Caută cu osteneală calea de mijloc

Fugi totdeauna de ceea ce este prea mult şi prea puţin în virtute şi caută cu osteneală calea de mijloc, ca să faci tot lucrul la vremea lui şi cu măsura cuvenită. Iată ce e prea mult: postul şi privegherea prelungite, goliciunea, lanţurile şi celelalte pe care le iei asupră-ţi mai presus de puterile tale; iar calea de mijloc e a mânca în fiecare zi, numai nu până la saturație, a dormi potrivit şi a te osteni şi a face toate după predania cea credincioasă a Bisericii şi după tipicul călugăresc − că oarecare din Părinţi a zis: „Ce e peste măsură este de la demoni”.

Chiar dacă oarecari dintre nevoitori, prin nădejde tare în Dumnezeu şi dragoste puternică faţă de El, au putut, cu harul Lui, să ia asupra lor nevoinţe peste măsură de mari, ceea ce rareori se întâmplă, nu este recunoscut de către Sfinţii Părinţi drept poruncă şi lege, ca oricine să fie dator a lua asupra sa această povară, fiindcă ea nu e fără de primejdie şi vătămare. Un singur lucru, peste măsură iubeşte Dumnezeu − a iubi pe vrăjmaşi, a face bine celor ce ne fac rău, a binecuvânta pe cei ce ne blesteamă şi ne grăiesc de rău, a iubi pe oricare om ca pe noi înşine sau chiar mai mult, aşa cum şi Hristos ne-a iubit pe noi, a ne bucura cu cei ce se bucură şi a plânge cu cei ce plâng, a mulţumi pururea pentru toate, a ne ruga neîncetat, a iubi pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul.

Extras din ”Patericul Lavrei Sfântului Sava”, Ed. Egumenița, 2010, pag. 95-96

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

john goodman s incredible transformation how he penguin cbd gummies benefits science and reviews of natural well billy gardell s weight loss journey a testament t inside adele s weight loss 5 methods that shaped all natural viagra pills david s journey enhancing i struggling with pcos here s how to lose weigh how 2 000 busy professionals achieved results with kelly clarkson weight loss d viagra alternatives effective male enhancement options triple mix erectile dysfu do yodi pills work erectile dysfunction meaning best sex cbd male enhancement gummies benefi discover the markers cbd gummies advantage unlock a healthier you bluebird botanicals cbd 3 lab verifie do cbd gummies increase penis si cutting edge 7 apple cider to lose weight strate