Când Dumnezeu întârzie să ne răspundă, ceva important se întâmplă, așteaptă ceva de la noi

Ieșiri din criza duhovnicească contemporană (V)

Pentru toată această criză pe care am descris-o mai sus, cine este vinovat? Socotim că toți avem o parte de vină. În mod sigur unii au mai multă vină. Scopul nostru totuși nu este să catalogăm vinile, scoțându-ne pe noi înșine afară. Sfinții spun că toți suntem laolaltă vinovați pentru tot ceea ce există rău. Deja ne-am referit la ieșiri din criză. Este adevărat că a slăbit destul de mult cugetul luptător al tuturor. Suntem atrași de ușurătate de știrile viclenei televiziuni, de modă, de conjuncturi, de mediu, de opinia publică. Considerăm dictatura televizorului destul de periculoasă. Concurența posturilor de televiziune este astfel montată ca să treacă timpul și să se mărească vizionarea ca să se dezmierde patimile, să se lingușească instinctele, să fie trecute sub tăcere adevărurile. Firește, fiecare poate să-și spună părerea lui, nu se poate totuși ca toate să fie drepte și în același timp să fie expuse cu minciuni și insulte.

Nu se poate să nu existe valori obiective. Există o serioasă degenerare a binelui obștesc și a sfințeniei. Au relativizat adevărurile veșnice, a fost ocrotită căpătuirea și traiul bun bun, a fost narcotizată familia, torpilată Biserca, și s-a creat astfel un gol duhovnicesc, pe care se încearcă a-l acoperi cu distracția la îndemână și care nu cu adevărata recreere. Hyperconsumul este o ieșire pentru destui. Se înșeală omul contemporan când crede că schimbând locuința, mașina, lucrul, soțul și orașul, se va schimba esențial și viața lui. Reclama își bate joc de consumator, când îi făgăduiește o viață mai bună cu o motoretă mai scumpă.

Astăzi locurile înalte le dețin nu întotdeauna cei vrednici și cei educați, cei cu experiență și virtuoșii, ci ai noștri, norocoșii, lingușitorii, descurcăreții, cei abili, neînsemnații. Poetul Andreas Kalvos zice: „Libertatea cere virtute și curaj”. Libertatea se păstrează cu jertfe și vitejie. Libertatea merge mână în mână cu frățietatea, și dăruiește unire duhovnicească. Libertatea este darul bogat al lui Dumnezeu. Relația noastră cu Dumnezeu este liberă. Tulburarea relației cu Dumnezeu aduce păcatul. Consecința păcatului este robirea la patimi. Cel pătimaș este neliber și să spună el cum este liber. Nesfințenia stăpânește sufletul lui. Refuzul omului de astăzi a celei mai adânci nevoi a sufletului lui pentru izbăvire și mântuire constituie tragedia lui cea mai mare. O tragedie cu multe goluri lăuntrice care conduce mai devreme sau mai târziu la impas, la situații fără ieșire, la nihilisme. Nu este îngăduit să fie numai un vis al grecului modern fericirea personală, neîntrerupta petrecere bună.

Din nefericire Europa este unită în primul rând tocmai pentru acest vis. Faptul de a trăi unul pentru altul se aude ca o propovăduire a unor vremuri demult trecute. În felul acesta Europa nu vrea să vorbească despre rădăcinile ei creștine și Grecia despre ortodoxie. Lumescul din biserica catolică l-a condus pe Nietzsche să spună că Dumnezeu a murit. Și aici destui vorbesc despre moartea lui Dumnezeu. Se spune rău că religiozitatea este un fenomen particular și nu un fapt al întregului stat, care constituie o puternică bază culturală. Oricum nimeni nu împiedică pe nimeni să nu creadă în Dumnezeu, ci o comunitate nu poate să nu aibă unele principii religioase. Sunt greșite d acum înainte împărțirile în oi și capre. Biserica nu are dușmani. Dar mulți sunt cei care dușmănesc Biserica. Însuși Hristos ne-a învățat răbdarea. Va trebui să fie citită din nou bine Evanghelia.

Fără Hristos, viața noastră ar fi fără bucurie, fără lumină și temătoare. Nu pot să spun că viața creștină nu are luptă și neliniște. Nu suntem creștini ca să o ducem bine. Faptul de a fi creștin astăzi este o primejduire continuă, dar o frumoasă peripeție. Dacă mergem la Biserică numai și numai ca să mulțumim lui Dumnezeu că o ducem bine atunci facem din ortodoxie o religie oarecare. Scopul vieții noastre nu este un progres material și o fericire lumească. Sfințenia cel mai adesea înflorește în sărăcie, în lipsă, în boală, în faptul de a fi condamnat, clevetit, în surghiun. Sfinții nu erau în mod special avansați și fericiți. Să nu uităm nici acest lucru. Vorbim neîncetat de politica venitului. Când vom vorbi și de o politică duhovnicească? Sau de o contribuție socială duhovnicească? Omul trăiește cât iubește.

Se naște și altă întrebare: merită să mai vorbești sau e mai bine să taci? Ce să mai spui când nu ești ascultat? Ce să spui, când socotești că exiști numai dacă vorbești. Vorbești ca să fii recunoscut, ca să fii cinstit, ca să fii admirat, ca să te impui. Atunci e mai bine să taci. Totuși pentru ce să taci? Pentru că nu ai nimic important să spui sau pentru că te temi? Și cuvântul, și tăcerea au vremea lor, cer înțelepciune, cunoaștere, atenție, pregătire. Cuvintele de mai sus sunt rodul unei tăceri îndelungate. O tăcere pe care am întrerupt-o ca să vorbesc cu bunii vizitatori ai colibei noastre, a Sfântului Ioan Gură de Aur, cel ce știa cu adevărat să vorbească. Închinătorii Sfântului Munte caută adesea cuvântul bătrânilor. Nu le este de ajuns vechiul și însemnatul cuvânt al slujirii dumnezeiești. Mă tem însă că ei caută să afle pe cineva care să le confirme propriile lor idei, preferințele și alegerile lor. Nu sunt cu adevărat deschiși spre dialog, să audă și altceva decât vor ei să audă. În pofida acestui fapt, avem și poveștile emoționante ale unor tineri pentru care pelerinajul în Sfântul Munte le-a devenit o nouă etapă a vieții lor.

Trebuie încă să învățăm să ascultăm tăcerea lui Dumnezeu. Când întârzie să ne răspundă, ceva important se întâmplă, așteaptă ceva de la noi, un motiv există. Scrie Sfântul Nicolae al Ohridei: „Începe drumul tău, cu frică de Dumnezeu, cu încredere deplină în Dumnezeu. Fiindcă să știi, și cea mai ușoară cale, fără Dumnezeu, nu ține…”

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)

Articol relatat de portalul doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *