Confesiunea colonelului care l-a arestat pe Părintele Arsenie Boca la Sâmbăta

Pr. Ghelasie Ţepeş

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme cu cazarea la mănăstire.

Şi, la un moment dat, vine un domn din oraşul Victoria, îmbrăcat civil… Şi m-o întrebat cum mă cheamă şi de cât timp sunt aici, la mănăstire. Şi-mi zice: „Dumneata ştii cine sunt eu?” „Hăhă, de unde să ştiu?” Încă mi-o venit şi să râd! Ce să cunosc eu toată lumea, că n-am cum să-i cunosc. Şi zice: „Hai că-ţi spui eu cine-s. Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie”. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut nişte fiori! Zic: Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum pe aici. Şi zice: Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am băgat demisia, văzând minunile Părintelui!

Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult: Haide, spune-mi şi mie! Spune-mi şi mie ce fel de om era, cum l-aţi văzut dumneavoastră. Şi zice: Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume – că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se puie de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor… Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: N-am fost numai eu. Am fost trei – eu, un căpitan şi încă unul – ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele şi să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Se vede şi acum castelul acela; e o clădire mare, frumoasă. Trebuiau să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat… Şi-mi zice: Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam…”. Părintele ştia de dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic şi eu un Tatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele „Tatăl nostru”, s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus…”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo…

E vorba de biserica mică de la Sâmbăta, nu?

Da, în biserică, în altar. În bisericuţa aceea micuţă, de la mijloc, de acolo; zidul gros, de 1,20 m. Geamurile acelea nu se deschid, c-aşa-s ele, vechi! Şi zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua şi m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul, şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi, urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo, unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa… şi nu era nimeni în cameră! Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Cine-şi poate închipui că există aşa ceva?! Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduce-ţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea „Pace tuturor!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi îmi zice colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiţi că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei – o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

Pr. Ghelasie Ţepeş – Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor. Mărturii despre părintele Arsenie Boca, ediție îngrijită de Romeo Petrașciuc, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50 via Fericiti cei prigoniti

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. mihael marius spune:

    https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2016/03/26/iata-primul-episcop/ Da. Si daca tot vorbim… spuneti un cuvant despre Prislop, pe care l-ati mai spus Sfintia Voastra>> [ PS Galaction ].
    – Acum, despre Prislop, eu le-am mai spus crestinilor; cumva si eu am tras un semnal de alarma, pentru ca, cercetand si unele carti ale ucenicilor parintelui Arsenie Boca, mi-am dat seama ca-s multe rataciri si acum a iesit o cartulica numita “Fenomenul Arsenie Boca” si cine-i interesat si verea sa se mantuiasca, atuncea trebuie sa judece si sa gandeasca in duh ortodox. In duh ortodox, ca asa, omeneste, putem da cate si cate interpretari, mai stiu eu, sa-i luam apararea unuia sau altuia in duh lumesc, dar nu, mantuirea nu-i in duh lumesc! Mantuirea este in duhul ortodox, in duhul invataturii Sfintilor Parinti. Si daca analizam lucrarea de la biserica Draganescu, cu pictura lu Francisc de Asisi si Ulfila, doi eretici intr-o biserica ortodoxa!, apar intrebari. Cum le-am mai spus si altadata: trebuie sa-si puna fiecare semn de intrebare: mergand acolo sau sustinand ideea ca Arsenie Boca este sfant, oare nu si tu te faci partas la toate stricaciunile pe care le-a lasat in Biseerica Ortodoxa? Atunci si mantuirea proprie a acelora..
    – E sub semnul intrebarii.
    – Negresit, negresit e cu semnul intrebarii
    pagina 14 , februarie 2016 – interviu luat de Ing. geolog Gabriel BARBIER in CREDINŢA-ORTODOXĂ – Revista de cultură, atitudine şi spiritualitate ortodoxa a Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului – Articolul “Paziti-va de misionarii ecumenismului” (partea a 2-a)

  2. drasius spune:

    Cam multe contradictii in istorisire.

  3. Peter spune:

    Un lucru e sigur. Daca e Sfant si noi zicem ca nu-i asa, sfantul nu se supara, ca are smerenie. Dar daca il numim sfant si ne inchinam lui si nu e sfant ci eretic, ne inchinam iadului si Il suparam pe Dumnezeu. Am invatat asta de la un parinte tare sarac cu duhul, ceea ce ma face sa cred ca nu e de la el ci poate de la cel care i-a dat harul la hirotonie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.