Rugăciunea părinților pentru ajutor copilului la examen

femeie lumanari

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să trea că cu bine această încercare ce îi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi caşerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă.

Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos.

Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute gloria lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor.

Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie?

Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

c2zsahg green roads cbd gummies reviews does it work or waste pwlzy beast force male enhancement 1 best formula to kiqr moodi cbd gummies uk review scam or do kings cbd gummies re zjj5 nerve fuel reviews 2025 warning 2syi4zhv iron booster male enhancement gummies don t buy before read qvhsp franks cbd capsules germany bewertungen lohnt y2e5z0dl trulieve cbd gummies reviews is it a 8vok prime vigor xl male enhancement discover your complete sexual potential l ripw titan transform male enhancement review odk2z choice cbd gummies reviews scam or legit does gdgr4nm strongest cbd gummies qposdi triton max male enhancement review boost performance xpskyd8r velotal male enhancement reviews a natural solution for penis e 4jfupsj vigorade male enhancement gummies boost your sexual