De aceasta depinde începutul vindecării tale…

Vedem că, deşi izvorul are apă curată, totuşi pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot aşa şi în adâncul inimii omului se află tot felul de necurăţii. Precum scârboasa mocirlă şi duhoarea, aşa se ascund în sufletul omului înfumurarea şi înălţarea minţii, iubirea de argint, mânia, răutatea şi invidia, necurăţia dobitocească şi orice ticăloşie. Necurăţia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovită cu o cârjă sau cu vreo altă unealtă; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se află la fund, toată apa din izvor devine tulbure. Tot aşa şi necurăţia patimilor şi a firii rele, dobitoceşti, care se află în adâncul inimii omului, se arată la vremea ispitirii. Cine ar şti că pe fundul izvorului se află noroi sau mocirlă, dacă nu ar lovi apa şi dacă de acolo nu s-ar ridica şi nu s-ar arăta murdăria? Tot aşa, de unde am şti ce fel de ticăloşii şi necurăţii se ascund în adâncul inimii omului, dacă nu ar ieşi de acolo şi nu s-ar vădi prin faptele cele din afară?

Se întâmplă ca omul să se mânie. Ţipă, înjură şi face şi alte nelegiuiri. Mânia este cea care lucrează în el, trezind necuviinţe în inima lui, ca un venin ascuns care se arată în ceasul ispitirii şi al supărării.

Vedem cât adună omul pentru trupul lui nenorocit şi muritor, care se poate mulţumi numai cu o bucăţică de pâine şi cu îmbrăcămintea necesară. Câte dar adună, deşi ştie că pe toate le părăseşte la moarte! Aceasta o lucrează în el iubirea de argint şi patima cumplită a bogăţiei, care se cuibăreşte în inima lui.

Vedem că omul se înalţă; câte modalităţi nu inventează ca oamenii să-l cunoască, să-l laude, să-l slăvească şi să-l respecte.

Vedem că pe cei asemenea lui omul îi dispreţuieşte şi îi consideră mai prejos, îi judecă şi le tot judecă faptele, chiar dacă şi el este asemenea lor; că pretutindeni se aşează în frunte şi se străduieşte să comande altora, ş.a.m.d. Acestea le lucrează în el mândria cuibărită în inimă.

Necurăţia desfrânării, care se ascunde înlăuntrul omului, se arată prin fapte atât de murdare, de scârboase, de împuţite şi de necuviincioase, încât este şi ruşine a le grăi!

Apleacă-te, omule, priveşte în adâncul inimii tale şi cunoaşte ce mocirlă rău mirositoare a patimilor se află în ea! Răul pe care îl vezi în aproapele tău se află şi în inima ta; ceea ce judeci şi osândeşti la aproapele tău, aceea este şi în tine, chiar dacă nu se arată în afară. Dar ochiul lui Dumnezeu vede nu numai faptele din afară, ci şi din adâncul inimii. Mulţi cred despre ei înşişi că sunt smeriţi şi blânzi, dar în vremea ispitirii se arată altfel. Mulţi se numesc pe ei înşişi păcătoşi şi mult păcătoşi, căci fără îndoială „orice om este păcătos”, după Scriptură, dar de la oameni nu suportă să audă aceasta. Cine se numeşte în inima sa cu sinceritate şi fără făţărnicie păcătos, acela rabdă cu pace orice cuvânt de ocară şi nu se porneşte spre mânie, căci este smerit.

Omule, cerceteză-te, caută şi verifică ce rău stă ascuns în inima ta, ce mândrie, iubire de slavă, iubire de sine, mânie, invidie, iubire de argint, necurăţie şi alte ticăloşii? Cum poate ieşi din sămânţă rea rod bun şi cum poate dintr-o inimă rea să iasă o faptă bună? Cum poate cel rău să facă binele? Şi cum poate fi cineva bun, dacă nu îl îndreaptă harul lui Hristos? Hristos îl îndreaptă pe cel ce îşi cunoaşte şi îşi mărturiseşte ticăloşia şi nenorocirea înaintea lui Dumnezeu, pe cel care cere ajutor şi îndreptare de la El. Citim în Evanghelie că El i-a vindecat pe cei care şi-au recunoscut înaintea Lui păcătoşenia şi care I-au cerut vindecarea. Tot aşa, astăzi vindecă acele suflete care îşi recunosc neputinţele şi care cer de la El vindecare.

Priveşte, omule, mai des în inima ta şi cunoaşte-o! De aceasta depinde începutul vindecării tale. Cu cât mai des vei pătrunde şi vei privi în ea, cu atât mai bine o vei cunoaşte. Cu cât îţi vei cunoaşte mai bine inima, cu atât mai mult vei cunoaşte răul care se ascunde în ea. Cu cât mai mult vei cunoaşte răul din tine, cu atât mai mult îţi vei cunoaşte nenorocirea şi ticăloşia. Cunoaşterea propriei nenorociri şi a ticăloşiei te va determina să te smereşti şi să cauţi ajutor şi izbăvire la Hristos, Care toate le poate – chiar şi să facă dintr-o inimă rea una bună.

„Dumnezeu celor smeriţi le dă har (Iac. 4: 6).

„Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntrul ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte” (Psalm 50: 11-13).

Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

Extras din „Comoară duhovnicească din lume adunată”, Ed. Egumeniţa, 2008, pag. 175-177

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *