Stricăciunea vi se trage numai din nepăsarea voastră…
De vom vorbi despre apostoli şi îi vom preamări, ar trebui de îndată să plângem văzând ce depărtare ne desparte de ei. Dar noi adesea nu găsim că ar fi vreo greşeală aceasta –...
ganduridinierusalim.com - Știri, evenimente, biserică, ortodoxie, invățături.
De vom vorbi despre apostoli şi îi vom preamări, ar trebui de îndată să plângem văzând ce depărtare ne desparte de ei. Dar noi adesea nu găsim că ar fi vreo greşeală aceasta –...
La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experiența dureroasă a unei vieți mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creați după...
Creştinii care trăiesc fără frică de Dumnezeu, care nu fac adevărată pocăinţă şi sunt lipsiţi de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu? – Nicidecum. – Dar mulţi dintre ei zidesc biserici, îmbracă evangheliile...
– Părinte, când mă mânii mă fac că torentul; nu mă pot abţine. – De ce să nu te poţi abţine? – Pentru că îmi cred gândului meu. – Ei, atunci ai crezul tău,...
Asemenea poți să te îndemni spre tânguire şi lacrimi, când îți aduci aminte de ziua Judecăţii și de cumplitele pedepse nesfârşite ale Iadului, unde toate mădularele şi simţirile vor avea chin nespus, adică: ochii,...
Respiraţi adânc, trageţi aer în piept şi schimbaţi macazul! Să vă spun…. Printre foarte mulţi studenţi pe care i-am avut prieteni şi apropiaţi, se numără şi o tânără care pe mine m-a impresionat mult....
Răspundeţi-mi, vă rog, la afirmaţia scriitorului Dostoievski: „a fi amorezat, îndrăgostit este una, dar cu totul altceva este să iubeşti”. -Este bine dacă spune aşa, n-am ştiut că este aşa. A fi îndrăgostit înseamnă...
Iubite frate în Hristos, Salutări în Domnul nostru Iisus Hristos! Îţi mulţumesc pentru scrisoare. Apreciez seriozitatea celor scrise si de aceea îţi voi răspunde cu aceeasi seriozitate. Înainte de toate vreau să-ţi spun ca,...
Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua...
După Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos îngerul păzitor se dă omului la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înţelege din rugăciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice aşa:...
Vă tulbură situaţia dumneavoastră exterioară, atât cea prezentă, cât mai cu seamă cea viitoare. Vă tulbură nu atât din grija pentru sine, cât din grija pentru familie. Vărsaţi-vă la Domnul grija şi rugaţi-vă să...
Ce înrudiri spirituale se crează în urma Botezului Pe lângă înrudirea trupească (fizică), în creştinism se ţine cont şi de înrudirea spirituală. Canonul 53 de la Sinodul Trulan (691-692), singurul care abordează această problemă[1],...
„Ce-i cu atâtea biserici? Ce-i cu atâția credincioși? Ce-i cu atâția fundamamentaliști? Ce-i cu atâția ortodocși? Ce-i cu atâtea troițe? Stați că încă nu s-a dat decretul să vă stricați troițele de prin intersecție,...
Se spune – si pe drept cuvant – ca propolisul este unul dintre cele mai puternice medicamente oferite de natura. Datorita compozitiei sale (rasini vegetale, ceara, uleiuri volatile, fier, microelemente – cupru, mangan, zinc,...
Iubiţi credincioşi, Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înţelege două lucruri de mare folos. Întîi, cît de mare şi nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu...