TERIFIANT! Un pastor sud-african i-a pus pe enoriași să mănânce iarbă. Membrii congregației au sărit în apărarea lui – FOTO



11

Un lucru inedit s-a întâmplat de curând într-o biserică din Africa de Sud, când pastorul bisericii i-a îndemnat pe cei prezenți la predică să mănânce iarbă, “ pentru a fi mai aproape de Dumnezeu”.

Dupa cum relatează The Mirror, pastorul Lesego Daniel, din nordul Pretoriei, i-a călcat apoi în picioare pe unii dintre credincioși. Preotul a făcut mai multe lucruri controversate în numele religiei. În trecut, el a susținut că își poate adormi enoriașii la comandă și că ar fi exorcizat o femeie gravidă cu o „sarcină demonică”, scrie afirmativ.com.

 Cei mai mulți enoriași însă au sărit însă în apărarea lui: „Da, mâncăm iarbă și suntem mândri de asta deoarece prin puterea lui Dumnezeu putem face orice”, a spus o tânără de 21 de ani. O alta a povestit că după ce a mâncat iarbă, a început să se simtă mai puternică.

Pe rețelele sociale, imaginile cu oamenii îngenuncheați, mâncând iarbă, au stârnit o adevărată controversă. Melvin Jeddy a declarat : „Am văzut o mulțime de lucruri nebuneşti, dar acest lucru a depăşit orice imaginaţie. Acest pastor vrea sa transforme oamenii în capre! Un altul a adăugat: „S-a depăşit linia bunului-simt. Tot ce putem face este să ne rugăm pentru ei.”

3222



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *