Spovedania unui înșelat



luna_sangerie_73987300

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Theodosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărţii „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, deoarece prin intermediul acesteia s-a regăsit pe sine şi s-a slobozit din ghearele diavolului.

Părinte Theodosie,

Citind cartea sfinţiei voastre „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, am simţit o mare nevoie să vă scriu ca să vă mulţumesc, dar şi ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înşelare în care am căzut. Vă rog să mă iertaţi că vă reţin şi vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.

Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Theodosie, am cunoscut în Thessalonic un bărbat în vârstă, pe nume Vasilios, care se îndeletnicea cu hidromanţia[1]. Căra cu el o geantă în care-şi avea „uneltele”. Doream şi eu mult să învăţ acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugăminţile mele, nu m-a învăţat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la aceasta, într-o noapte, în somn, a venit cineva şi s-a aşezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie” şi că de atunci înainte mă va povăţui şi ocroti. Vă puteţi da seama ce bucurie m-a cuprins!

A doua zi dimineaţa am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu şapte ani mai mică decât mine, de curând măritată. Bătrânul Vasilios o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuţitaşul cu mânerul negru şi că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs şi mi-a spus că, dacă nu va fi de faţă bătrânul ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că încercase singură să privească în apă, dar fără să reuşească ceva. Dar spunându-i ce mi se întâmplase în somn, s-a aşezat şi s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică necunoscută nouă, de la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se afla o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo trebuia să mergem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm şi cu noi – şi în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Şi, într-adevăr, am acţionat potrivit îndrumărilor duhului.

De atunci au început să curgă răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Şi, încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „ştiinţă” a satanei, ca apoi să venim în contact cu preşedintele de atunci al Societăţii Cercetărilor Spiritiste, Nikolaos Firihon – Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam şi, concret, m-a învăţat cum să primesc „stăpânirea celor patru arhangheli” (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câţiva psalmi ai Prorocului David, apoi, cu sora mea, făceam comuniunea. Ea îi vedea pe cei patru „arhangheli” cum mă însemnează în chipul Crucii şi-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, vrăjiţi şi bolnavi. De asemenea, preşedintele ne-a dat „permisiunea de lucru”. De acum înainte eram deja profesionişti şi lumea venea pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă!

Ar trebui multe foi de hârtie să vă descriu amănunţit cele întâmplate, însă vă voi scrie foarte puţine lucruri despre comuniunea pe care am avut-o cu duhurile. Nu am vrut să înaintez în „magia albă”, aşa cum este de obicei ea numită de către spiritişti. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil”, într-una din învăţăturile sale ne-a spus că Evanghelos (adică eu) este născut numai pentru bine. „Tu, roabă Kiriaki” (sora mea), „în cealaltă cămăruţă poţi da oamenilor diferite buruieni-ape” etc.

Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soţilor despărţiţi etc.) nu aveam nici un rezultat îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui, că „lipseşte credinţa de la oameni”, precum şi faptul că unele prorocii nu se împlineau şi că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere – toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta noastră comuniune”. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult şi să ne împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creştineşti.

Am început să pun multe întrebări şi să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: „În dar aţi primit, în dar să daţi”?, ca şi multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos şi mult-meşteşugăreţ, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate însă, pe sora mea nu o prea mâhnea acest lucru, ci, dimpotrivă, era mulţumită că putea câştiga bani şi că viaţa ei devenea mai lesnicioasă cu fiecare zi ce trecea. Astfel, fără ca eu să ştiu nimic, s-a înţeles cu bărbatul ei să mă alunge şi să lucreze numai ei doi. În felul acesta, ar fi câştigat şi mai mulţi bani de la oameni, care le-ar fi rămas doar lor. Dar trebuiau să înveţe să facă invocarea. De aceea, m-au întrebat pe mine într-o zi despre cum se face, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învăţat. Fapta lor m-a mâhnit şi mai mult, şi mi s-au înmulţit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni”.

A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit, care să „vadă” în locul surorii mele. Am găsit până la urmă o femeie pe nume Hristini; ea era căsătorită, însă despărţită de bărbat, şi avea o fetiţă. Fiind săracă, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea, care consta într-un program zilnic de rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite biserici unde izvora Agheasmă etc. Şi, astfel, numita Hristini a început să „vadă” limpede şi, de multe ori, cu ochii deschişi!

Îndrumătorul nostru era acelaşi „arhanghel Mihail”.

Acum însă aveam mai multă experienţă şi, pe lângă aceasta, mă rugam şi studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar şi aici satana devenise mai tare şi mai meşteşugăreţ decât înainte. Predici uimitoare şi vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată deţin cu adevărat „sfânta comuniune”. Dar, ca un mincinos ce este, diavolul a intrat în contradicţie, din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă linguşească. Unde se opreşte mintea omului! A început să mă îndrume prin acea femeie şi să mă urce la înălţime cu egoismul, spunându-ne că eu şi cu el purtăm aceeaşi îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în faţă. Nu s-a mulţumit cu aceasta, ci a luat şi chipul „Maicii Domnului” şi ne-a vorbit; ne-a arătat ţărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând acestea vor deveni iarăşi greceşti.

Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, şi mincinosul „arhanghel Mihail” mi-a făgăduit că după sfârşirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui[2]. Aşteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărţit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini l-a văzut cu ochii deschişi pe mincinosul „arhanghel” cum i-a dat o „floare de crin”, iar ea mi-a „dat-o” mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit şi binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povaţă: să iau aminte în viaţa mea la fapte, pentru că orice cădere şi păcat va fi ca şi cum aş călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Şi, când l-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile!

După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. Într-o zi, Hristini l-a văzut pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvintează, mă îmbrăţişează şi mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii şi adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum şi să te sui pe acele trepte. Îţi dau ceva de la mine. Îţi dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Şi într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel” despre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul!

Apoi „Hristosul” mi-a mai spus: „Eu te voi povăţui drept, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu trup când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit în trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Eşti fratele meu mai mic, am ieşit din aceeaşi mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, şi atunci când învăţam lumea, tu alergai în braţele mele” etc.

Atunci Hristini l-a „văzut” pe mincinosul „arhanghel” că se închină înaintea mea. Învăţăturile sale erau pline de dragoste, pace şi dăruire faţă de Dumnezeu. Apoi mincinosul „Hristos” ne-a suit la cele cereşti, ne-a arătat raiul, pe însuşi „Dumnezeu”, ne-a învăţat cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinţii etc. Ne-a mai arătat şi iadul, şi orice îşi poate închipui mintea noastră cea săracă! Mi-a mai înainte-vestit şi moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă fără să-mi spună o dată anume.

După aceasta mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristini „să vadă”, a văzut întuneric şi a auzit un glas spunându-i: „Îţi luăm lumina şi o dăm iarăşi fratelui tău, pentru că crinul pe care ţi l-am dat şi ţie l-ai stricat, l-ai făcut bucăţi”. Am întrebat-o pe Hristini ce făcuse, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorii sale, adică a făcut preacurvie.

Aşa că am început din nou să caut un om care să „vadă”. De această dată, toţi cei pe care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau! Am păţit aşa cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o şi a început încet-încet să „vadă” şi să am din nou comuniunea, a început să-mi spună că mă iubeşte şi că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se măreşte, până când am fost nevoit să întrerup iarăşi comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani şi măritată), mi s-a arătat satana sub numele de „Sfântul Nicolae”.

Învăţăturile au continuat, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste şi mântuire.

În viaţa mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic şi nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe nelinişti în somn în timpul nopţilor, auzeam glasuri, aveam vise urâte, cerceaful era tras de pe mine. De multe ori simţeam cum mi se opreşte respiraţia şi mă apasă o greutate, de care mă uşuram şi pleca de la mine ca o albină numai după ce, cu multă greutate, izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu şi de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Thessalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul şi să scap de eventuala înşelare.

Cu adevărat, Domnul şi Mântuitorul nostru a auzit rugăminţile mele şi, într-o zi, când am mers la lucru (întreţineam ascensoare) în strada Dimitrios Gunari nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc şi am început o discuţie cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuţia cu fratele Gheorghios. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani, care scotea din gura sa neîncetat cuvintele lui Hristos. La sfârşit mi-a spus: „Ia această iconiţă a Maicii Domnului şi nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaş al lui Domnului!”

Atunci i-am spus că şi eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi şi am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinţii. Dar el m-a amuţit, spunându-mi: „Eşti înşelat, fratele meu. Eşti victima diavolului, ai căzut în cursa lui!”

Îndată a alergat şi mi-a adus cărticica „Părinţi duhovniceşti contemporani de la Sfântul Munte Athos – Sava duhovnicul”, a Arhimandritului Heruvim (Karambelas) şi mi-a arătat la pagina 87, unde se vorbea despre „îngerul care nu era înger, ci diavol”.

În după-amiaza aceleiaşi zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune şi de comuniune şi am pus-o să „vadă”, pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu şi cuvintele invocării: „În numele Dumnezeului celui viu, săvârşim chemare către povăţuitorul nostru, Sfântul Nicolae”.

Şi îndată am primit „bună seara” şi binecuvântarea lui:

– Sunt iarăşi lângă tine, robule al lui Dumnezeu Evanghelos. În ce vrei să te povăţuiesc?

– Sunteţi Sfântul Nicolae?, am întrebat.

-  Da, robule al lui Dumnezeu Evanghelos, ca întotdeauna şi acum, în ultima vreme.

– Atunci, vă rog să-mi spuneţi: ce gândesc în această clipă?

– Ce întrebare este aceasta? De ce eşti tulburat?

– Vă rog să-mi răspundeţi la întrebare.

-  Aşadar, ţi s-a zdruncinat credinţa. Păcat.

Eu am continuat să insist şi atunci acela mi-a spus că mă gândesc acum la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii şi mai mult de Domnul.

– Acestea le gândesc în fiecare zi – dar în această clipă la ce mă gândesc?

– Robule al lui Dumnezeu Evanghelos, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae, care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească şi să te povăţuiască?

– Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc, şi mă închin lui ca şi tuturor Sfinţilor lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăţi sub chipul tău adevărat.

Îndată nepoata mea s-a tulburat cumplit şi m-a rugat să alung acel monstru de lângă ea!

Apoi am îngenuncheat şi am mulţumit Domnului şi Dumnezeului nostru, şi Îi mulţumesc şi Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înşelăciune a satanei. Mă rog şi pentru fratele Gheorghios, care mi-a ieşit în cale. Acum mă aflu în Germania, de la 1 mai 1974, şi locuiesc la 20 de kilometri de Stuttgart. Avem în apropiere o biserică ortodoxă grecească, unde iau parte în fiecare Duminică şi praznic la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea sfinţiei voastre, care mi-a folosit mult, mi-a dăruit curaj şi putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească şi să vă lumineze, ca să mântuiţi cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aştept răspunsul sfinţiei voastre ca să-mi spuneţi dacă ştiţi vreun duhovnic grec, aici, în Germania.

Şi încă ceva. Scrisoarea adresată sfinţiei voastre am început-o la 29 mai şi, cu multă osteneală, o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se opreşte mintea, ameţesc şi satana îmi pune mereu piedici. Dar, cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, ele ţin puţine minute, după care mă liniştesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte şi să-mi dea puterea şi curajul să merg înainte. Şi cred că voi ieşi din mocirla păcatului şi voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă şi citind Sfânta Scriptură, precum şi orice altă carte sfântă găsesc.

O, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aş simţi dacă m-aş afla, fie şi pentru câteva clipe, lângă sfinţia voastră!

Părinte Theodosie, în încheiere, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul şi neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pe mai departe putere şi luminare pentru a dărâma temniţele de fier ale satanei şi a slobozi cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aştept leacul Sfinţiei Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greşeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sine-mi. Nu vreau să mântuiesc numai sufletul meu, ci şi pe cele bolnave ale atâtor fraţi, care trăiesc aici, în străinătate.

Cu evlavie, vă sărută mâna nevrednicul Evanghelos I. Gugusis.

  1. 07. 1974

Iubiţi cititori, cele petrecute iubitului Evanghelos sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toţi acei „iluminaţi” care sunt „povăţuiţi” şi „scriu” având drept îndrumători pe „Maica Domnului”, pe „Sfinţi”, pe „Îngeri”. Există probabilitatea de 99% ca ei să fie povăţuiţi într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor; de ei ţine să-l primească.

Traducere din neogreacă de ieroschim. Ştefan Nuţescu, din revista „Cuviosul Filothei din Paros”, nr. 29, mai-august 2010

Aparut in nr 17 al revistei Familia Ortodoxa

 _____________________

[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparenţa, formele, umbrele, reflexiile şi unduirile).

[2] În greacă, la Buna-Vestire se zice Evanghelismos.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *