Este posibil ca duhovnicul să devină un idol?
Este posibil ca duhovnicul să devină un idol?
Nu neg că este posibil să se întâmple aşa ceva. Întemeindu-se cu totul pe emotivitate, unii oameni începători în viaţa duhovnicească, imaturi duhovniceşte, pot ajunge să-şi idolatrizeze duhovnicul care i-a ajutat cu adevărat la începutul vieţii lor duhovniceşti.
Chiar dacă nu este starea cea mai desăvârşită, ea nu poate fi nici complet înlăturată. Este un fenomen obişnuit chiar în alte domenii ale vieţii. De obicei, copilul îşi idolatrizează tatăl sau mama. Elevul îşi idolatrizează profesorul. Totdeauna există primejdia idolatrizării în decursul vieţii omului. El îşi poate idolatrize familia, cunoaşterea omenească, raţiunea, mănăstirea, politica, bunurile materiale etc. Omul bolnav duhovniceşte este oarecum înclinat continuu spre a-şi face idoli. De aceea, idolatrizarea părintelui duhovnicesc este oarecum de aşteptat.
Astfel, aşa cum părinţii nu resping dependenţa emoţională a copiilor, ştiind că este firească în primele etape ale vieţii, şi aşa cum încearcă să-şi elibereze treptat copiii şi să-i desprindă de dependenţa părintească, în acelaşi fel tratează problema şi părintele duhovnicesc. Când îşi dă seama de o astfel de dependenţă şi idolatrizare, părintele duhovnicesc matur şi desăvârşit – adevăratul tămăduitor care are duhul lui Dumnezeu – încearcă încet dar sigur să-şi elibereze fiul duhovnicesc, fără a-i pricinui vreo vătămare lăuntrică.
Mitropolit Hierotheos Vlachos
Extras din „Boala şi tămăduirea sufletului în tardiţia ortodoxă”, Ed. Sofia, p.111
