Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii

E foarte greu să lupți cu răul. Omul a primit darul de a înţelege ce e bine și ce este rău. Dar între ele se duce o luptă acerbă. Cine e învingătorul? Aceasta contează!

Suntem înzestrați de asemenea şi cu cele necesare pentru a învinge tot răul și toate viciile. Avem armele, dar mai e nevoie de puteri, de râvnă și de multe altele pentru a câștiga, luptă cu luptă, războiul. Ori tocmai aceasta şi este viaţa, o bătălie în care încercăm să doborâm păcatele, patimile, pentru ca apoi să cultivăm virtutea.

Se cere să fim aidoma unor atleți sau ostași. Pentru că răul nu poate fi înlăturat decât printr-un permanent efort, printr-o luptă continuă. Răul nu este specific firii omenești, pentru că Dumnezeu ne-a făcut foarte buni.

„Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii.”, ne spune Sfântul Ioan Damaschin. Să alegem partea cea bună, căci ea este proprie firii noastre.

Stăruind în bine, ne apropiem de Dumnezeu, ajungem la desăvârșire, la îndumnezeire.

„Fă binele şi-l îngroapă sub piatră, el îşi va face limbă din piatră şi va vesti lumii. „Fii om” este puţin spus. „Fiţi dumnezei”, zice Sfânta Scriptură. „Fii om” este un program scurt. „Fiţi dumnezei” este programul cel mai înalt.”, ne explică Sf. Nicolae Velimirovici, contemporanul nostru, care adaugă: „Hristos niciodată n-a făcut vreo observaţie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: „Cât eşti de mic!”, nici lui Iuda: „Cât eşti de urât!”, nici slăbănogului: „Cât eşti de slab!”, nici leprosului: „Cât de rău miroşi!”. El a petrecut neîntrerupt cu realitatea din oameni, adică cu sufletele – căci sufletul le vorbea sufletelor, şi sufletul tămăduia şi ridica sufletele. De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, nu cerceta trupul lui, ci priveşte la sufletul lui, cercetează sufletul lui, deprinde-te cu sufletul lui – şi atunci îl vei înţelege.”

Toate pornesc din lăuntrul nostru, sufletul este veșnic și trebuie crescut pentru viața veșnică plină de fericire, de pace… împreună cu Dumnezeu. Cel ce stăruie în bine, lucrează mântuirea sufletului.

Să alegem partea cea bună, deci virtutea, și prin ea ne vom apropia de Dumnezeu. Să fugim de tot ce vatămă viața noastră și o duce spre pierzanie. Iată ce ne zice în acest sens iscusitul medic ortodox Dmitri Avdeev: „Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti neînfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de prostie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul. El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mișună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Și se molipsește nefericitul suflet, și se face el însuşi locuință a dracilor.”

Doar în biserică sufletul e la el acasă, e în preajma lumii cerești, triumfătoare și măcar pentru câteva clipe se rupe de lumea pământească, luptătoare. În biserică nu doar descoperi alte realități, dar te umpli de dumnezeire, îți întărești imunitatea duhovnicească și poți lupta cu mai multă râvnă.

Să răspundem de fiecare dată îndemnului Mântuitorului: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14, 27).

Preot Octavian MOȘIN