„Câte păcate vei uita şi nu le vei mărturisi sunt neiertate”

După ce vei fi gândit în acest chip la păcatele tale, fratele meu păcătos, şi te vei fi pregătit cu această zdrobire a inimii şi îngrijorare, mergi atunci la duhovnicul de care am vorbit.

Dacă ştii carte, însemnează-ţi, frate, păcatele şi pe hârtie, ca să nu le uiţi. Şi de va fi departe locuinţa duhovnicului, să nu pregeţi, după cum nu pregeţi să mergi şi la un doctor iscusit care se află departe, pentru boala ta cea trupescă. Ci zi tu ca fiul acela risipitor: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15, 18).

Şi mergând la dânsul, când acela îţi va spune să-ţi mărturiseşti păcatul tău înaintea Stăpânului Hristos, atunci tu, îngenunchind înaintea sfinţitei Lui icoane, să zici: „Părinte, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, dar iată că astăzi, prin acest Părinte al meu duhovnicesc, mă voi mărturisi Ţie, întru dreptatea inimii ” (Psalmul 118, 7). Şi aşa, începi să te mărturiseşti.

Se cuvine să ştii şi aceasta, că de nu vei face cuviincioasa cercetare a păcatelor tale înainte de a te mărturisi, câte păcate vei uita şi nu le vei mărturisi sunt neiertate. Pentru că uitarea s-a făcut de voie, de vreme ce puteai să-ţi aduci aminte de ele prin cercetare şi nu ai făcut.

Dar de vei face cercetarea cea cuviincioasă şi se va întâmpla să uiţi vreun păcat, ca om cu slăbiciuni, acest păcat se iartă împreună cu celelalte păcate pe care le-ai mărturisit, pentru că uitarea aceasta nu este de voie ci fără de voie. Dacă după mărturisire îţi vei aduce aminte, trebuie să mergi la duhovnic şi să mărturiseşti şi acel păcat de care ţi-ai adus aminte.

Şi înainte să începi, află că mărturisirea este o înfăţişare, de bunăvoie, prin grai, a faptelor rele, ca şi a vorbelor şi a gândurilor. Ea este smerită, dreaptă, fară ruşine, hotărâtă, şi se face către un duhovnic legiuit.

Extras din Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Ed. Fotini, 2007, pag. 159.