Un singur om care crede în ceva sfânt face cât o mie de oameni care nu cred în nimic!

Constantin cel Mare, împăratul Bizanţului care a decretat creştinismul drept religie oficială, se afla odată la vânătoare, când a descoperit în pădure un preot bâtrân, legat de tulpina unui copac şi lăsat să fie sfâşiat de fiare.

Bătrânul venise în oraşul de la poalele pădurii mai demult, să-şi facă datoria de creştin. Câţiva ani i-a ajutat pe sărmani, a citit predici, a vindecat bolnavi, dar, când a vrut să pună temelia unei catedrale, mulţimea a tăbărât asupra lui, l-a călcat în picioare, l-a bătut cu pietre şi l-a abandonat în mijlocul pădurii.

– Deci, ai venit la ei cu binele, iar ei te-au răsplătit cu răul, a constatat împăratul cu nemulţumire. Aşa ceva nu pot ierta. Voi da ordin ca oraşul lor să fie ras de pe faţa pământului.

– Nu-i pedepsi, l-a implorat bărânul. Ei n-au ştiut ce fac.

– Atunci îi voi lăsa în viaţă doar pe cei care se vor converti la creştinism.

Preotul însă i-a răspuns:

– Binele nu poate fi impus cu forţa. Înfloreşte doar Adevărul ce răsare din sămânţa aruncată într-un sol fertil.

– Poate că ai dreptate, a căzut de acord Constantin cel Mare, dar pentru asta ar trebui să ai o mulţime de semănători care să ocrotească bobul încolţit.

Bătrânul a surâs enigmatic şi l-a asigurat că a lăsat în urma sa câţiva semănători de Bine şi Speranţă.

– Câţiva?, s-a mirat împăratul. Vor reuşi ei oare?

– Sigur! a venit răspunsul: Un singur om care crede în ceva sfânt face cât o mie de oameni care nu cred în nimic!

Aurelian Silvestru

Extras din ”Fărâme de suflet”, Ed. Tocono, 2011, pag. 301-302

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *