Iertarea față de aproapele e cea mai de nădejde chezăşie a iertării lui Dumnezeu la Judecata ce va să fie

Dorind să ştie de câte ori se cuvine să ierte fratelui său, Sfântul Petru a întrebat, hotărând răspunsul dinainte: „Să iert până de şapte ori?”. Şi spunând asta, cugeta că a pus măsura cea mai mare cu putinţă…

Cât de scurtă este răbdarea omenească! Domnul însă, potrivind îndelungă-răbdarea Sa neputinţelor noastre, a hotărât: „Nu zic ţie de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte”. Cu alte cuvinte: „Iartă întotdeauna şi nu te gândi să nu ierţi!”.

Desăvârşita iertare avea să devină semnul duhului creştinesc şi, totodată, izvorul şi reazemul statornic al vieţii noastre în Domnul, ce vine de la faţa lui Dumnezeu. Iertarea faţă de orişice greşeală a oricui este veşmântul dragostei creştineşti, care, potrivit Apostolului, „îndelung rabdă, e binevoitoare, nu se aprinde de mânie, acoperă totul” (I Cor. 13, 4-7).

Iertarea față de aproapele e şi cea mai de nădejde chezăşie a iertării lui Dumnezeu la Judecata ce va să fie; căci de iertăm, ne va ierta şi nouă Tatăl nostru Cel Ceresc (Mt. 6, 14). Aşadar, dacă vrei să ajungi în Rai, iartă pe toţi fără făţărnicie, din suflet, ca să nu rămână nici umbră de duşmănie!

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Extras din ”Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia, București, pag. 129