Roadele postului – cuvinte de nevointa ale avvei Isaac Sirul



postul

Temelia faptelor bune este postul.Prin el patimile salbatice sunt imblanzite si poftele rele sunt dezradacinate. Aducerea aminte de moarte, lacrimile, cumintenia si disparitia cugetelor necurate sunt rezultatele postului. Prin post se taie trandavia si nesarguinta, care sunt ucigatoare pentru suflet. Postul indeparteaza orice inchipuire rusinoasa si sadeste in om frica de Dumnezeu si dorul de viata vesnica. In sufletele care postesc dupa cum porunceste Sfanta noastra Biserica, odihneste Hristos. Cei ce postesc au nadejdea mostenirii Imparatiei cerurilor.

Cel ce nesocoteste postul sa stie ca subrezeste temelia virtutiilor sale.Caci acesta este inceputul oricarei lucrari a sufletului si calea care duce la Hristos. Insa pentru ca omul sa tina postul are nevoie de rabdare, pentru ca trebuie sa se lipseasca de niste mancaruri care bucura trupul si-l satisfac.

Mancarea multa si gustoasa deschide in suflet drumul spre cugete trupesti. Deseori se intampla sa se trezeasca in noi patimi dupa multi ani, numai si numai din lacomie.

Astfel, incet-incet, fara ca omul sa bage de seama, simte raceala duhovniceasca si ravna pentru post se ofileste. Orice stradanie pentru virtute dispare si incepe somnul sufletului, care este inceputul mortii duhovnicesti. Sufletul se umple de intuneric, tulburare si moliciune iar la urma vine acedia, care este lipsa grijii pentru orice stradanie duhovniceasc. Trupul din firea lui este molcom si, daca nu-l silim, nu vom gusta nicicand dulceata vietii duhovnicesti. Intrucat trupul este potrivnicul sufletului si cere cele pe care sufletul nu le vrea, dupa cum spune si apostolul Pavel:”Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului, caci acestea se impotrivesc unul altuia”. Mancarea, precum si toate celelalte bunatati, sunt daruri de la Dumnezeu. Folosirea lor este logica, insa excesul lor este ilogic si distrugator.

Trebuie sa cunoastem bine slabiciunile si bolile noastre, pentru a lua masurile potrivite. Niciodata nu trebuie sa trandavim, fiindca cererile trupului nu inceteaza. Cu cat mai mult il chinuim prin post, cu ata mai mari vor fi roadele duhovnicesti pe care le vom culege, Si raul nu se opreste la trup, ci inainteaza si la suflet, acestea doua sunt strans legate si alcatuiesc omul intreg.Doar moartea le desparte, pentru ca Dumnezeu sa le uneasca iarasi in vesnicie, prin inviere.
Sa nu ne temem cand trupul se impotriveste, fiindca el vrea tot ce este usor si bun. Asta nu este spre folosul nostru sufletesc. Lipsurile si foamea necajesc trupul. Sa nesocotim impotrivirile lui. De trup ne vom ingriji atata timp cat nu vatama sufletul. Cand cererile sale inainteaza, noi sa nu cedam. Poftele ilogice ale trupului deschid calea poftelor si faptelor desfranate.

Desigur, acestea nu par cam de necrezut. Sunt insa concluziile experientei bogate a Parintilor Bisericii, care le-au incercat de multe ori in fapta. Acestia, care si-au ofilit trupul prin post, cunosteau bine folosul pe care/l produceau in sufletul lor. Cel ce-si struneste trupul poate stapani si poftele rele. Cel ce nesocoteste pe cele mici va fi biruit si de cele mari. Cel ce-si razboieste vrajmasul in viata aceasta tracatoare si sufera necazurile si chinurile trupului, acela nu se va teme de Judecata viitoare.

Diavolul se lupta sa desfiinteze postul inect-incet. Nu ne spune sa nu postim, ci ne-ndeamna s-o lasam mai usor. Pentru el acest lucru e suficient, fiindca dupa aceea va cere sa cedam si mai mult, incat, atunci cand ne va afla neputinciosi, ne va ataca si ne va birui definitiv.

Sa nu uitam ca diavolul nu doarme nici noaptea, nici ziua. sta, asteapta si unelteste cum sa ne inrobeasca. Viclean, siret si nerusinat, asteapta o mica neatentie in chestiunea postului, ca sa intre apoi in sufletul nostru si sa ne vatame. Si intrucat diavolul stie ca din firea lui omul iubeste odihna si mangaierea trupeasca, le exploateaza pe acestea pentru a rascoli in noi patimile pacatoase.

Intelepciunea si cumintenia sunt necesare pentru infruntarea greutatilor provocate de post. sa nu uiti ca vei inainta incet-incet si nu foarte repede intrucat, cum am mai spus si mai sus, salturile mari si bruste spre virtute sunt primejdioase. Sa incepem deci cu eforturi mici, ca sa ajungem si la cele mari. Cu adevarat intelept este cel care este atent la cele mici, pentru ca dupa aceea va fi atent si la cele mari. Omul nu se poate desfata in toate si totodata sa creada ca va putea sa biruiasca usor patimile sale. Taie cate putin, ca sa poti dupa aceea sa tai mai mult. Mananca cu masura si atunci vei reusi multe lucruri in virtute. Can omul nu are masura, devine mai rau decat animalele. Rabdand o amaraciune mica, prin lipsa unor mancaruri gustoase, vei rabda in continuare si marile amaraciuni ale acestei vieti.

Sunt neintelepti cei care pentru o mica placere se lipsesc de Imparatia cerurilor. Mai să rabde cineva incercarile sufletului, decat sa fie judecat de Hristos pentru trandavia lui. Caci cei intelepti si cuminti isi doresc mai bine moartea, decat sa fie judecati ca lenesi pentru mantuirea lor. Omul intelept este atent si treaz, straduindu-se sa-si pazeasca viata de cursele intinse de diavol. Sfantul Vasile cel Mare spune: ”Cel ce este nesarguincios in lucrarile mici sa nu creada ca va reusi in lucrarile mari.”

Asadar sa fii viteaz in virtute, fiindca omul las isi iubeste excesiv trupul sau, ferindu-se de post, care aduce atatea bucurii sufletului. Asta este si un semn de necredinta. Sa nu uitam postul pe care Domnul l-a tinut patruzeci de zile inainte de a-si incepe lucrarea mantuitoare. Postul este virtutea binecuvantata, e suficient sa se tina cum se cuvine si cum l-a randit Biserica.

Sa ai inima viteaza, nesocotind primejdiile pe care le creeaza diavolul pentru a te infricosa. Vitejia inimii se naste din marturia cunostiintei, care lucreaza corect atunci cand sunt implinite poruncile lui Hristos. Nadejdea noastra in Mantuitorul Hristos ne va intari in lupta pe care o ducem.

E nevoie de munca multa si aspra pentru cultivarea sufletului prin post. Aceasta, desigur, trebuie sa fie insootita negresit si de smerenie, pentru a exista roada duhovniceasca. Altfel nu facem nimic, pentru ca nici demonii nu mananca deloc, dar nu se pot smeri. Postul ne deschide calea spre infaptuirea lucrarilor virtuoase si indeosebi spre iubirea de Dumneazeu si de om. Merita ca cineva sa faca unele sacrificii pentru a primi rasplata ”insutita” in Imparatia cerurilor.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *