”Deja multe vindecări au avut loc aici” – Mărturie despre Patriarhul Liturghiei

pavle

Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle (Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe) fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public.

19 ani am fost intendent al patriarhului Pavle, până în ultima zi.  În timpul primatului său, am avut diferite funcţii: prefesor de drept la Facultatea de Teologie din Belgrad, profesor de omiletică şi de rusă la Seminar, pentru 9 ani am fost responsabil la Biblioteca Patriarhală, 10 ani am fost secretar la Curţii Eclesiastice (…).

Patriarhul nu mi-a dat imediat binecuvântarea pentru preoţie. Am fost diacon timp de 14 ani, ceea ce era normal la el. Nu era niciodată grăbit în ceea ce priveşte hirotonia. Aştepta timpul potrivit pentru orice persoană.

Dieta Patriarhului era foarte modestă. Nu mânca micul dejun, doar bea un ceai şi mânca o bucată de pâine. De obicei îşi pregătea prânzul singur, făcând o mică porţie de legume. Câţiva cartofi şi ierburi pe care le strângea singur din grădina patriarhiei. N-a mâncat aproape niciodată cina.

Aşa a trăit mulţi ani, şi eram uimiţi cum putea să se mişte şi cum organismul lui putea suporta să nu mănânce aproape nimic. Dar era clar că era un om al lui Dumnezeu, trăgându-şi puterea, duhul voios şi înţelegerea oamenilor din Sfânta Liturghie.

El înţelegea pe toţi perfect, de la micii copii de pe stradă care veneau şi-l trăgeau de mânecă până la preşedinţii diferitelor naţiuni.

Patriarhul Pavle slujea zilnic Liturghia. Singurele excepţii erau zilele când era în călătorie sau era bolnav. Era foarte greu să ţii pasul cu el, pentru că se trezea foarte devreme, pe la 4 dimineaţa, şi slujea Dumnezeiasca Liturghie la patriarhie la 5.

Aşa era şi când avea 80 de ani, aşa a rămas când a împlint 90. Îşi spunea pravila de rugăciune o oră şi apoi venea la biserică. Slujeam cu el şi uneori eram obosiţi, căci treburile de la patriarhie erau multe şi ne culcam târziu, aşa că nu prea era timp pentru somn.  Niciodată nu ne-a zis să venim la Liturghie. Programul nostru începea la 8 şi puteam să venim la acea oră la serviciu. Dar ar fi fost ceva ciudat: noi dormeam şi Sanctitatea Sa slujea. Aşa că am venit şi slujeam cu el.

Îmi amintesc că am călătorit la Moscova în 2000 pentru sfinţirea Catedralei Hristos Mântuitorul, am stat la Hotel Danilovskaya (lângă Mănăstirea Danilov). Catedrala trebuia să fie sfinţită în ziua următoare. Aşa că patriarhul care slujea la sfinţire a doua zi, avea o zi liberă. Însă la ora 4 dimineaţa, patriarhul mi-a bătut la uşă: „Frate Luka, hai să slujim Liturghia undeva!”.

Nu am ştiut unde să-l duc. Am mers la una din bisericile din Mănăstirea Danilov, unde pe la 5, călugării se pregăteau pentru slujbă. Au fost foarte surprinşi să ne vadă.

Le-am spus: „Preafericitul Pavle vrea să slujească Liturghia. Unde îi sunt veşmintele? au zis ei. Nu le are cu el, pentru că le trimisesem deja la Catedrala Hristos Mântuitorul. Însă dacă aţi putea să ne daţi un set de veşminte preoţeşti, ar fi bine”.

Au găsit veşminte pentru noi, Patriarhul Pavle şi-a pus veşminte preoţeşti şi a slujit ca un simplu preot. Cred că acei monahi erau uimiţi cum un patriarh îmbărăcat în preot slujeşte în biserica lor.

Predica în fiecare zi. Multe dintre predicile sale au fost transcrise şi publicate.

Îşi dedica mult timp consilierii. O zi de lucru a patriarhului era aşa: Liturghie, ceai, şi apoi primirea vizitatorilor. El era un călugăr, însă nu avea o viaţă monahală reclusă: nu se închidea niciodată, ci căuta să ajungă la toţi, să-i primească pe toţi  care veneau la el. Voia ca oamenii să vină şi să vorbească cu el. Pe unii doar îi asculta, altora le dădea sfaturi.

După slujba de seară, primea diferite credincioase, care veneau să-i ceară sfat.  Unele femei îi arătau că aveau contacte cu lumea cerească. Una dintre ele a spus că a avut o vedenie cu Sfânta Parascheva (de la Iaşi) şi i-a spus ceva special. Patriarhul i-a răspuns: „Nu ştiu ce să-ţi spun. Sunt patriarh însă mie nu mi s-a arătat”. Patriarhul a dat de înţeles că niciun om nu trebuie să se socotească vrednic de asemenea vedenii, ci să se comporte ca o persoană normală.

Că a fost un om extraordinar al timpului său s-a arătat doar în ziua înmormântării sale.

Aproape un milion de oameni au umplut străzile Belgradului şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile şi nimic nu s-a întâmplat.

Unii oameni spuneau: „Poate nu e bine să îi fie sărutată mâna. Este bine să te pleci către patriarh, însă este o epidemie în oraş, şi trebuie să fim atenţi”.

Un fel de gripă rea epidemică era la putere în oraş, însă niciun om din cei 600 000 nu a raportat că a răcit. Oamenii stăteau ca la moaşte, pentru 9 ore, însă nimeni nu s-a înghesuit. Aşteptau să-i sărute mâna patriarhului.

Timpul va vorbi că a fost un om extraordinar pentru vremea sa. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Sperăm că Domnul îl va face sfânt, însă e prea devreme să vorbim despre asta.  Deocamdată observăm atent ce se întâmplă la mormântul lui. Deja multe vindecări au avut loc aici.

(mărturia Părintelui Luka  Hovakovici)

Traducere şi adaptare: pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: pramvir.com

Preluare de pe doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Bonas Niculae spune:

    Nu numai cu „paine” traieste omul…… .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *