Greutăţile ni se trimit de Dumnezeu ca noi să dăm dovadă de ajutor reciproc, susţinere şi dragoste

patriarhul kiril

La 2 iunie 2013, după oficierea serviciului divin în biserica în cinstea sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon din Acharnon, or. Atena, în numele Sinodului Bisericii Ortodoxe a Eladei a fost oferită o recepţie în cinstea Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril.

La recepţie au fost prezenţi: membrii delegaţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe Ruse, ierarhi greci, ministrul învăţământului, culturii şi sportului din Grecia Constantinos Arvanitopulos, reprezentanţi ai puterii de stat şi ai societăţii civile, diplomaţi ai unui şir de ţări, clerici ai Bisericii Ortodoxe a Eladei.

Salutându-l pe Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril, Preafericitul Arhiepiscop Ieronim a rostit, în special, cuvinte de mulţumire pentru susţinerea din partea Bisericii Ortodoxe Ruse: „Suntem foarte fericiţi că ne susţineţi, pentru că anume în aceste timpuri grele trebuie mai mult ca oricând să acordăm ajutor unul altuia. Biserica noastră nu doar se hrăneşte prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu, „cuvintele vieţii” şi rugăciunile sfinţilor din credinţa noastră. Ea, de asemenea, învie şi datorită solidarităţii şi coparticipării în luptă şi emoţiilor pentru celălalt”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Eladei a amintit în mod deosebit despre ajutorul, colectat de credincioşii Bisericii Ruse, în ajutorul locuitorilor Greciei, care au avut de suferit de pe urma crizei economice. „Ei nu doar ne-au mişcat în plan emoţional”, a subliniat Preafericitul Stăpân. „Aceste mijloace au fost orientate asupra organizării prânzurilor de caritate şi susţinerii slujirii sociale în genere, ceea ce a ajutat să supravieţuiască multor fraţi de ai noştri de suferinţă”.

Preafericitul Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade Ieronim, adresându-se către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, a spus: „Sanctitatea Voastră, în cuvântul spus la întronizare aţi subliniat că „însuşi Patriarhul şi toată viaţa lui fără rezerve aparţine lui Dumnezeu şi Bisericii, inima îl doare pentru poporul lui Dumnezeu, în special pentru cei, care au decăzut de la unitatea bisericească şi cei care nu au găsit încă credinţa”. Aceste cuvinte mărturisesc despre faptul  cât de mare este dragostea Dumneavoastră curată. Nemărginite sunt averile duhovniceşti, arătate de Biserica Rusă pe parcursul căii sale de existenţă. Ele prezintă moştenirea comună a Ortodoxiei şi a întregii omeniri”.

În cuvântul său de răspuns, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a menţionat, în special:

„Omul presupune, iar Dumnezeu pune”, spune dictonul, care s-a născut, desigur, sub influenţa benefică a credinţei creştine. Nu ar fi corect să îl interpretăm în sensul că nimic nu depinde de noi, că toate trudele noastre sunt fără de sens, şi indiferent ce ar face omul, Dumnezeu totuna va face altfel. El trebuie înţeles astfel: din cauza limitării noastre, noi deseori suntem incapabili să înţelegem planul lui Dumnezeu despre noi, dacă el diferă de la planul nostru personal.

Planul lui Dumnezeu despre Biserica lui Hristos se descoperă în istoria sa, deoarece ea a putut să supravieţuiască şi în timpul prigonirii primelor veacuri grele, şi sub jugul popoarelor de altă religie – fie e vorba de ocupaţia mongolă în Rusia sau de cea otomană în Balcani, sau de presiunea ateismului. Supravieţuieşte ea şi acum între atacurile din partea secularismului agresiv şi ale relativismului moral.

Viaţa popoarelor ortodoxe este supusă în permanenţă încercărilor de diferit ordin. Nu au reuşit ruşii, ucrainenii, bieloruşii, moldovenii, cazahii să depăşească perioada dificilă pentru ei a transformării politice şi economice, cum grecii şi ciprioţii au intrat în perioada de criză. Noi nu ştim ce ne aşteaptă înainte. Noi ştim doar una: orice greutăţi ne sunt trimise de Dumnezeu, pentru ca noi să demonstrăm cele mai bune calităţi: ajutor reciproc, susţinere, atenţie, dragoste la diferite niveluri – şi interpersonal, şi social şi de stat”.

În încheiere Sanctitatea Sa aşi-a exprimat speranţa că Bisericile Eladei şi a Rusiei şi în continuare vor arăta exemplu de relaţii frăţeşti şi de ajutorare, iar relaţiile dintre popoarele de aceeaşi credinţă se vor dezvolta la toate nivelurile.

Patriarhul Chiril al Moscovei

Serviciul de comunicare al DREB/Patriarchia.ru

Surse: patriarchia.ru, ortodox.md

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.