Cum trebuie să fie dragostea dintre soți?

dsc_0851

Foto: Silviu Cluci – doxologia.ro

Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?

– I-am scris, Părinte.

– Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: „Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, îți dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, în afară de Maria. La fel şi Mariei”. Ia să văd dacă vor înţelege la ce mă refer?

Cineva m-a întrebat: „Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. „Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei. Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei pentru ca, existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini îndatoririle lor duhovniceşti.

Pentru a trăi în chip armonios, soţii trebuie dintru început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Iar atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primeşte pe însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.

Atunci când există dragoste, chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, siliţi fiind de împrejurări, totuși se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanțe. Însă atunci când, Doamne fereşte!, soţii nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape din punct de vedere spațial, în realitate se află departe anul de celălalt. De aceea, soții trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viața lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul IV. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 43-45)

Sursa: doxologia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.