Sfântul Teofan Zăvorâtul: 100 de sfaturi folositoare și de suflet mântuitoare

Trăim vremuri în care liniștea sufletească a devenit o raritate, iar mintea noastră este asaltată constant de griji, zgomot și deșertăciune. În această goană continuă, sufletul riscă să se rătăcească, uitând de adevărata sa casă: Împărăția Cerurilor. De aceea, ne întoarcem astăzi privirea către izvoarele curate ale spiritualității, aducând în lumină o colecție prețioasă de învățături duhovnicești.

Aceste „100 de sfaturi folositoare și de suflet mântuitoare” nu sunt simple reguli morale, ci un ghid practic pentru viața de zi cu zi a creștinului care vrea să se apropie de Dumnezeu. Ele ne învață cum să luptăm cu trândăvia, cum să ne raportăm la bogăție, cum să ne rugăm cu inima curată și cum să ne păzim simțurile de ispitele lumii. Fie că ești la început de drum sau cauți o întărire în credință, aceste cuvinte au puterea să trezească conștiința și să lumineze calea spre mântuire. Vă îndemnăm să le citiți nu doar cu ochii, ci să le scrieți în inimă, meditând la fiecare îndemn în parte.

Despre alungarea trândăviei și munca cinstită

Lenevirea este ușa prin care intră patimile în sufletul omului. Sfaturile următoare ne îndeamnă la o viață activă, atât trupește, cât și duhovnicește, punând rugăciunea ca temelie a oricărei lucrări.

1. Nu fi trândav, nu dormita când citești și nu te pleca degrab către somn.
2. Alungă trândăvia în rugăciune și ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.
3. Să nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospețe și veselie.
4. Lucrează cu osârdie, până la sudoare, ziua și noaptea, ca să nu îngreunezi pe nimeni.

Trândăvia nu înseamnă doar a sta degeaba, ci și a lăsa mintea să hoinărească spre plăceri lumești în timp ce trupul pare că muncește. Adevărata hărnicie este aceea care împletește munca mâinilor cu rugăciunea minții, păstrând sufletul treaz.

Citește și: Părintele Cleopa Ilie: Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce!

Despre pericolul iubirii de argint și adevărata bogăție

Într-o lume materialistă, aceste sfaturi ne reamintesc că nimic din ce adunăm pe pământ nu luăm cu noi dincolo. Adevărata comoară se strânge în ceruri, prin fapte bune și milostenie.

5. Să ne ferim a ne aduna bunuri care peste puțină vreme ne vor fi cu desăvârșire nefolositoare.
6. După cum râurile nu pot să facă marea a da pe dinafară, nici iubitorul de argint nu se satură, oricât ar agonisi.
7. Omul iubitor de agonisire și iubitor de argint este legat de griji precum un câine înlănțuit de zid.
8. El înmulțește bogăția și încă mai poftește, și nu încetează s-o înmulțească până ce, în sfârșit, vine moartea.
9. Iubitorul de argint își ticseste casa cu lucruri, fără a se gândi că ele sunt gunoi.
10. Neagonisitorul își adună sieși comoară în ceruri, însușindu-și prin nădejdea cea fericită bunătățile cele făgăduite.

Să privim averile ca pe niște unelte date de Dumnezeu pentru a face bine, nu ca pe un scop în sine. Cel legat de bani este sclavul fricii de a-i pierde, pe când cel milostiv este liber și bogat în Dumnezeu.

Pomenirea Morții și a Judecății – Calea spre Trezvie

Gândul la moarte nu trebuie să ne aducă tristețe, ci responsabilitate. A trăi cu conștiința veșniciei ne ajută să discernem ce este cu adevărat important în viața aceasta trecătoare.

11. Adu-ți aminte, omule, că mâine vei vedea cerurile, vei vedea îngerii și vei sta înaintea judecății lui Hristos.
12. Să cauți în sus, spre porțile cerurilor, și până la moarte roagă-L pe Dumnezeu să ți le deschidă după ieșirea ta și să te primească în corturile cele veșnice.
13. Trupul tău să stea pe pământ și să plece genunchii săi, iar sufletul să zboare sus, și acolo să Îl roage necontenit pe Domnul.
14. Adu-ți aminte de păcatele tale și de judecata cea viitoare; să treci cu vederea viața aceasta deșartă și necontenit să te îngrijești de cea care va să vină.
15. Adu-ți aminte că ești în luptă cu leul și cu balaurul, și nu înceta stându-le împotrivă.
16. Adu-ți aminte cât L-ai întristat pe Dumnezeu cu faptele, cu vorbele și cu gândurile – și pocăiește-te.
17. Adu-ți aminte că în ceasul în care nu aștepți va trebui să mori și să dai socoteală pentru tot ce ai lucrat.
18. Scrie în inima ta pomenirea acestui fapt, adică pomenirea morții și judecății. Și ea te va duce în viața veșnică.

Viața în Biserică și Sfintele Taine

Biserica este spitalul sufletelor noastre, iar Sfintele Taine sunt medicamentele nemuririi. Sfaturile de mai jos ne învață cum să ne comportăm cu evlavie în casa Domnului.

19. Neîncetat roagă-te, pururea liniștește-te și treci cu vederea bunătățile pământești.
20. De vrei să fii fiu adevărat al lui Dumnezeu, urmează poruncilor Domnului, ce ți s-au poruncit ție.
21. Te-a ocărât cineva sau te-a bătut? Rabdă nădăjduind spre Domnul, și nu te mânia, că mare plată are răbdarea.
22. Scoală-te dimineața, mânecă spre Domnul – iar seara nu te lenevi a săvârși pravila rânduită.
23. Rugăciunile, suspinele și milosteniile noastre să intre înaintea feței Domnului!
24. Când stăm de vorbă cu privire la cele duhovnicești, nimic lumesc și pământesc să nu ținem în mințile noastre.
25. Când se citește în biserică Cuvântul lui Dumnezeu, să ștergem toate cele pământești din mintea noastră și să ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului.
26. Înfricoșate sunt tainele ce se săvârșesc în biserică; drept aceea, trebuie să petrecem în ea cu frică și cu cutremur.
27. Când intri în biserică cu conștiința curată aceasta va fi ție spre mântuire, iar de va fi necurată conștiința ta, vei intra în biserică spre păcat și osândă.
28. Cei ce mănâncă Trupul și beau Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nevrednicie osândă își beau și își mănâncă.
29. Cei ce întinează porfira împărătească sunt pedepsiți; oare cu cât mai mult sunt vrednici de pedeapsă cei ce se apropie de Dumnezeieștile Taine cu conștiința necurată și întinată?

Participarea la Sfânta Liturghie nu este un obicei social, ci o întâlnire reală cu Hristos. Să intrăm în biserică lăsând la ușă grijile, telefonul și discuțiile deșarte, având inima deschisă doar spre rugăciune.

Citește și: Ce se întâmplă dacă strângem bani pentru zile negre? Sfântul Teofan Zăvorâtul despre consecințele duhovnicești ale necredinței

Despre înfrânare și lupta cu poftele

Înfrânarea este mama sănătății trupești și sufletești. O minte robită de pofte nu se poate ruga curat.

30. Se cuvine nouă a ne smeri și a istovi trupul nostru cu înfrânarea, iar nu a-i răsfăța pe el cu îndulciri – ca să ne învrednicim de Împărăția Cerurilor.
31. Acolo vei avea ca împreună-viețuitori pe Sfinții Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, cetele îngerilor și arhanghelilor: silește-te, deci, să te împreunezi cu ei de aici printr-o așezare pe potrivă a inimii.
32. Vremea vieții tale să o petreci în rugăciuni și cereri, nu în nelucrare și împreună-vorbiri spurcate.
33. Până când ne vom alipi de deșertăciunile lumești și de grijile vieții? Până când nu vom întoarce ochii noștri către cer?
34. Oare nu este vis totul în această viață, oare nu este umbră, oare nu este iarbă ce se ofilește și basm mincinos?
35. Toate bunătățile de aici azi sunt, iar mâine nu: azi floarea e frumoasă, iar mâine este praf de nimic.
36. Nimic nu e mai rău și mai primejdios ca înrobirea față de pântece: ea face pe suflet trupesc, întunecă inima și nu-i îngăduie a căuta la poruncile lui Dumnezeu.
37. Ce nădejde de mântuire avem, iubiților, dacă nu ne împodobim cu virtuțile și cât trăim pe pământ nu cugetăm la cele de sus?
38. Ce binefăcătoare și mântuitoare e Dumnezeiasca Scriptură! Arătând aceasta. Apostolul Pavel a zis: Câte s-au scris mai înainte, spre a noastră învățătură s-au scris (Rom. 15, 4).

Pocăința – Întoarcerea la Dumnezeu

Nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta, dacă există pocăință sinceră. Aceste sfaturi ne arată calea de la cădere la ridicare.

39. A nu săvârși ceea ce e plăcut lui Dumnezeu înseamnă a cheltui viața noastră în zadar: și nu doar în zadar, ci spre răul nostru – că nu vom mai afla alt răstimp de viață de îl vom cheltui pe acesta în griji deșarte lumești.
40. După ce ai pus început bun, silește-te până la bătrânețe să petreci întru aceeași nevoință – și vei fi luminător ce luminează multora calea Domnului.
41. Să nu fie la noi acum înfrânare și blândețe, iar mâine săturare și trufie; azi liniștire, priveghere și smerenie, iar mâine slavă deșartă și somn nesățios.
42. Luați aminte la neamurile de demult, și veți vedea că toți câți au plăcut lui Dumnezeu prin răbdare și îndelungă-răbdare au primit făgăduințele.
43. Trezvește-te întotdeauna, iubitule, căci poruncile lui Dumnezeu cer mare luare-aminte.
44. Nimic nu-L bucură așa de mult pe Dumnezeu ca întoarcerea noastră către El, abaterea de la rău și năzuința spre virtute.
45. Mărturisește, dă în vileag și plângi păcatele tale, și te vei face curat înaintea Domnului, Văzătorului inimilor.
46. De voiești a te curăți, mai înainte spune tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi, și nu te întoarce mai mult la cele dintâi.
47. Neîncetat roagă-te, că nu se tem atâta lupii de săbii ca diavolul și demonii de rugăciune.
48. În fiecare ceas adu-ți aminte de ieșirea sufletului tău, de moarte, de judecată și de iad, ca să nu te căiești după aceea în zadar.
49. Nu fi lăudăros și nu iubi pe bogați, dar nici nu îi urî – doar să nu ai de-a face cu ei, mai ales cu cei nemilostivi, iubitori de câștig spurcat și zgârciți.
50. Să ne omorâm toate mădularele cele de pe pământ, să afierosim totul lui Dumnezeu și să ne facem cu totul ardere de tot înțelegătoare lui Dumnezeu.

Pocăința nu este un moment, ci o stare continuă. Așa cum ne spălăm trupul zilnic, așa trebuie să ne spălăm și sufletul prin mărturisire și regret sincer, înainte ca murdăria păcatului să se învechească.

Puterea lacrimilor și a smereniei

Smerenia este temelia pe care se zidește orice virtute. Fără ea, toate faptele bune sunt furate de mândrie.

51. Precum focul în apă, așa și gândul spurcat nu poate fi în inimă dreaptă, căci orice iubitor de Dumnezeu, iubitor de dreptate și iubitor de osteneală întru fapte bune intră în părtășie cu Dumnezeu, și diavolul nu are intrare în el.
52. Sămânța nu crește fără apă și pământ, iar omul nu se mântuiește fără ostenelile cele de bunăvoie.
53. Precum ploaia nu poate cădea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate să placă lui Dumnezeu și să se mântuiască fără conștiință curată și fapte bune.
54. Pocăința e unul din lucrurile cele mai însemnate ale Dumnezeieștii Scripturi, Însuși Mântuitorul le-a grăit de la început ucenicilor Săi: Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția Cerurilor (Mt. 4, 17).
55. O, cum vom căuta această vreme de pocăință pe care acum o irosim jucându-ne și slujind drept jucării – și nu o vom afla!
56. Cel ce ia aminte la sine, care se teme de Dumnezeu și se cutremură de cuvintele Lui nu caută desfătări și veselii, nu face râsuri, nu se înalță, nu se trufește, nu cugetă semeț, nu se mânie, nu desfrânează, nu e neharnic la rugăciune și la citirea Dumnezeieștilor Scripturi – ci totdeauna e adunat în sine, smerit cugetător, înfrânt cu inima, totdeauna în lacrimi, plâns și tânguire, totdeauna în nevoințe, totdeauna în rugăciune aprinsă și fierbinte pentru izbăvirea din focul gheenei.
57. Cel ce iubește această viață spune: “Vreau să mă mântuiesc” – și nu face lucrurile prin care ar putea să se mântuiască. Iată ce răspuns se cuvine unuia ca acesta: “Tu totdeauna vrei și niciodată nu te poți hotărî! Dar până când vei fi cu sufletul împărțit și fără rânduială în căile tale? Acum poți – însă, pesemne, nu vrei cu totul. Ia seamă să nu te afle moartea pe neașteptate în această nehotărâre – și atunci vei vrea, însă deja nu vei mai putea!”
58. A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ți plini pravila, a fi neharnic la rugăciune și la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricărei nevoințe și siliri de sine, de dragul desfătărilor, al plăcerilor și deșertăciunilor – e lucru necuvios și pierzător, fiindcă toate acestea duc în adâncul nepocăinței și deznădejdii.
59. Fie că mănânci ori bei, că șezi ori umbli, că ești singur sau împreună cu alții – ia seamă să nu scapi nici un minut din minte focul gheenei, și totdeauna să cugeti la el cu frică și cu cutremur, cu lacrimi și suspine.
60. Dacă ești păcătos, fă milostenie, dobândește smerenie și curăție, pocăiește-te – și te vei mântui. Ești vameș? Poți să te faci Evanghelist. Ești prigonitor? Poți să te faci Apostol. Ești tâlhar? Poți să fii cu Domnul în rai. Ești mag(ician)? Poți să te închini și să aduci daruri Stăpânului, nu e păcat pe care să nu-1 poată dezlega pocăința.

Citește și: Părintele Nicolae Steinhardt: Cele 29 de moduri de a-L mărturisi pe Dumnezeu zilnic

Despătimirea și paza simțurilor

Curățirea sufletului începe cu paza celor cinci simțuri. Prin ele intră ispitele, dar tot prin ele poate intra și harul, dacă le sfințim.

61. În ce chip focul, căzând în mărăcini, îi mistuie, așa mistuie și curăță harul Dumnezeiesc toate păcatele celui care se pocăiește. Nu iscodi cum, ci fii credincios. Oricât ai fi păcătuit, spune tu mai întâi fărădelegile tale, și vei fi îndreptat. Recunoaște că ai păcătuit; scoală-te, varsă lacrimi precum desfrânata; căiește-te ca vameșul; aleargă la Mântuitorul ca fiul cel risipitor și femeia cananeancă; fă milostenie pe cât poți, încetează a mai păcătui, desfrâna, ucide, cleveti, pizmui, batjocori, a te împrăștia, a răpi, a obijdui, a minți, a te mări în deșert, a căuta slava omenească; din tot sufletul și cu căldură dedă-te facerii de milostenii și rugăciunilor dese, trecând cu vederea tot ce e pământesc, și Dumnezeu îți va lăsa toate păcatele tale.
62. Nu-ți dezmierda trupul cu somnul, cu băi, cu așternuturi moi, cu mâncăruri alese – că el e hrana viermilor. Cu cât îți îngroși mai mult trupul, cu atât mai gras ospăț pregătești viermilor, iar sufletul ți-1 legi cu cele mai grele legături, care nu îi îngăduie să se înalțe la cer.
63. Cel ce vrea să fie prieten lumii, vrăjmaș lui Dumnezeu se face. Cel ce are slavă vremelnică nu o poate primi pe cea veșnică.
64. Toată amărăciunea și mânia, grăirea spurcată și viclenia să se depărteze de la noi. Cuvânt putred să nu iasă din gura noastră, ci totdeauna să iasă cuvânt bun, spre zidirea celor ce ascultă.
65. Taie îndrăzneala, înfrânează limba și pântecele -și vei afla odihnă. Pomenirea morții, a judecății și a muncilor să nu cadă din inima ta, și vei alerga fără de poticnire pe calea lui Dumnezeu.
66. Liniștirea e hrana îngerilor și făuraria tuturor virtuților – iar împrăștierea, grăirea în deșert și râsurile strică tot ce zidește liniștirea cu osteneală îndelungată și sudoare.
67. Sufletul ce nu s-a lepădat cu desăvârșire de grijile lumești nu poate nici pe Dumnezeu să îl iubească cu adevărat, nici pe diavolul să îl urască după dreptate – căci pe inima lui zace vălului grijilor lumești, care nu îl lasă să vadă și să lucreze drept.
68. Cel ce a sporit în lucrările duhovnicești și iarăși se întoarce la năravurile sale cele rele de mai înainte nu numai că își pierde răsplata, ci cade în mai mare netocmire și osândă.
69. Unde sunt jocuri, râsuri, grăire în deșert, desfătări, acolo este praznic satanicesc; iar unde e citirea și tâlcuirea Scripturilor, rugăciuni, suspine și inima înfrântă, acolo este Dumnezeu, acolo este bucuria și veselia îngerilor.
70. De unde vin neputințele? De unde vin bolile, de unde morțile năprasnice? Nu de la îmbuibarea pântecelui și de la desfătări? Cu cât dezmierdăm mai mult trupul, cu atât îl stricăm mai mult – și nu numai pe el, ci și sufletul. Trupul e pământesc, dar de voiești, poți să îl faci ceresc. Curată fă alcătuirea trupului tău, și Dumnezeu Se va sălășlui întru tine.

Războiul nevăzut și izbăvirea de patimi

Lupta cu diavolul este reală și neîncetată. Singurele arme eficiente sunt smerenia și chemarea numelui lui Dumnezeu.

71. Întocmai cum peștele nu poate trăi fără apă, nici sufletul nu poate să se mântuiască fără de liniștire și cugetarea la Dumnezeieștile Scripturi.
72. Fie că mănânci ori bei, cu mintea nu te depărta niciodată de Dumnezeu: minunează-te, uimește-te și slavoslovește-L, duhovnicește căutând la minunatele Lui zidiri, văzute și nevăzute.
73. Mânecă spre Domnul, și în miez de noapte scoală-te să te mărturisești numelui Lui, atunci când nici auzul, nici văzul nu împiedică mintea să petreacă numai cu Domnul.
74. Află, iubitule, care e chipul petrecerii celei bune, și pe acesta deprinde-1: învață paza ochilor și auzului, înfrânarea limbii și a pântecelui, subjugarea trupului, smerita cugetare, curăția gândurilor, tăierea mâniei, suferirea cu răbdare a ocărilor și defăimărilor. Răstignește-te împreună cu Hristos, ca să viezi cu El și în El.
75. Nu numai în făptuirea trupească stă întreaga măiestrie a nevoitorilor, ci mai vârtos în trezvia minții și în cugetarea duhovnicească, în citirea Scripturii și desele rugăciuni. Fără acest din urmă lucru este cu neputință sufletului să urce la înălțimea curăției și neprihănirii.
76. Nu te bizui să birui duhul necurat al desfrânării cu puterea ta și cu nevoințele tale, fără ajutorul Domnului Dumnezeu. Acest duh nu va înceta să te lupte până ce nu vei fi cu adevărat încredințat că nu voirea și osteneala ta, ci numai acoperământul lui Dumnezeu te poate izbăvi de această durere și chema la înălțimea curăției – că acest lucru este mai presus de fire. Prin smerenie, rugăciune, priveghere, metanii, lacrimi și străpungerea inimii, prin citirea Dumnezeieștilor Scripturi și cugetarea la ele să atragi ajutorul lui Dumnezeu – și El va omorî pofta ta.
77. Cel ce voiește să petreacă viața fără prihană dator este să fugă în tot chipul de tovărășia femeilor, fiindcă aceasta este cursă, prin care vrăjmașul lesne vânează sufletele fără luare-aminte.
78. Să ne deprindem trupul cu înfrânarea, și ea ne va aduce curăție și sănătate, că lipsa de măsură pierde și pe una și pe cealaltă. Ca pravilă a înfrânării, Sfinții Părinți au pus să ne sculăm de la masă când încă ne mai este puțin foame.
79. De voiești a te izbăvi de păcat, taie rădăcinile lui – că atunci se vor usca de la sine ramurile și frunzele, și rodirea va înceta. De voiești a te izbăvi de desfrânare, taie rădăcina ei – răsfățul pântecelui și privitul după femei. Citește Dumnezeiasca Scriptură, necurmat plângi, suspină și roagă-te; adu-ți aminte de venirea fără de veste a morții și cutremură-te de focul gheenei. Fără aceasta cu neputință este a birui fiarele sălbatice ale desfrânării.
80. Ai grăit de rău pe cineva? Binecuvântează-l. Ai făcut pagubă cuiva? Plătește-i. Ai desfrânat? Plângi, suspină din adânc, încetează a mai păcătui, omoară-ți carnea, usucă-ți trupul și roagă-te neîncetat. Te-ai trufit? Smerește-te. Ai pizmuit? Roagă-te pentru binele celui pe care 1-ai pizmuit. Mărturisește-ți fiecare păcat, fără a tăinui nimic, părintelui tău sau unui stareț credincios, evlavios, neagonisitor; păzește poruncile pe care le-a poruncit Dumnezeu, și te vei mântui.

Citește și: Starețul Efrem Filotheitul: Cea mai mare milostenie pe care n-o știe nimeni, dar care salvează sufletele

Îndemnuri finale către desăvârșire

Încheierea acestui urcuș duhovnicesc ne aduce aminte de demnitatea noastră de oameni creați după chipul lui Dumnezeu. Suntem chemați să fim fii ai Celui Preaînalt, nu robi ai materiei.

81. Mâna lui Dumnezeu te-a zidit, omule: rușinează-te măcar de chipul în care ai fost zidit, și nu te arunca spre pofte dobitocesti.
82. Răpește sufletul tău din lume, fugi din Sodoma, mântuiește-te în munte, umblă drept și ia seama să nu te poticnești de piatra de poticnire, înlăuntrul tău să petreci și, asemenea celor care cercetează stelele, de acolo să privești duhovnicește Cerul.
83. Neapărată nevoie este să te străduiești și să silești oarecum trupul. Hrana de prisos face din trup o corabie peste măsură de îngreunată, care la cea mai mică mișcare a valurilor merge la fund.
84. Cel înfrânat micșorează patimile, iar cel neînfrânat înmulțește poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multă mâncare, cu atât e mai sălbatică pofta. Duhul lui Dumnezeu se depărtează de la om din pricina că acesta pute de la săturare și de la poftă; atunci intră în el duhul cel puturos și răstoarnă totul cu susul în jos înlăuntrul lui.
85. În ce fel gonește fumul albinele, așa gonesc răsfățul pântecelui și beția harul lui Dumnezeu. Ci mai bine este să nu mănânci deloc decât să întristezi pe Duhul harului.
86. Pentru neputința trupului nu este rău a întrebuința puțin vin: în astfel de împrejurare nu se tulbură mișcarea firească a trupului, și mintea rămâne curată. Iar neînfrânarea în această privință acoperă cerul cu norul gros al gândurilor necurate.
87. Se cuvine celui ce se nevoiește să se înfrâneze de la toate – nu doar de la bucate, ci îndeobște de la toate cele oprite, în ce chip tăierea unui singur mădular urâțește tot trupul omului, așa strică neajunsul unei singure virtuți întreaga frumusețe a înfrânării.
88. Trebuie să te înfrânezi cu toate simțurile: cu auzul, cu văzul, cu mirosul, cu gustul și pipăitul, și, desfăcându-te de tot ce este pământesc, să te înalți cu mintea sus. Atunci va fi curată rugăciunea noastră către Domnul, și împreună-vorbirea cu El va fi asemenea celei îngerești.
89. Cel ce voiește să devină al lui Dumnezeu dator este a curăța patimile sale, iar nu a sluji lor, și în desăvârșită liniștire a lucra cugetarea cea ascunsă în inimă. Atunci cele pământești vor cădea, iar cele cerești se vor sălășlui și vor crește.
90. Adevărat post e acela când nu numai că ne înfrânăm, ci și împărțim săracilor și văduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât aceștia, dobândind astfel hrană, să-L roage pentru tine pe Dumnezeu și să facă postul tău jertfă bineplăcută Lui, precum spune Isaia: Frânge celui flămând pâinea ta, și pe săracii cei fără casă adu-i în casa ta (Is. 58, 7).
91. Înfrânează-te de la vorbe deșarte. Cel ce păzește gura sa și limba, acela izbăvește sufletul său de necaz.
92. Când ne auzim ocărâți, să ne prihanim pe noi înșine ca fiind vrednici de toată ocara. A te prihani pe tine în toată vremea și întru toate e lucru foarte bine-plăcut lui Dumnezeu. Iar noi înșine să nu ocărâm și să nu grăim de rău pe nimeni, ca să nu ne asemănăm iudeilor clevetitori. Fericiți cei defăimați și vorbiți de rău pentru dreptate, că plata lor multă este în ceruri!
93. Fiule, nu râvni bărbaților răi, grăitori în deșert, desfrânați, făcători de râsuri, iubitori de îndulciri, și să nu ai părtășie cu ei.
94. De ne-am înfricoșa de iad și am dori împărăția lui Dumnezeu, niciodată n-am grăi în deșert, nici n-am vorbi cele ce nu se cad. Nu gândi că puțin lucru este cuvântul: cel care trece cu vederea cele mici va cădea în unele mai mari. Cum să păzești inima fără a păzi gura?
95. Tot cuvântul putred să nu iasă din gura voastră, ci numai care este bun spre zidirea credinței, ca să dea har celor ce aud (Efes. 4, 29).
96. Sfântul Prooroc David a zis: Cine este omul care voiește viața, care iubește să vadă zile bune? Oprește limba ta de la rău, și buzele tale ca să nu grăiască vicleșug (Ps. 33, 12). Având asemenea mărturii, fraților, să fugim de grăirea în deșert – că va trebui să dăm socoteală în ziua judecății, după cuvântul Domnului, pentru orice cuvânt deșert.
97. A cugeta ziua și noaptea în inima ta la adevăr și a jertfi totul pentru el – iată adevărata viață, odihnă și împărăția lui Dumnezeu!
98. Cel ce flămânzește și însetează de dreptatea lui Dumnezeu cercetează Scriptura, ca să afle și să păzească voia lui Dumnezeu.
99. Cel ce voiește a păzi curăția inimii sale, acela se nevoiește cu râvnă împotriva patimilor, încredințându-se cu totul lui Dumnezeu.
100. Acesta fiu al lui Dumnezeu și fiu al Celui Prea Înalt se va numi, și va fi împreună-moștean cu Hristos.

Aceste capete foarte folositoare și de suflet mântuitoare, inspirate din scrierile Părinților, sunt o scară către cer. Să nu le lăsăm doar la nivelul lecturii, ci să începem, pas cu pas, să le aplicăm. Chiar dacă nu putem împlini totul dintr-o dată, simpla străduință de a ne îndrepta gândul spre Dumnezeu este un început binecuvântat. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transformăm aceste sfaturi în fapte de viață!

Sursă bibliografică: Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Patericul Lavrei Sfântului Sava”, Editura Anestis, 2005