Dacă de cel sărac nu te poţi milostivi, gândeşte-te că într-o zi poate şi tu vei sărăci

Într-un an s-a întâmplat a fi foamete mare. Pavel era un băiat foarte sărac şi s-a coborât de la munte, de unde locuia, în satul vecin, aşezat în vale. A bătut pe la uşile tuturor şi a cerut câte ceva de mâncare. Gheorghiţă, fiul unui ţăran avut, stătea în ogradă cu o bucată de pâine în mână. Pavel, văzându-l, îi zise:

– Dă-mi şi mie o bucăţică, că mor de foame. Gheorghiţă i-a răspuns cu asprime:

– Lasă-mă în pace, că n-am pâine de dat! În anul următor, Gheorghiţă urcă pe munte ca să caute o capră rătăcită din turma tatălui său. Umblă mult până să o găsească.

Soarele era arzător, iar băiatul nu a dat de niciun izvor ca să-şi astâmpere setea care îl chinuia. Mergând încet, l-a zărit pe Pavel la umbra unui fag, cu un ulcior de apă lângă el şi păzind oile. Atunci îi zise:

– Dă-mi şi mie puţintică apă, că mor de sete. Pavel îi răspunse de îndată:

– Lasă-mă în pace, că n-am apă de dat! Gheorghiţă, cunoscându-şi greşeala, lăcrimând îşi ceru iertare. Pavel i-a dat ulciorul şi a zis:

– Pe mine nu mă lăsa inima să nu-ţi dau niţică apă, însă am vrut să vezi şi tu cât de cumplite sunt foamea şi setea. Iată, bea cât vrei şi să-ţi fie de bine.

Dacă de cel sărac nu te poţi milostivi, gândeşte-te că într-o zi poate şi tu vei sărăci.

Extras din „În căutarea bucuriei”, Ed. Sophia, București, 2009, pag. 100

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.