De unde vine nefericirea, tristețea sufletului?
Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţiile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simţi stingherit, dezarmat, fiindcă nu este obişnuit să rabde. Şi totuşi, toată viaţa creştinului este ,,inconfortabilă“, o cale îngustă şi plină de asperităţi, o cruce care impune privaţiuni şi cere o imensă răbdare. Nu umbla după un trai lesnicios, nu îndrăgi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeşte pe Hristos, purtătorul Crucii. Rabdă strâmtorările, obişnuieşte-te cu ele. „M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am“ (Pilipeni 4, ll), spune Apostolul.
Nefericit este cel ce iubeşte podoabele, cel ce caută să-şi împodobească trupul cu ele. El nu se va mai putea strădui să-şi împodobească aşa cum se cuvine sufletul, prin credinţă, dragoste, blândeţe, smerenie, adevăr, răbdare. Nefericit este, de bună seamă, şi cel ce umblă după podoabele care vin o dată cu onorurile; unul ca acesta se va preface pe sine într-un idol netrebnic şi, asemenea lui Nabucodonosor, se va trufi în faţa celor ce nu au onoruri ca ale sale, cerându-le să i se închine (frumuseţea nu constă în podoabe).
Chiar şi noi, bărbaţii, am devenit asemenea femeilor, umblăm după tinichele, gătindu-ne cu ele ca nişte idoli, fără să ne gândim cum să ne împodobim înlăuntrul nostru, lăsându-ne deoparte cu totul alcătuirea interioară, cămara sufletului. Nefericit este cel căruia îi place să se grăbească; se va poticni într-una, va avea de înfruntat nenumărate strâmtorări şi neplăceri sufleteşti din pricina grabei, va avea nu puţine prilejuri de a-şi ieşi din fire. Nefericit este cel ce s-a împătimit de mâncare şi băutură, care se gândeşte doar la cum să se sature şi cum să-şi facă poftele. Când va începe să slujească Domnului îşi va da seama că mâncarea şi băutura, atunci când inima nu este luată în seamă sunt pentru trup povară, iar pentru suflet durere şi pieire şi că omul se poate sătura cu hrană foarte puţină şi foarte simplă.
Extras din ”Viaţa mea în Hristos” – Sf. Ioan de Kronstadt
