VIDEO. Românii neştiuţi din Ucraina: VOLOHII

shutterstock_3740068

În iunie 2010, primii reprezentanţi ai comunităţii de români din Poroşcovo, o mica localitate din Ucraina, ajungeau în România. Aceştia sunt cunoscuţi ca fiind “volohi” şi trăiesc de sute de ani izolaţi, fără şcoală şi fără biserică în limba română. Până în anii ’90, când, auzind o emisiune la radio în limba română, li s-a părut că se vorbeşte ca în limba lor, aceştia au aflat că la doar 200 de km de locul în care ei trăiesc, există o ţară şi un popor care vorbeşte aceeaşi limbă ca şi ei. Cei 1600 de membri ai acestei comunităţi din Ucraina nu au fost niciodată în România şi nici nu ştiau că există această ţară!

„Este realmente un moment istoric. Din păcate pentru noi nu suntem prea conştienţi. Noi ne-am cam obişnuit cu oamenii ăştia şi nu conştientizăm 100% momentul. Iar pentru alţii sunt o curiozitate, că îi plimbăm. Important este să descoperi în secolul XXI încă 10 mii de fraţi ai tăi. Este ceva care, din punct de vedere ştiinţific, ai spune că aproape nu-i adevărat. Iar la rândul lor, ei să-şi descopere ţara în secolul XXI. Sunt foarte mulţumit de ce s-a reuşit prin intermediul lui Ioan Botoş. Nu poate nimeni de acum să scrie istoria părţii de nord a românismului şi să nu-i mai bage în seamă pe volohi!” spunea lectorul universitar doctor Ilie Gherheş în luna iunie a anului 2010 când primii “volohi” călcau pe pământ românesc. (gazetadecluj.ro)

În anul 2008 Gazeta de Cluj menţiona existenţa acestei comunităţi pe care autorităţile ucrainiene nu o recunosc ca şi minoritate etnică, iar consătenii îi numesc „volohi”.

Ion Botoş, preşedintele Uniunii Intergeregionale a Românilor din Ucraina „Dacia”, a ajuns la Poroşcovo în 2008 şi dupa desoperirea acestei comunităţi a încercat să o facă cunoscută în toată ţara şi peste hotare.

“Românii de la poalele Carpaţilor Păduroşi, de la vechea graniţă a Comitatului Maramureşului, nu sunt pomeniţi în niciun document istoric şi nimeni nu ştie cu certitudine cum au ajuns acolo. Totuşi, inexplicabil, şi-au păstrat limba şi tradiţile de veacuri bune, fără şcoală şi fără biserică.

Până în 2008, volohii din Poroşcovo n-au avut niciun contact cu comunităţile de români din dreapta Tisei.“ scria Gazeta de Cluj în 2008.” Din cauza sărăciei, în perioada de glorie a URSS, cei mai mulţi plecau cu tot cu copii ‘la strica’ în Kazakhstan. Aşa că puţini au învăţat şcoală, dar şi aceea în ucrainiană, pentru că în satul lor n-a funcţionat niciodată o şcoală cu predare în limba română. Nimeni din sat nu ştie să scrie sau să citească în limba română, au deprins limba strămoşească doar din familie. Cei mai mulţi ‘volohi’ au de la 5 ‘coconi’ în sus, până la 10, 12, 14. Astfel că Poroşcovo e un fel de sat al copiilor. Din 1600 de suflete, 1300 sunt minori. Iar în vreme de vară, localitatea arată ca-n război: acasă găseşti doar copiii mici, bătrâni şi femei. Bărbaţii pleacă să muncească ba pe şantier, ba în agricultură.”

În 2013 publicaţia Romanian Breaking New incearca să aducă, prin intermediul unui reportaj, mai multă lumina asupra acestei comunităţi neştiute până acum. “Cei care i-au descoperit pe aceşti români uitaţi de toţi, invocă nişte documente istorice, conform cărora prin 1364, în zona Munkacevo, au fost aduşi mai mulţi militari volohi. Tot pe atunci, în zona Poroscovo, s-ar fi înfiinţat şapte puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Conform unui alt scenariu, românii de la baza Carpaţilor Păduroşi ar fi urmaşi ai ciobanilor volohi veniţi în zonă. Ucrainenii, însă au alte teorii. Recent, un ziar ucrainean a spus că volohii nu sunt români, pentru că aşa a decretat o delegaţie, care a făcut o expediţie ştiinţifică în zonă. Aşa că, spun ei, comunitatea din Poroscovo este una bizară, vorbitoare a unui dialect românesc complicat, care trăiesc ca nişte ţigani. Până una-alta, românii, ignoraţi de neamul din care se trag şi de neamul în care trăiesc, sunt folositori când e vorba de închiderea multor dosare de furt şi alte infracţiuni de acest gen.”

“Laci Biraul” este căpetenia lor, îndrumătorul comunităţii care spune că, din tată-n fiu, familia lui s-a declarat ca fiind una de români. “Nu ştim cum am ajuns în zonă. Nu ştiu nici bătrânii cum au ajuns aici. Ai noştri bătrâni ziceau doar că suntem români.”

Vasile Horvat, “Laci Biraul” sau „bdirăul” primarul neoficial al volohilor din Poroşcovo spune ca unul dintre cele mai importante lucruri ale volohilor “sunt lingurile de lemn şi ‘trocile’ (coveţi, n.red) pentru slănină. Cine nu ştie face linguri ori troci nu e român la Poroşcovo. Vasile Horvat spune însă că cei mai celebri lingurari trăiesc în alte sate cu comunităţi masive de volohi: Vâşniţa şi Obova. De altfel, românii din Poroşcovo se ‘ceartă’ cu vecinii lor pe limba română: ‘noi zicem de exemplu o căzut în şant. Ei zic că-i corect o picat în arac’. Volohii nu numai că vorbesc o româna de Ev Mediu, dar şi trăiesc ca în acele vremuri.”(gazetadecluj.ro)

În septembrie 2013 a avut loc o nouă vizită la românii “volohi” din Poroșcovo, Ucraina. „Împreună cu pastorul, elevii și profesoarele din Apșa de Mijloc au mers la școala din Poroșcovo, unde câțiva copii români studiază în limba ucraineană, împreună cu țiganii și ucrainenii din Poroșcovo. Cu toate acestea, directoarea școlii ucrainene și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini orice inițiativă care ar presupune organizarea unor ore de limba română pentru volohii din Poroșcovo, deocamdată, măcar facultative.” (tocpress.info)

Localitatea Poroșcovo se află în regiunea Transcarpata din Ucraina, pe drumul care face legătura între raioanele Svaliava de Perecin, la o distanță de circa 200 de kilometri de Sighetu Marmației. În cele două raioane mai există câteva sate în care locuiesc români volohi, printre care Simeria, Mircea și Remeți.

Reportaj de Mădălina Corina Diaconu

Sursa: cunoastelumea.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Ioana spune:

    Asociatia ASTRADROM cauta voluntari (colaboratori) pentru ajutorarea volohilor.
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/04/video-si-foto-volohii-romani-din.html#more

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *