Cei ce se îndulcesc cu desfătări în această lume să nu nădăjduiască a primi desfătarea cea veşnică

De aceea au şi urât Sfinţii lumea aceasta, că au văzut prea bine căror bunătăţi se vor face moşteni! Iar cei ce se îndulcesc cu desfătări în această lume să nu nădăjduiască a primi desfătarea cea veşnică, fiindcă împărăţia Cerurilor nu este moştenirea celor care se îndulcesc aici, ci a celor ce cu răbdare şi credinţă îşi petrec viaţa aceasta întru necazuri şi strâmtorare.

Nu pe degeaba se primeşte ea. Nu, ci acei ce se învrednicesc de ea o află cu mari osteneli şi întru sudorile bărbăţiei şi răbdării. Celor ce o doresc cu adevărat nu le pasă câtă osteneală au aici – că ajungând acolo uită ostenelile şi durerile îndurate în această lume deşartă, pentru marea şi netâlcuita mângâiere ce li se dăruieşte.

Extras din ”Patericul Lavrei Sfântului Sava”, Ed. Egumenița, 2010, pag. 128

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.