Satul LENEȘILOR: Într-o localitate din România oamenii preferă să moară de foame pentru că munca-i grea și cere timp

multumiti-cu-ajutorul-social-559x420

Într-un județ există localitatea unde se sărbătorește în fiecare zi STATUL DEGEABA. Primarul comunei Dângeni din Botoşani se roagă de oameni să muncească. Le caută şi locuri de muncă, dar cei mai mulţi aleg să stea în cârciumi, cheltuind ajutorul social.

Comuna Dângeni se află la 30 de kilometri de municipiul Botoşani. Reprezintă localitatea unde sărăcia şi lenea sunt la ele acasă. Din cei 3.000 de locuitori ai celor patru sate ale comunei, circa 800 de persoane trăiesc din ajutorul social sau din pensiile bătrânilor, scrie nasul.tv.

„Majoritatea celor fără loc de muncă sunt tineri. Nu continuă nici studiile, dar nici nu muncesc. Din păcate, o parte se mulţumesc cu ajutoare sociale. Nu se poate să trăiască până la 35-40 de ani pe spinarea părinţilor. Sunt şi oamenii gospodari în sat, dar cu câteva sute de oameni care nu muncesc este greu pentru această comunitate“, declara Cătălin Rotundu, primarul din Dângeni.

El a cerut A.J.O.F.M. Botoşani încă de la începutul anului să găsească firme interesate să angajeze şi să califice oameni de la ţară. Compania GT (firmă de confecţii din Botoşani) era dispusă să angajeze 60 de oameni din comună, cu un salariu net de 1.000 de lei, bonuri de masă, calificare la locul de muncă şi transport asigurat.

S-a arătat interesată și o societatea comercială din Sibiu care vroia să deschidă un punct de lucru la Dângeni pentru fabricarea de uşi, tocuri de uşi şi geamuri, parchet din lemn. Angaja 25 de muncitori.

vrea-2000-de-lei-pe-luna-565x420

Primarul a pus anunţuri prin tot satul şi credea că o să fie mulți doritori, dar tot el afirma „M-am făcut de râs acolo. Am vrut să-i ajut şi au venit 20 de oameni din atâţia care nu au loc de muncă. Este incredibil. Am ajuns să mă rog de ei să muncească. Şi pe reţelele de socializare le-am comunicat că nu mai pot sta numai din ajutor social“.

Refuzul de a munci a stârnit revoltă şi în rândul oamenilor muncitori din sat. „Stau toată ziua la crâşmă. Au venit să le dea de muncă şi nu vor. Sunt leneşi, le place să trăiască numai din ajutor social. Când nu mai au bani, fură ce apucă. Eu am muncit toată viaţa. Mă trezeam de la 5 dimineaţa şi munceam, nu întindeam mâna. Ei la 8 sunt la bar“, declară Maria Bunescu (63 de ani), din Dângeni.

Nici măcar la mica societatea gospodărească înființată de Primărie pentru lucrări edilitare nu se înghesuie prea mulţi. „Sunt câţiva băieţi muncitori şi atât. Au mai fost câţiva şi, după trei zile, au plecat. Au zis că a venit frigul şi vin altădată. Nu îmi venea să cred. Cum adică să le fie frig?“, spune îngrozit edilul din Dângeni.

Unii spun că nu vor să muncească pentru că n-au unde să-și lase copiii. „Am făcut demersuri la Inspectoratul Şcolar să amenajăm o creşă şi o grădiniţă într-o şcoală mai puţin folosită. Dacă nici aşa nu vin la muncă, nu ştiu ce să mai zic“, spune primarul, citat de infoalert.ro.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. kuku spune:

    Interziceti activitatile legate de beutura 🙂 mutati in alt sat birturile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.