”Ce s-a întâmplat atunci nu poate nimeni să descrie” – din minunile Sfântului Dionisie

Sf. Dionisie din Zakyntos799

În cei 50 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Dionisie am văzut multe minuni pe care le-a făcut sfântul însuși. Una dintre acestea s-a întâmplat unui copil de 7-8 ani, din satul Vanato, Zakinthos. În timp ce se juca în via familiei, un vânător își desfășura activitatea în acea zonă. Doar ce văzuse că se ridică o prepeliță și a și tras cu pușca fără să-l vadă pe copil, ce era acoperit de frunzele viței de vie. Din greșeală l-a lovit pe acela în față, mai exact în ochi. Părinții lui l-au dus la doctor, care a spus că trebuie să-i scoată globii oculari, în caz contrar poate să moară din cauza infecției ce va interveni. Într-un final s-au hotărât părinții și doctorul să-i scoată ochii. Copilașul a fost astfel scufundat în întuneric pentru 20 de ani. Orb cum era, cerșea pentru a-și agonisi cele necesare trăirii pe acest pământ.

În fiecare an, la hramul său, obișnuim să-l ridicăm pe Sfântul Dionisie în poziție verticală și să facem o procesiune prin oraș. Atunci mulți bolnavi se așază la pământ pentru a se trece pe deasupra lor cu sfânta raclă. La o astfel de ceremonie, respectivul orb a spus cuiva:

‒ Frate, sunt orb! Nu mă așezi și pe mine pe drum când va trece Sfântul Dionisie? Poate îmi va reda lumina ochilor.

Omul acela bun l-a așezat, iar orbul, când a simțit că sfântul este deasupra lui, și-a ridicat mâinile și a apucat picioarele sfântului și din toată inima i-a spus:

‒ Sfinte al lui Dumnezeu, dă-mi lumina ochilor, ca să te las să pleci!

Responsabilii procesiunii s-au grăbit să-i ia mâinile de pe sfânt, însă acela avea brațele puternice și continua să strige:

‒ Nu, nu-l las să plece! Sfinte Dionisie, dă-mi lumina ochilor!

Dintr-odată a căpătat noi ochi. Sfântul Dionisie pur și simplu i-a dăruit o nouă pereche de ochi!

Această minune mărturisesc că am văzut-o cu ochii mei.

Moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos

Moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos

O altă impresionantă minune este următoarea:

O fetiță din California, Statele Unite ale Americii, era paralizată. Avea o problemă gravă la coloana vertebrală. Deseori, atât ea, cât și mama ei, vedeau în vis un călugăr care le invita să vină în Zakinthos, promițându-le că fetița se va face bine.

În cele din urmă, s-au hotărât să vină pe insula noastră, chiar dacă nu vorbeau grecește. Un doctor bun, pe nume Koumanis, vorbind bine limba engleză, i-a spus mamei cuprinsă de nedumerire:

‒ Ați venit din California în Zakinthos? Cine este capabil dintre noi, doctorii de aici, să o vindecăm pe fetița dumneavoastră?

Mama i-a răspuns că au văzut un călugăr ce le-a îndemnat să vină până acolo. Imediat medicul a înțeles despre cine era vorba și le-a arătat să meargă la biserica Sfântului Dionisie. Nu în mod întâmplător a fost faptul că în acea zi era și ziua de prăznuire a sfântului. Au venit așadar la Vecernie, iar în momentul în care am scos racla Sfântului Dionisie în fața ușilor împărătești, deși fetița era paralizată, a făcut un salt și a venit de a îmbrățișat picioarele sfântului, spunând în grecește (pe care nu o vorbea, așa cum am amintit):

‒ Acesta venea în California și îmi spunea că mă voi face bine.

Ce s-a întâmplat atunci nu poate nimeni să descrie. Ce bucurie! Iar mama ei, mulțumind Sfântului Dionisie, a plecat spre casă cu fetița foarte sănătoasă.

Traducere și adaptare: Elisei RonceaSursa: ΘΑΥΜΑΣΤΑ ΓΕΓΟΝΟΤΑ

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. mariann spune:

    frumos dar greu de crezut,sa apara alti ochi cand baiatul avea globii oculari eviscerati.Asa ceva e imposibil

  2. Florin spune:

    Ce nu este cu putinta la oameni,la Dumnezeu este cu putinta.
    DOAMNE AJUTA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *