Astăzi, la vârsta de 103 ani, Sfântul Cerșetor, Bătrânul Dobry Dobrev a plecat la Ceruri. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!

httpv://youtu.be/6VMNV3uxZqQ

Dobri Dobrev, sfântul cerșetor din Bulgaria ne-a dat o lecție despre cum nu ai nevoie de mult ca să trăiești, despre bunătate și pioșenie. „Bunicul Dobri” a donat peste 40.000 de euro pentru orfelinate și mănăstiri, alegând să trăiască dintr-o pensie de 80 de euro.

Dobri Dimitrov Dobrev, cunoscut și ca „bunicul Dobri”, „înțeleptul Dobri” sau „Sfântul din Bailovo” s-a născut în 20 iulie 1914. El și-a pierdut auzul în cel de-Al Doilea Război Mondial, după ce o bombă a explodat în apropierea locului unde se afla.

Prin anul 2000, bunicul Dobri s-a decis să-și dedice viața ascetismului și bisericii. El a donat toate posesiunile bisericii ortodoxe și a început să străbată zilnic 25 de kilometri până în Sofia, unde cerșește pe treptele catedralelor. Ce nu știe lumea este că bătrânul Dobri a strâns aproape 40.000 de euro în acest fel și i-a donat pe toți pentru reabilitarea mănăstirilor și orfelinatelor din Bulgaria. El continuă să trăiască modest, dintr-o pensie de circa 80 de euro pe lună, spunând că „Dumnezeu și oamenii milostivi îi dau pâinea cea de toate zilele”.

Bunicul Dobri își cusea singur hainele, își făcea singur pantofii din piele și supraviețuia zilnic cu doar un colț de pâine și o felie de roșie. Mai marii bisericii ortodoxe bulgărești l-au vizitat adesea cu rugămintea de a-i cumpăra mobilier mai bun, haine sau alimente, dar el îi refuză mereu, cu încăpățânare. Pentru că refuza să primească ajutoare pentru uz propriu, bunicul Dobri și-a căpătat numele de „Sfântul din Bailovo”, el spunea că vrea să ajute oamenii și biserica, deoarece nu are nevoie decât de Dumnezeu și puțină pâine pentru un trai îndestulător.

Sursa: altarulcredintei.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.