Băiatul trebuie să cheltuie, pentru că e „viaţa mondenă”, trebuie să fie în rând cu marile vedete de carton!

În concepţia unui demonizat, biserica este un ritual sec şi mort, este o manifestare, o emblemă şi o imagine. Şi in lipsa aceasta, trebuie să îşi caute un altar nou, o jertfă nouă. Şi găseşte satanismul, care este primul altar al necredinţei, ateismul, „New Age-ul” care este religia universală, în care poţi să crezi în toate.. Si bineînţeles, există şi un altar de jertfă cananit, „Spirala Universală de la Costineşti.

Iar noi românii, avem foarte multi adepţi.

Ei numesc asta „întâlnirea cu Dumnezeu prin sex”!

Nu trebuie să ne fie ruşine să amintim pentru că se dă pe toate posturile de televiziune!

Necredinţa noastră ne-o cunoaştem. La cafea dimineaţa, fără anafură şi agheasmă, de sărbători în târg în loc de biserică, fără spovedit, fără împărtăşit, cu copii care bat noaptea discotecile..

Şi mai vine câte o mamă şi face câte un pomelnic şi spune:

– Părinte, dar pot să citesc eu în locul lui?”

– Dar esti îndracită mata sau el? Bei mata, sau bea el?

Te droghezi mata, sau se droghează el?

Şi le mai spun de multe ori..

Măi oameni buni, nu schimbă Dumnezeu Legea Ortodoxiei pentru că aveţi voi fluturi în cap! Şi este adevărat, rugăciunea mamei e prima care foloseşte. Dar dacă ţii copilul ăla, fără credinţă şi ateu, nu-l pui să înveţe „Tatăl Nostru” sau „Împărate Ceresc”, îl sălbăticeşti de tot. Aşa ajunge „inorog fioros” şi într-o zi o să dărâme casa cu cornul! Şi atunci trebuie să-i spui:

„Măi baiatul, în halul ăsta nu se mai poate!

Du-te şi munceste, mănâncă, îmbracă-te şi asa îl scoţi din starea de om cultivat pe banii părinţilor.

Acesta este demonizarea intelectuală!

Învaţă toate prostiile, 7 feluri de studii. care nu folosesc nici unul, iar în final, mama şi tata îl ţin acasa din banii de pensie!

Şi cum e vorba aia: „Baţi babacul până scoate banul de la saltea!” De ce? Băiatul trebuie să cheltuie, pentru că e „viaţa mondenă”, trebuie să fie în rând cu marile vedete de carton!

Părintele Calistrat Chifan – Predica video AICI

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *