Ajutoarele întru nevoinţă împotriva legii trupeşti sau împotriva trupului

Ajutoarele întru nevoinţă împotriva legii trupeşti sau împotriva trupului sunt următoarele:

Cel dintâi lucru este harul lui Dumnezeu fără de care nu putem face binele. „Fără Mine nu puteţi face nimic” – le-a spus Hristos Apostolilor. Harul lui Dumnezeu se cere prin rugăciune fierbinte, deasă şi smerită. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” – spune Hristos (Matei 7, 7).

Al doilea este să ne sârguim a sta împotriva răutăţii fireşti şi a ne sili spre bine, căci „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” – spune Hristos (Matei 11, 12).

Al treilea este buna educaţie primită în copilărie. Căci de educaţie depinde toată viaţa.

Al patrulea este să cugetăm că, pentru încălcarea legii lui Dumnezeu ni se trimite şi o pedeapsă vremelnică.

Al cincilea este să cugetăm şi să ştim bine că, pentru cel ce doreşte şi se sârguieşte nimic nu este greu, căci Dumnezeu cel atotputernic îi ajută pe cei ce doresc şi se sârguiesc.

Al şaselea este fie să luptăm împotriva păcatului şi să avem parte cu Hristos şi aici şi în veacul viitor în Împărăţia Lui, fie să ne supunem păcatului şi să fim osândiţi cu diavolul în vecii vecilor: una din două va fi neapărat.

Sfântul Tihon de Zadonsk

Extras din „Lupta dintre carne și duh”, Ed. Egumenița, Galați, 2011, pag. 14-15

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.