Femeile au nevoie să simtă că trec prin probleme, iar dacă nu trec prin cele adevărate, şi le vor crea pe ale lor

Doctorul Wilkinson m-a învăţat o lecţie importantă despre cum să mă port cu o femeie. M-a convins că soţul trebuie întotdeauna să-i împărtăşească soţiei toate probleme sale la timp, şi în totalitate.

Am mers într-o seară împreună la o doamnă care ne sunase disperată pe amândoi – adică pe doctorul şi pe preotul ei! Spunea că în curând va părăsi această „vale a plângerii” (acestea au fost exact cuvintele ei!). Eu eram tânăr pe-atunci, abia ieşit din facultate. Doctorul a trecut cu maşina să mă ia, aşa cum a făcut de multe ori după aceea, întrucât am devenit prieteni foarte buni.

Mi-ar fi plăcut să îl cunoşti. Iubea oamenii şi avea darul de a-i citi ca pe nişte cărţi deschise. A fost şi unul dintre cei mai buni profesori de psihologie pe care i-am cunoscut vreodată. Parcă îmi citea gândurile în acea seară. Aveam emoţii ca un debutant pe scenă, în bătaia reflectorului. „Stai liniştit!” îmi spuse el tărăgănat, „nu o să moară în seara asta. O s-o ajutăm noi, amândoi. Nu zic că nu are probleme. Din contră, chiar unele foarte serioase. Dar sunt toate în imaginaţia ei.”

Apoi mi-a spus pe scurt povestea acelei doamne. Soţul ei murise cu un an înainte şi îmi aduc aminte că doctorul mi l-a descris aşa: „Ştiu că nu e bine să vorbim de rău pe cei morţi, dar omul acela a ruinat-o!”

Aparent, era un om bun, dar îşi proteja soţia, ceva nemaivăzut. Odată, o boală i-a omorât toate animalele de la fermă, dar ea nu a aflat asta niciodată. Dacă pierdea bani, nici atunci nu afla. Nici atunci când a ars hambarul de la fermă nu ar fi aflat, dacă nu s-ar fi întâmplat să fie chiar acolo.

„E o mare greşeală, să ascunzi totul unei femei, în felul acesta.”, îmi spunea doctorul. „Mai devreme sau mai târziu, va ajunge să îşi imagineze alergii şi dureri de cap, numai ca să dea minţii ceva de făcut. Femeile au nevoie să simtă că trec prin probleme, iar dacă nu trec prin cele adevărate, şi le vor crea pe ale lor.”

În anii care au trecut din seara aceea mi-au confirmat în repetate rânduri ce mi-a spus. Am întâlnit cazuri de femei care îşi imaginau singure probleme, căutând confirmarea faptului că vieţile lor contează, întotdeauna, în astfel de cazuri, îmi aduceam aminte de ce îmi spunea Wilkinson şi de fiecare dată găseam lângă persoana respectivă, un bărbat obsedat de a-şi proteja soţia.

Motivul pentru care am vrut să îţi povestesc asta este că am auzit prea mulţi bărbaţi zicând „Dar eu nu vreau să o mai încarc şi cu problemele mele, doar are şi ea destule ale ei!” (De cele mai multe ori o spun crezând că merită o statuie pentru asta.)

Dacă te surprinzi vreodată gândind aşa, sper că ai să-ţi aduci aminte de scrisoarea aceasta şi ai să îţi revizuieşti atitudinea. În ziua nunţii voastre aţi jurat să fiţi împreună „la bine şi la rău”. Soţul care uită asta poate face mai mult rău în viitor, decât crede el că ar face astăzi, dacă se deschide şi îi împărtăşeşte soţiei toate problemele sale.

Bineînţeles sunt moduri şi momente mai puţin potrivite în care să îi comunici aceste lucruri, iar câteodată e bine să amâni, depinzând de situaţie. Dar regula trebuie să rămână că problemele trebuie împărtăşite între soţi şi îi faci un rău lui Marilyn, dacă nu înţelegi acest lucru.

În primul rând, îi distrugi acea atmosferă de parteneriat, care este unul dintre elementele (şi motivele) de bază ale căsniciei. „Împreună” este unul dintre cele mai frumoase cuvinte inventate vreodată şi el capătă o frumuseţe şi mai specială, atunci când el semnifică un cuplu care se apropie unul de altul trăgând la jugul vieţii, umăr la umăr.

În afară de asta, îi jigneşti inteligenţa, dacă îi dai de înţeles că nu te poate ajuta să găseşti soluţia oricărei probleme. Iar la cât de inteligentă este Marilyn, întotdeauna va simţi când te apasă ceva. Dacă de fiecare dată va trebui să te descoasă, ca să afle ce se întâmplă, mai devreme sau mai târziu, firea ei femeiască o va face să-şi pună întrebări.

„Oare e ceva în neregulă cu mine? De ce nu are încredere în mine?”, „Oare crede că nu sunt suficient de deşteaptă ca să îl ajut cumva?”, „Nu cumva discută problemele astea cu altcineva, în care are încredere mai mare?”… şi aşa mai departe..

Am cunoscut cupluri în care el era foarte deştept, iar ea era, ca să folosesc o frază de-a ta, „de pe altă planetă.” Dar a găsit întotdeauna un ajutor în a gândi cu voce tare orice problemă, iar ea a apreciat asta de fiecare dată. Dacă îţi foloseşti inteligenţa în locurile în care are ea nevoie, va fi încântată de încrederea pe care i-o arăţi. Şi, mai important decât asta, va depozita aceste amintiri într-un colţ al minţii şi le va folosi ca să întâmpine acele întrebări de care vorbeam mai devreme.

Mai există un rău, pe care i-l faci dacă nu te deschizi în faţa ei la momentul potrivit şi în felul potrivit. Dacă îi ascunzi problema şi o rezolvi singur, îi răpeşti bucuria de a fi participat la acest succes, care îţi aparţine acum numai ţie. Bineînţeles că te bucuri atunci când cineva reuşeşte să facă ceva, bravo lor! Dar este cu totul altceva, atunci când ai participat şi tu, câtuşi de puţin, la acel succes.

Dacă pui totul cap la cap, ai să ajungi tot la ce a spus Doc atunci: „E o mare greşeală să te porţi aşa cu o femeie”. Oricât de ciudat ar suna, un mod de a o ţine fericită este a duce împreună cu ea toate nefericirile tale.

Charlie W. Shedd

Extras din Scrisori catre Filip – Sfaturi unui tanar casatorit, Ed. Bizantină, 2011, pag. 108-112

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *