Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor

postul-mare-copi-biserica-rugaciune

Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa – retează cu foarfeca voile tale – crengile rele: sudalmele, neascultările, şi va rămânea un pom care nu va putrezi în veac – e cuvântul lui Dumnezeu.

În fiecare zi citeşte, dacă poţi, măcar un verset, măcar un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile, mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice. Dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul, care să nască fapte ruşinoase.

Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti, puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa împotriva la tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule, şi ştii cât de folositoare sunt.

Da! Rugăciunea şi postul sînt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor duhovniceşti, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti – când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.

Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte mai bine ca tine unde să aduni şi unde să tai, numai tu, omule, ştii. Căci scris este: “Vreme este să plângi şi vreme este să vorbeşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor, şi toate cu aleasă înţelepciune” (Ecclesiastul 3, 4-8).

“Eu voiesc, zice Sfântul Apostol Pavel, ca toţi oamenii să fie cum sunt eu. Dar fiecare are darul său de la Dumnezeu” (I Corinteni 7, 7).

Mai degrabă atâta cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu celor trufaşi le stă împotrivă; iar celor smeriţi le dă har.

Te afli în post, nu uita că postul te ajută şi este sala de aşteptare, în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete, până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluie boala mai sincer înaintea duhovnicului său la spovedanie, pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu cumva să te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Treimi.

Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.

Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, ea te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci, fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.

Adu-ţi aminte de acel sobor tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus. Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Hristos a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.

Chinuit a fost şi supus şi nu Şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa (Faptele Apostolilor 8, 32).

Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus pentru noi toţi, dorind în chip deosebit să ne scoată din mocirla păcatului, a patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască, vom rămâne, oare, nepăsători la marea Lui jertfă? Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?

Tinerii, Familia si copii nascuti in lanturi – Par. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul, 2004

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *