Dacă ați şti câte greutăţi are cel ce se gândeşte numai la sine! Nimeni nu-l va sprijini la vreo nevoie

cuviosul-paisie-aghioritul

Cel care se jertfeşte şi are credinţă în Dumnezeu, nu se pune la socoteală pe sine însuşi. Atunci când omul nu cultivă duhul de jertfă se gândeşte numai la sine şi vrea ca toţi să se jertfească pentru el. Dar cel ce se gândeşte numai la sine, unul ca acesta se izo­lează şi de oameni, se izolează şi de Dumnezeu – izo­lare îndoită – şi prin urmare nu primeşte harul dum­nezeiesc. Unul ca acesta este un om netrebnic.

Dacă ati şti câte greutăţi are cel ce se gândeşte numai la sine! Nimeni nu-l va sprijini la vreo nevoie. Şi desigur, nici sprijin dumnezeiesc nu va avea. După aceea va căuta peste tot ajutor. Adică se va chinui căutând aju­tor de la oameni, dar ajutor nu va afla. Dimpotrivă, cel ce nu se gândeşte la sine, ci mereu se gândeşte la alţii, în înţelesul cel bun, la unul ca acesta se va gândi mereu Dumnezeu şi apoi se vor gândi la el şi ceilalţi oameni. Cu cât uită de sine, cu atât îşi aduce aminte Dumnezeu de el. Iată, într-o viată de obşte un suflet mărinimos se jertfeşte, se dăruieşte. Credeţi, oare, că ceilalţi nu văd jertfa acestuia? Se poate ca ceilalţi să nu se gândească la acest suflet ce se dăruieşte în între­gime şi nu se cruţă pe sine? Se poate ca Dumnezeu să nu se gândească la unul ca acesta? Mare lucru! Aici vede cineva binecuvântarea lui Dumnezeu, felul în care lucrează Dumnezeu.

Omul dă examene în greutăţi. Aici se vede dacă are dragoste adevărată, jertfă. Şi când spunem că cineva are jertfire de sine, înţelegem că în clipa primejdiei nu se socoteşte pe sine, ci se gândeşte la ceilalţi. Vezi că şi proverbul spune: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Dacă, de pildă, acum ar cădea bombe – Doamne, fereşte! – s-ar vedea cine se gândeşte la celălalt şi cine se gândeşte la sine. Cine a fost învăţat să se gân­dească numai la sine, la o greutate tot la sine se va gândi, iar Dumnezeu nu-l va băga în seamă pe acest om. Dacă de acum nu se gândeşte cineva la sine, ci se gândeşte la ceilalţi, şi la primejdie se va gândi la alţii. Atunci se vor arăta cei care au jertfă adevărată şi cei care sunt iubitori de sine.

Dacă omul nu începe de acum să facă vreo jertfă, să-şi jertfească o dorinţă, un egoism, cum va ajunge să-şi jertfească viata sa într-o clipă grea? Dacă acum se gândeşte la osteneală şi caută să nu se ostenească putin mai mult decât altul în vreo treabă, cum va ajunge la starea să alerge ca să moară el şi să nu fie omorât aproapele lui? Dacă acum pentru lucruri mici se gândeşte la sine, atunci când i se va primejdui viata sa, cum se va gândi la celălalt? Atunci va fi mai greu. Vor veni ani grei şi, de pildă, dacă pe vecinul său, având acela temperatură, îl va vedea căzând în drum, îl va lăsa şi va pleca. Şi va spune: „Mă duc să mă odih­nesc, ca să nu cad şi eu”.

In război, viata ta este în cumpănă cu a celuilalt. A alerga unul ca să-l scape pe celălalt este o dovadă de nobleţe. Atunci când nu există jertfă, fiecare caută să se scape pe sine însuşi. Şi este un lucru constatat: cel care în război caută numai cum să se scape, îşi află obuzul. Se duce, chipurile, să se păzească şi îşi sparge capul. De aceea nimeni să nu caute să scape, mai ales când aceasta este în defavoarea celorlalţi.

Imi aduc aminte de o întâmplare din războiul cu albanezii. Un soldat avea o placă de piatră ca să-şi protejeze capul. Intre timp, trebuind să meargă puţin mai departe, a lăsat-o jos. Imediat vecinul său se duce şi i-o ia. Işi spuse: „Acum este o ocazie bună ca s-o iau eu”. Dar în aceeaşi clipă, tac!, cade un obuz peste el şi îl zdro­beşte. Acesta vedea focurile de arme şi a luat acea placă să scape; nu s-a gândit la celălalt care urma să se întoarcă să-şi ia placa. S-a gândit numai la sine şi şi-a justificat oarecum fapta sa: „Dacă celălalt s-a dus puţin mai încolo, pot să-i iau placa”. Da, a plecat, dar placa era a lui. Un altul, cât timp a durat războiul, încerca să fugă de luptă. Pe nimeni nu lua în seamă. Ceilalţi aju­tau, acesta stătea acasă. A căutat să scape de război până în ultima clipă, când lucrurile se agravaseră. Mai târziu, când au venit englezii, s-a dus la cazarmă, s-a prezentat la Zerba şi, deoarece avea cetăţenie ameri­cană, a aflat prilej şi a fugit în America. Dar îndată ce a ajuns acolo, a murit. Femeia lui, sărmana, spunea: „A fugit să scape de Dumnezeu!”. Acesta a murit, în timp ce alţii care au fost şi în război au trăit.

Cuviosul Paisie Aghioritul

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.