Fericirea adevărată, veşnică, este invers proporţională cu ”ferici­rea” pământească

Vrăjmaşul neamului omenesc ne îndeamnă întotdeauna la felurite păcate şi fărădelegi. El es­te şiret, viclean şi crud. Cunoaşte bine înclinările fiecăruia dintre noi şi atacă cu iscusinţă punctul slab al omului, mai ales al celui ce n-are o voin­ţă puternică.

Nu e nimic uimitor în aceea că diavolul îl aruncă pe om în trufie cu uşurinţă, pentru că su­fletul nostru este zidit, după chipul şi asemăna­rea lui Dumnezeu, curat, luminat, bineînmiresmat de virtuţi, şi din firea sa năzuieşte spre tot ce-i bun, nobil, înalt. El vrea să fie întotdeauna printre primii, vrea să ajungă cât mai repede la desăvârşire, la fericire!

Spune-mi, prietene, oare nu sunt de lăudat aceste porniri ale sufletului? Se înţelege că sunt!

Dar… Sărmanul suflet lipsit de experienţă nu apucă să-şi vină în fire, că de la primii paşi nime­reşte în cursele viclene ale vrăjmaşului – şi cu cât tinde mai mult spre întâietate, spre desăvârşire (pe care le înţelege potrivit concepţiilor lui lumeşti), cu atât mai mult va spori… vai! deja însă nu în vir­tute; se va încurca tot mai mult în laţurile vrăjma­şului din lipsa sa de experienţă, lipsit fiind de în­drumător duhovnicesc, de părinte duhovnicesc.

Treaba este că puterea cea rea îl amăgeşte pe om, insuflându-i o concepţie pervertită despre fericire. Ea îi propune „fericirea” vremelnică, pământească, îl ajută să reuşească în obţinerea unei asemenea fericiri şi ascunde cu viclenie de om faptul că mântuirea lui şi fericirea adevărată, veşnică, este invers proporţională cu „ferici­rea” pământească, ce trece repede. Dacă toţi ar cunoaşte lucrul acesta şi, şi l-ar lămuri cu toată seriozitatea, puterea cea rea s-ar dovedi nepu­tincioasă în viclenia sa şi n-ar reuşi să le insufle oamenilor gânduri trufaşe nici dacă ar avea ne­numărate fapte bune. Fiecare şi-ar spune cu sin­ceritate: „Cu ce mă pot lăuda? Poate doar cu ne­putinţele şi păcatele – iar tot ceea ce am bun e de la Dumnezeu!” – şi prin smerenia sa ar alunga puterea cea rea.

Necazul este însă că omul ascultă mai cu plă­cere şi cu mai multă luare-aminte glasul vrăjma­şului său decât glasul Mântuitorului său.

Schiigumenul Sava

Extras din ”Cum să biruim mândria”, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 16-18

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *