Copilul care fura şi mama care nu-l pedepsea

inchinare-femeie-copil-biserica-icoana

Un copil a furat, odată, penarul colegului său. L-a adus acasă şi, bucuros nevoie mare, l-a arătat mamei sale. Aceea, nu numai că nu l-a certat, nu i-a explicat fiului său că ceea ce făcuse nu era corect, ci dimpotrivă, l-a lăudat pentru fapta lui.

Advertisement

Peste câteva zile, copilul aduse acasă paltonul unuia dintre colegii săi. Mama sa îl primi cu bucurie. Aveau mari greutăţi, iar paltonul era chiar ceea ce-i trebuia pentru fiul său. Avea să-i ţină de cald la iarnă.

Advertisement

Băieţelul creştea şi odată cu el, creştea şi dorinţa de a fura. Fura fructe de la piaţă, fura tot felul de lucruri de la supermarket, fura ceea ce-i plăcea dintre lucrurile colegilor săi. Devenind un tânăr zdravăn, începu să intre în casele consătenilor lui şi să fure, fără ezitare, lucrurile cele mai de preţ.

Odată, l-au prins asupra faptului, adică chiar în momentul în care ieşea din casa unei bunicuţe, pe care tocmai o jefuise. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul. Poliţiştii i-au pus cătuşele şi l-au condus la judecător. În faţa judecătoriei se strânsese multă lume. Venise şi mama tânărului şi striga tare că fiul ei este nevinovat şi protesta pentru faptul că-l ţin legat.

Înainte de a intra în clădirea judecătoriei, tânărul se opri şi păru că cere ceva paznicilor săi. Aceia se pare că-i permiseră să facă ceea ce ceruse.

– Mamă, vreau să-ţi spun ceva, strigă tânărul.

Lumea amuţi de curiozitate, iar mama alergă să-şi îmbrăţişeze copilul. Aplecându-şi faţa către mama sa, o muşcă sălbatic de ureche. Mama începu să se vaite, iar mulţimea striga împotriva lui:

– Nu numai hoţ, ci şi nerespectuos faţă de mama sa şi un nemernic fără ruşine, strigau oamenii, voind să-l linşeze.

Intrară în judecătorie. Strigătele mulţimii şi furia oamenilor nu se micşorau, ci creşteau în intensitate. Îndată ce intrară, judecătorii cerură să afle ce s-a întâmplat.

– Ruşine să-ţi fie, tinere! Pentru furt poate că te-am fi judecat cu indulgenţă, dar pentru purtarea sălbatică şi necuviincioasă faţă de mama ta vom fi foarte aspri, spuse preşedintele completului de judecată.

– Dacă îmi permiteţi, aş vrea să spun câteva cuvinte, zise tânărul, foarte tulburat.

– Spune, deci, ceea ce ai să spui despre cele ce s-au întâmplat, îi dădu cuvântul preşedintele.

– În urmă cu cincisprezece ani, când eram un copil de numai şase ani şi nu ştiam ce e bine şi ce-i rău, am luat în ascuns penarul prietenului meu şi l-am adus acasă. L-am arătat mamei mele şi ea s-a bucurat. Am văzut asta în ochii ei. Nu mi-a spus nici măcar un cuvânt ca să-mi arate că nu e bine ce am făcut. Nu mi-a spus ce ar fi trebuit să fac. Mai târziu i-am adus un palton, apoi un pepene, apoi bani furaţi. Dacă m-ar fi certat atunci, la început, nu aş fi ajuns astăzi legat în faţa completului de judecată… Atât reuşi să spună flăcăul, înainte de a izbucni în hohote de plâns.

Judecătorii şi lumea care erau de faţă şi ascultau spusele tânărului, se întristară mult auzind cuvintele sale.

Răul trebuie să-l lovim când este încă mic, înainte să apuce să crească şi să se întărească. Iar părinţii au o responsabilitate foarte mare pentru copiii lor. Să nu le pară rău să-şi certe sau să-şi pedepsească copiii, atunci când cearta sau pedeapsa sunt spre binele lor.

Adaptare după fabula omonimă a lui Esop

Articol relatat de portalul pemptousia.ro

Advertisement
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.