A crede că Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile noastre, înseamnă a fi înșelat de cel viclean.. Vă îndemnăm să meditaţi prin pilda care urmează!

Afirmăm adesea că Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile, şi chiar sincer credem în acest lucru. Deşi a crede că Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile noastre, înseamnă a fi înselat de cel viclean, al cărui scop este să ne strâmtoreze credinţa noastră ca într-un moment de slăbiciune să îi slujim lui şi să ne îndepărtăm de milostivirea Dumnezeului nostru. Şi alt moment la care vă îndemnăm să meditaţi prin pilda care urmează e că Dumnezeu mereu ne aude şi mereu ne sprijină, doar că nu totul ce ne dorim noi e chiar şi ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi. Să învăţăm să primim de la Dumnezeu cu mulţumire şi îndeplinirea smeritelor noastre rugăciuni, dar şi acele momente din viaţă când Tatăl ceresc ne răspunde la rugăciunea noastră – „Nu”.

„Andrei nu avea decât o singură dorință, aceea de a primi o bicicletă galbenă cu multe accesorii pe care o văzuse într-o vitrină din oraș.

Nu mai putea să și-o scoată din minte. Vedea acea bicicletă și în vis, și în cacao de dimineață, și în portretul lui Ștefan cel Mare zugrăvit în manual.

Dar mama lui Andrei avea atâtea altele de achitat și cheltuielile creșteau zi de zi.

Cu siguranță nu ar fi putut cumpăra o bicicletă atât de scumpă ca aceea pe care o visa el.

Andrei știa greutățile mamei sale și, de aceea, se hotărâ să-i ceară bicicleta ca dar de Crăciun direct lui Dumnezeu.

În fiecare seară, Andrei adăuga la rugăciunea sa următoarele cuvinte: ,,Adu-ți aminte să-mi dai bicicleta cea galbenă de Crăciun. Amin”.

În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei cum se ruga pentru a primi bicicleta cea galbenă și în fiecare seară clătina cu tristețe din cap. Mama știa că pentru Andrei Crăciunul va fi o zi cu multă durere. Bicicleta avea să lipsească, iar copilul avea să fie tare dezamăgit.

Sosi și Crăciunul și, firește, Andrei nu primi nicio bicicletă. Seara, copilul îngenuchie ca de obicei lângă pătuț pentru a-și spune rugăciunile.

Andrei -îi spuse cu blândețe mama- cred că trebuie să fii nemulțumit pentru faptul că nu ai primit bicicleta ca dar de Crăciun. Sper însă că nu ești supărat pe Dumnezeu pentru că nu a răspuns la rugăciunile tale.

Andrei își privi mămica.

-Ah, nu, mămico. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. El a răspuns la rugăciunile mele, spunându-mi ,,nu”.

Sursa: ortodox.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.