Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu

Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioşilor şi a oamenilor în general?

Îi ajutăm prin rugăciune, prin cuvânt şi exemplu personal. Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi a celor din jurul nostru.

Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la Cozancea. În faţa noastră, se ridica un deal peste care trecea un drum de câmp.

Într-o zi treceau pe drum mai multe care încărcate, între care era şi un om care era un om sărac, cu un car încărcat, cu doi bouşori. La un dâmb nu puteau bouşorii să se ridice, iar omul îi bătea şi îi îndemna. Săracii bouşori au căzut în genunchi, iar eu fiind în cerdac m-am aşezat în genunchi şi cât puteam împingeam de cerdac şi ziceam: „Hai, mă bouşori, sculaţi-vă! Hai cu «Dumnezeu ajută!»”. Aşa strigând, numai ce văd că juncanii se scoală şi pleacă, iar eu bucuros am zis: „Slavă, ţie, Doamne!”

Cam aşa ar trebui să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei.

Părintele Paisie Olaru

Extras din ”Părintele Paisie duhovnicul”, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993, pag. 29-30

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *