cu toate că în străinătate se fac eforturi de răspândire a mișcării ”terapeuților reiki creștini”, reiki și creștinismul sunt întru totul incompatibile între ele și cine recurge la reiki în fapt se leapădă de identitatea sa creștină. Inițierile și simbolurile îi pecetluiesc pe oamenii care practică reiki și, ”chiar dacă din ignoranță este pecetluit cineva”, spunea Părintele Paisie Aghioritul, ”pierde dumnezeiescul har și primește energia demonică”[82]. Cei care au fost inițiați în reiki au lepădat în mod clar Botezul prin care au primit pecetea Duhului Sfânt[83]. În plus, experiențele duhului înșelării, aroganța așa-ziselor terapii – pe care zic ei că le fac ”precum Hristos” – fără să le fi fost dată nici o putere de la Hristos, toate acestea vin în contradicție cu duhul creștin. De asemenea, tehnicile substituie nevoința creștină și Tainele. Curățindu-ți, zic ei, chakrele, dobândești curăție. Atingând chakra inimii sporește dragostea[84]. Respiri dragoste, spun ei, și expiri iertare. ”Când chakra inimii, este deschisă, poți să simți o dragoste fără limite. Poți ierta”. ”La al doilea grad reiki, am cerut iertare de la toate făpturile pentru greșelile și prostiile pe care le-am săvârșit în dauna lor: mai întâi am schițat simbolul terapiei de la distanță, pomenind numele persoanei pe care o vătămasem… apoi am cerut iertare trimițând simbolul terapiei noetice și în cele din urmă am încheiat procedura prin simbolul puterii”[85]. Ce legătură au toate astea cu smerenia, cu nevoința de curățire a patimilor și cu Taina pocăinței?
  3. Boli, tulburări emoționale și psihice, nebunie, posedare demonică. Comunicarea cu spiritele aduce după sine vătămări ale sănătății trupești și psihice, atacuri demonice, chinuri emoționale, morți premature și sinucideri[86]. Dr. Kurt Koch, care vreme de 45 de ani s-a ocupat cu victimele ocultismului, sublinia că a întâlnit ”foarte multe cazuri de sinucideri, accidente fatale și nebunie în rândul celor care se ocupă cu ocultismul”[87].
  4. De asemenea, unii afirmă că în falsele vindecări, de fapt boala se transferă de la nivelul somatic la cel emoțional sau duhovnicesc. Nu sunt puțini aceia care au dezvoltat tulburări emoționale sau au manifestat tulburări în personalitatea lor, ajungând până la nebunie și demonizare. Acolo unde se manifestă posesiunea demonică, de obicei există și un trecut cu practici oculte[88]. Definitoriu în acest sens este cazul unei doamne care a cunoscut și a început să practice reiki până când într-o zi a avut o experiență înspăimântătoare – după cum însăși mărturisește – i s-au arătat 35 de spirite diferite. Învățătorul ei a liniștit-o: ”Acest lucru este extraordinar, Jill. Ai fost aleasă de spiritele terapiei reiki. De acum îți vor ține totdeauna companie”[89].

Ocultiștii și victimele lor sfârșesc adesea în instituții psihiatrice[90]. Psihiatrii creștini susțin că în zonele unde se practică la scară largă ocultismul, de multe ori, mai bine de jumătate dintre clienții clinicilor psihiatrice suferă din pricina urmărilor ocultismului, iar nu a afecțiunilor psihice[91]. Potrivit unor cercetători serioși, ”activitățile prelungite și de lungă durată în care sunt implicate puteri spirituale oculte conduc la simptome de schizofrenie, care se încadrează la categoria psihoză spirituală sau mediumistică”[92]. Se pare că au dreptate învățătorii reiki când spun că reiki atinge duhul omului – numai că nu-l atinge terapeutic, după cum spun ei, ci îl vatămă. Un cunoscut maestru reiki grec a declarat clar: ”există oameni care au ajuns în spitale de nebuni din cauza reiki-ului”.

8.  În concluzie

 Cele mai multe dintre metodele și tehnicile ”terapiilor” alternative sunt ”puternic insuflate de o spiritualitate eronată”[93], se bazează pe religiile orientale, pe ocultism și pe filosofii care vin în contradicție cu învățătura ortodoxă. ”Terapiile” alternative îl pun în centru pe om, care se ”autotămăduiește”, se ”autodivinizează” și, finalmente, se ”automântuiește”. Viziunea terapiei reiki și a celorlalte ”terapii” alternative este una antropocentrică, în timp viziunea Bisericii este hristocentrică și patristică. În fața acestor alternative, fiecare om este chemat să aleagă singur. Însă un lucru e sigur: ”nimeni nu poate lucra la doi domni”.

 Sursa: «Παρακαταθήκη», fascicolul 48, mai – iunie 2006, via Graiul Ortodox.

[1] Pe diferite site-uri de pe internet și Müller Brigitte & Günther Horst, Mâini terapeutice, ed. Dydimoi, 1995, p. 164.

[2] Carroll R.T., The Skeptic’s Dictionary, Wiley, 2003, p. 119.

[3] Ibidem.

[4] Cunoscută și ca ”energia universală”, ”energia vieții”, și ”tsi”, ”prana”, ”Kundalini”, ”bioenergie”, ”energia orgonică”, ”fohat”, ”dosa”, ”energie eterică”, ”Marele Spirit” etc.

[5] http://www.heartofhealing.net/about/ABCs.html

[6] TheSkeptic’s Dictionary, p. 119, Raso Jack, Alternative Healthcare – Α Comprehensive Guide, Prometheus Books, 1994, cap. 3.

[7] http://www.irishwolfhounds.org/energy.htm

[8] http://www.naturesbridge.com/glossary.html

[9] Carroll R.T., TheSkeptic’s Dictionary, pp. 328, 41-43, 85.

[10] Raso Jack, Dictionary of Metaphysical Healthcare, Georgia Council Against Health Frauds, 1998.

* ”Chakra” (derivat din sancrită cakraṃ चक्रं ([ˈtʃəkrə̃]), pronunțată [ˈtʃəkrə] în limba hindusă; Pali: ॰हक्क chakka, Chineză: 轮, Tibetană: འཁོར་ལོ་; khorlo) este un cuvânt din limba sanscrită care se traduce prin ”roată” sau ”cerc”. Chakra este un concept filosofic care se referă la vârtejuri în formă de cerc care, conform medicinei indiene tradiționale, ar exista în corpul uman. [n.trad.]

[11] http://altmedicine.allinfo-about.com/glossary/defenergy.html

[12] Datele de mai sus au fost preluate cu precizie de pe diferite broșuri și site-uri publicitare.

[13] Λουίγερινκ Άριε, Ρέικι – Φυσική και Πνευματική Θεραπεία, Πύρινος Κόσμος, 1998, p. 17.

[14] Idem.

[15] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, Πύρ. Κόσμος, 2000, p. 38, Petter Frank, Η φωτιά του ρέικι, Διόπτρα, 2001, p. 81.

[16] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  Πύρινος Κόσμος, 2000, p. 96.

[17] Petter Frank Arjava, Ρέικι, Η κληρονομιά του Dr. Usui, Διόπτρα 2001, pp. 11,13, 16.

[18] http://www.worldreikiassociation.org

[19] Dintr-o broșură publicitară.

[20] Inițial s-a numit ”medicină spirituală”, apoi ”Usui-do”, adică ”cărare spirituală”, iar ulterior Usui Reiki Ryoho.

[21] În apropierea orașului Kioto din Japonia.

[22] http://homepage3.nifty.com/GendaiReiki/mythsandfacts.html

[23] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 27-28.

[24] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm

[25] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 64.

[26] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 29

[27] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 30.

[28] ”Sincronizarea” este un procedeu ocult de transferare a ”energiei” de la învățător la discipol.

[29] http://www.heartofhealing.net/about/Types.html

[30] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 21.

[31] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 110.

[32] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 70.

[33] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 41.

[34] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 33.

[35] Din arhiva noastră.

[36] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 42.

[37] http://www.pamelamilesreiki.com/index_flash.html

[38] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 97.

[39] Sau, altfel spus, Simbolul Terapiei de la Distanță, Sharma Sumeet,  Όλα όσα θέλετε να μάθετε για το ρείκι,  Βαρβάρα Χατζησάββα, 2004, p. 36.

[40] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[41] În cartea Întrebări fundamentale despre Medicina Alternativă a Centrului de Bioetică și Demnitate Umană din Michigan, în: http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[42] The International Center for Reiki Training.

[43] http://www.reiki.org/ReikiPractice/PracticeHomepage.html

[44] Channeling-ul este ”o formă de spiritism new-age-ist” sau ”un eufemism new-age-ist pentru mediumship sau spirit possesion”.

[45] http://www.threshold.ca/reiki/Reiki_And_Channeling.html.

[46] Dr Ankerberg, John & Dr Weldon, John, Encyclopedia of New Age Beliefs, Harvest House Publishers,1996, p. 80.

[47] http://www.reiki.gr/Question43.shtml.

[48] http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[49] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[50] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 112.

[51] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 63.

[52] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, Διόπτρα, 2002, pp. 17-22.

[53] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 68.

[54] Honervogt Tanmaya, Reiki, Gaia books,  2005, p. 20.

[55] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64.

[56] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 35.

[57] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 81-87 și în multe alte manuale.

[58] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64 și Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 86.

[59] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, pp. 86-89.

[60] ] Singer Thaler Margaret, Cults in Our Midst -The Continuing Fight Against their Hidden Menace, John Wiley, 2003, capitolul 6, și Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 222-223, 390, 396 etc.

[61] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 15.

[62] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 9.

[63] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 36-37.

[64] Reiki time, fasciculul 4, p. 14.

[65] http://www.parama.com/html/reiki_network.html

[66] http://www.ankerberg.com/ankerberg-articles/reiki.html

[67] http://www.iarp.org/aboutus/Overview.htm

[68] Μπαγκίνσκι Μπόντο & Σάραμον Σαλίλα, Ρέικι η συμπαντική ζωτική ενέργεια, Σωμάνους, 2004, p. 125.

[69] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, p. 27.

[70] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, pp. 33-102.

[71] http://cana.userworld.com/cana_reiki2.html.

[72] http://www.equip.org/free/DN068.htm

[73] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 258.

[74] Din manualul de reiki de pe http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm.

[75] http://www.reiki.org/reikinews/listening.html.

[76] + Π. Αλεβιζόπουλου Αντωνίου, Ο Αποκρυφισμός στο φως της Ορθοδοξίας, fasciculele 11-15, Διάλογος, 1996, p. 277.

[77] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 222.

[78] Îndemnul din partea învățătorilor este: ”îmbrățișează energia vitală cosmică și încredințează-te fără limite acestei surse a vieții”, vezi cartea Η φωτιά του ρέικι, p. 162.

[79] Encyclopedia of NewAge Beliefs,  p. 80.

[80] Encyclopedia of NewAge Beliefs,  p. 610.

[81] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 136.

[82] Γέροντος Παϊσίου, Πνευματική αφύπνιση [Trezvie duhovnicească], Λόγοι Β’, Ι. Ησυχ. Αγ. Ιωάννου Θεολόγου, p. 190.

[83] ”Pecetea darului Duhului Sfânt”, Slujba Botezului și a Mirungerii.

[84] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 77.

[85] Petter Frank Arjava, Ρέικι – η κληρονομιά του Dr. Usui, p. 124.

[86] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 111-112, 223.

[87] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 112.

[88] http://don.ratcliffs.net/usingpsychinchurch/a4.pdf.

[89] http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm

[90] http://www.johnankerberg.org/Articles/new-age/NA0705W2.htm

[91] Ibidem.

[92] http://www.ankerberg.com/Articles/new-age/NA0605W2.htm

[93] Din concluziile celei de-a IV-a Conferințe despre ”terapiile” alternative și animisme.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.