Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii și spun lucruri pe care le pot spune și îngerii, cum se poate deosebi adevărul?

Iată o întrebare bună. Trebuie să te smerești pe tine; trebuie să fii într-o stare în care să dorești adevărul lui Dumnezeu și să nu umbli după „experiențe”. Desigur, aș spune să devii creștin ortodox și să urmezi întreaga rânduială care conduce viața creștină. Asta ajută, deși nu există nici o garanție, pentru că poți fi înșelat și ca ortodox. Părinții Bisericii dau câteva sfaturi fundamentale.

Spre exemplu, ei afirmă că, dacă ți se arată cineva ca înger al luminii, să nu te încrezi în el. Dumnezeu nu te condamnă dacă întradevăr dorește să ți se arate și tu Îl respingi, pentru că dacă într-adevăr vrea să-ți trimită un mesaj, va reveni și va găsi o cale să ajungă la tine. De altfel, chiar te laudă că nu te-ai arătat încrezător, ca să nu cazi în înșelare. Cei care se află într-un stadiu duhovnicesc mai înaintat, cu mai multă experiență în astfel de lucruri, au procedat altfel. Avem un exemplu din viața Sfântului Antonie cel Mare, care vedea tot timpul demoni.

Atunci când a fost întrebat cum deosebește duhurile, a spus: Când apare un înger mă simt foarte linistit si când apare un demon, chiar dacă arată ca un înger, simt o tulburare. Aceasta rămâne totusi o încercare foarte primejdioasă pentru începători, pentru că te poți simți foarte calm și în prezența demonilor, dacă nu ești experimentat. Răspunsul fundamental la întrebarea pe care mi-ai pus-o este, repet, să pătrunzi în rânduiala Bisericii Ortodoxe. Dacă citești relatări ca aceea despre Sfântul Nichita si vezi cum se manifestă demonii, adeseori, numai cunoscând modul în care acestia vor încerca să te păcălească, poți să respingi imediat amăgirea.

Părintele Serafim Rose

Extras din ”Mai aproape de Dumnezeu”, Ed. Bunavestire, pag. 20

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.