Chiar dacă-mi dau silinţa spre ceva bun, am drept scop ori lauda, ori folosul meu duhovnicesc, sau mângâierea ce vine de la lume

Sunt plin de mândrie şi iubire de sine.

Toate faptele mele afirmă următorul lucru: văzând în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală sau să mă proslăvesc în faţa altora, sau să mă îndulcesc înăuntrul meu. Deşi în afară arăt oarecare smerenie, totuşi o atribui propriilor mele puteri şi mă socot în faţa altora cel mai desăvârşit sau, cel puţin, nu mai rău decât ei.

Dacă observ la mine un neajuns, caut să-l acopăr cu aparenţe, necesitate sau nevinovăţie, mă supăr pe cei ce nu mă respectă, pe care-i consider drept nişte nepricepuţi care nu ştiu să preţuiască oamenii.

Mă laud cu binefacerile mele, iar înfrângerile în întreprinderile mele le socot jignitoare pentru mine; cârtesc şi mă bucur de nenorocirile vrăjmaşilor mei.

Chiar dacă-mi dau silinţa spre ceva bun, am drept scop ori lauda, ori folosul meu duhovnicesc, sau mângâierea ce vine de la lume.

Într-un cuvânt, eu fac din mine un ideal în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate fie plăcere pentru simţ, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele sorbitoare de desfătări.

Părintele Arsenie Boca

Extras din ”Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul”, ediție revizuită, Ed. Agaton, Făgăraș, 2009, pag. 68-69