Dacă Dumnezeu ştie dinainte ce voi deveni, pot eu oare să schimb drumul meu?

Patriarhul Pavle (Pavel) al Serbiei

Atunci, în al treilea an de studii la Academie, mi-a venit în minte gândul: „Dacă Dumnezeu ştie dinainte că eu voi deveni ucigaş, pot eu oare să schimb drumul meu? Dacă pot, atunci cunoaşterea nu e nimic, dar dacă nu pot, atunci unde este libertatea?”

Mult timp m-a chinuit întrebarea asta, fără să pot afla răspuns. Nu puteam avea încredere în nici unul dintre prietenii mei, deoarece pe ei nu îi frământau astfel de întrebări. Şi nu îndrăzneam să-l întreb pe profesorul meu, pentru că mă temeam că mă vor crede eretic –cine putea şti?! La vârsta aceasta îţi trece orice prin minte, şi eu am purtat multă vreme această întrebare, până ce am aflat un răspuns la Fericitul Augustin, prin noţiunea de timp. Timpul, spune el, este un şir neîntrerupt, care are trecut, prezent şi viitor.

Trecutul a fost, nu mai există; viitorul va fi, încă nu există – dar acum ce este? E prezent, dar şi acesta aproape că nu există – este punctul de atingere al trecutului cu viitorul, în care, de îndată ce ai intrat, viitorul se preschimbă mereu în trecut. Timpul există numai pentru obiecte, materii, universuri – şi, bineînţeles, pentru noi, oamenii. Noi trăim şi cunoaştem în categorii, spaţii şi cifre.

Aceste categorii nu există pentru Dumnezeu. Pentru El nu există nici trecut, nici viitor, ci numai veşnicul acum. Atunci când vorbim de viitor, acest viitor este al nostru, nu şi al Lui. Şi aceste răspunsuri au devenit pentru mine soluţia problemei care mă chinuia.

Patriarhul Pavel al Serbiei

Extras din interviul realizat în anul 1997 de Svetlana Luganskaia, pentru „Pravmir”

loading...

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. SonZLuci spune:

    Dumnezeu Atotstiutorul inseamna ca el stie tot despre noi(prezent) si tot ce a fost(trecut) si tot ceea ce va fi(viitor).
    Acestea fiind spuse ne duce cu gandul ca Dumnezeu are o carte infinita de posibilitati (variante) pentru fiecare dintre noi.
    Ceea ce ne ramane noua de facut este sa luam o decizie pentru fiecare moment al vietii,totul depinde doar de noi daca urmam calea cea buna sau calea cea rea.Si totusi Dumnezeu pentru fiecare decizie gresita pe care noi o luam,ne da posibilitatea de a ne indrepta,El detine cunoasterea absoluta,dar noi suntem liberi sa alegem.

  2. Maria spune:

    insemna ca nu este destin,cand ni se intampla ceva zicem ca asa a fost sa fie,dar din cele relatate reiese ca putem alege,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.