Este mai greu să fii ortodox decât să fii sectar

Ce ar trebui făcut pentru a le arăta sectanţilor calea cea dreaptă?

Soluţia este asta: să fim ortodocşi cum trebuie şi să putem să-i convingem şi pe alţii să fie aşa. Eu am spus mai înainte că de la ortodocşi nu merge nimeni la sectanţi. Cineva care-i ortodox cu adevărat şi trăieşte ortodox nu poate să fie altceva decât ceea ce este; iar cei care nu au o trăire ortodoxă autentică, acea pot ajunge şi în altă parte.

Şă ştiţi că-i mai greu să fii ortodox decât să fii sectar, fiindcă un sectar zice că-i mântuit gata şi nu mai trebuie să postească (decât când vrea el), că nu trebuie să facă anumite lucruri. Şi bineînţeles că e mai comod aşa, iar oamenii ajung mai uşor acolo decât unde li se spune că trebuie să posteşti miercurea şi vinerea, că trebuie să posteşti în Postul Paştilor şi în celelalte, că trebuie să mergi la biserică, ş.a.m.d. Noi nici nu trebuie să facem altceva decât ceea ce facem: să ne îndeplinim datoriile, acolo unde suntem, şi să trăim o viaţă autentică ortodoxă; pentru noi, aceasta este esenţial.

Şi oamenii, dacă pot să înveţe un lucru, este că credinţa noastră ortodoxă este credinţa moşilor şi a strămoşilor noştri, credinţa domnitorilor, care au făcut atâtea mănăstiri, credinţa Sfântului Constantin Brâncoveanu, care s-a jertvit pentru Hristos; iar a renunţa la această credinţă înseamnă a renunţa la tot ce ţine de credinţă şi neam.

Părintele Teofil Paraian

Extras din “Din ospatul credintei”, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pag. 29-30

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *