De ce îi este frică diavolului cel mai mult?

Odată, pe când fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrâurite de diavoli.

Ioan, ascultându-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mâncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.

– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?

– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.

– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…” (rugăciunea Sfintei Cruci)?

– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvânt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!

– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?

– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie.

Se refereau la Sfânta Cruce, la Sfântul Botez şi la Sfânta Împărtăşanie.

– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?

– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.

Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:

– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?

– Le iubim pe cele care n-au niciunul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.

– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci când I-aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”

Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:

– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru a-i ruşina pe iudeii, care-L huleau şi-L numeau nelegiuit.

Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

Sursa: Lumina pentru candela din suflet

loading...

De asemenea, ai putea dori...

13 răspunsuri

  1. djsnekc spune:

    cine se poate ruga cad este demonizat si cum poti sa te vindeci ca sa nu mori si sa ajungi in iad???

    • lacramioara spune:

      Demonizații pot fi salvați de rugăciunile și dragostea celor din jurul lor. Spune Dumnezeu: „cere și ți se va da………..”

    • flaviu spune:

      te pot ajuta trebuie tu singura sa iai bibllia sa o citeste fa tot ce se spune acolo si cereti iertare in fata domnului

  2. dorina spune:

    Nu va mai certati pentru religii.Incercati Sa impliniti ce scrie „Cartea Sfanta”…In rest ,treaba cu Religiile e lucratura celui RAU.El a vrut sa dezbine Crestinismul ,pentru a dauna puterii lui Isus Hristos pe Pamant.

    Vorbe intelepte Mos Ion Roata :” Unde-s multi puterea creste /Si Dusmanul nu sporeste”.(Diavolul=Dusmanul)
    Shakespeare: ” Dezbina Si imparateste”. ( asta a facut Diavolul: a dezbinat)

    Ambele citate de mai sus,explica psihologia lucraturii Diavolului care a condus la Dezbinarea Crestinismului.

    In legatura cu cine a fost primul Oul sau Gaina ,care religie s-a desprins din care…aflati citind ISTORIA RELIGIILOR…Nu uitati insa ca Sfantul Apostol Petru a fost PRIMUL PAPA AL LUMII…primul cap vazut Al Cestinilor din vremea aceea.A sezut la Vatican pe acelasi scaun pe care au sezut mai apoi toti Papii Omenirrii.
    Dar poate ca nici nu mai conteza asta ,odata ce planul Diavolului a fost satisfacut print RUPEREA CAMASII LUI HRISTOS IN ATATEA MICI FASII…..fara consistenta. Isus ne-a last Camasa Lui ca symbol Al Tariei Binelui Si Dragostei Divine.

    De ce Omul a sfasiat-o? Si sub a cui Influenta??? Si mai ales: Cu ce scop ???

  3. Din păcate pentru noi, oamenii, foarte puțini ne închinăm corect, foarte puțini ne spovedim corect, foarte puțini ne împărtășim într-un mod mai curat, că de împărtășit cu vrednicie, nici nu se poate vorbi… Dumnezeu să ne vindece sufletele și să ne mântuiască. Amin.

  4. mocanu adrian spune:

    crucea mantuitorului n-a fost stramba cum o strambam noi, nimeni nu mai baga in seama aspectul asta. si-o fac pentru ca-i vad pe altii facand-o si de obicei oamenii care asculta slujba mai stau de vorba si intre ei. in sf. scriptura mantuitorul spune–multi chemati- putini alesi.

  5. mocanu adrian spune:

    cine se mai inchina lui dumnezeu seara inainte de culcare. nu ne lasa televizoru. il programam pt. inchidere si adormim. e mai important filmul . a doua zi daca da domnu si ne sculam tot n- avem timp pt. dumnezeu. suntem coplesiti de cele materiale.

  6. mocanu adrian spune:

    sf. scriptura se citeste , doar cu ochii sufletului. daca n-ai rautate in tine si inima curata si ganduri la fel, altfel degeaba te chiorasti in ea . te amagesti singur

  7. mocanu adrian spune:

    Dumnezeu spune in vechiul testament: ma descoper cui vreau si ma indur de cine vreau. spun unii si nu-s putini ca-i un paradox. nu-i adevarat. eu am trecut prin multe incercari , normal fara sa vreau. dar dumnezeu iarasi spune in vechiul testament: in ziua necazului tau cheamama si eu te voi ajuta. poate credeti ca-s fanatic religios. au fost duminici cand nu m-am dus la biserica ca mama era bolnava la pat cu fractura de sold ( 90) ani . dar seara am pus genunchiul la pamant si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma IERTE. nu a vrut soramea sa ma ajute

  8. marian spune:

    si unde este scris despre caderea diavolului, despre fructul oprit si celelalte care nu sunt mentionate in acest articol

  9. Cipri spune:

    Eu ma intreb,sa avem incredere in demoni si sa ii credem referitor la ce au spus?

    • mihaela spune:

      Bine punctat. In general nu cred ca trebuie sa luam aminte la ce spun demonizatii, deci diavolul, pt ca el este totusi tatal minciunii si chiar daca ar spune adevarul intr-o anumita privinta tot cred ca trebuie ignorat. Intamplarea de mai sus s-ar putea sa fie din Pateric si probabil in acest caz e de luat aminte; e parca si in viata Sf Antonie un dialog cu un diavol daca nu ma insel. Oricum cred ca poate fi periculos sa ascultam ce zic, dar sunt si exceptii care sunt mentionate in cate o viata de sfant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.